România îşi neglijează capacităţile de soft power

Conceptul de soft power a fost creat în anii 90 de către Joseph Nye, acesta vorbeşte despre abilitate pe care o are un stat de a obţine ceea ce îşi doreşte fără a folosi forţa armată sau economică. Practic, soft power-ul arată abilitatea unui stat de a modela, într-o anumită măsură, preferinţele unui grup mai mare sau mai mic de cetăţeni din alte state prin promovarea unor valori, pentru a genera favorabilitate.

Conform Global Soft Power Index 2021, realizat de către Brand Finance, România ocupă locul 57 din 100 de state analizate. Din cele 27 de state ale Uniunii Europene, doar patru state sunt mai prost clasate ca România, deşi România este a şasea ţară ca populaţie din UE.

De 14 ani membră cu drepturi depline a Uniunii Europene, România nu a reuşit să intre încă în spaţiul Schengen, anual este supusă mecanismului de verificare a Justiţiei, numit MCV, iar intrarea în rândul statelor care au trecut la moneda euro pare la ani lumină.

Multe din problemele României sunt cauzate de eşecurile clasei politice dar şi de lipsa unui mecanism de soft power coordonat care să împingă lucrurile în direcţia dorită de Bucureşti.

De exemplu, în 14 ani, România nu a reuşit să obţină găzduirea unei agenţii europene. Marele succes al diplomaţiei româneşti la nivelul UE este că, anul trecut, România a fost aleasă gazdă a Centrului European pentru Securitate Cibernetică (ECCC) dar aceasta nu este o agenţie, ci doar o structură UE şi dacă nu se prelungeşte mandatul, aceasta rămâne la Bucureşti doar până în 2029.

Conform unei analize realizate de portalul Panorama.ro, în cele 56 de departamente şi agenţii din cadrul Comisiei Europene niciun român nu deţine funcţia de director general şi doar unul pe cea de director general adjunct. Procentul funcţionarilor români angajaţi în Comisia Europeană care ajung în poziţii de middle management este de două ori mai mic decât ponderea europeană iar cel al românilor în senior management este de 12 ori mai mic.

VoteWatch Europe, un think-tank ce monitorizează de mai bine de un 10 ani activitatea instituţiilor europene, a realizat în 2020 un index al influenţei în Parlamentul European. Conform acestui raport,  România este a patra cea mai influentă ţară din PE. Raportul evidenţiază poziţia lui Dacian Cioloş, preşedintele grupului Renew Europe. Totuşi, această influenţă nu ajută România în dosarele importante. În momentul de faţă, PNRR-ul României nu a fost încă acceptat deşi a fost scris de ministrul de finanţe Cristian Ghinea, din acelaşi partid cu Dacian Cioloş la nivel naţional. Comisia Europeană îl tot respinge pentru diferite inexactităţi şi nu se întrevede o aprobare prea curând, în condiţiile în care la Bucureşti acum se desfăşoară o criză guvernamentală.

O altă problemă majoră a României este lipsa vectorilor de comunicare la nivel european. Dincolo de ”vedetele” Siegfried Mureşan (vicepreşedinte PPE şi fost purtător de cuvânt) şi Dacian Cioloş (preşedintele Renew Europe) şi încă vreo câţiva europarlamentari, restul delegaţiei române la Bruxelles nu comunică cu publicul, interviurile şi conferinţele de presă sunt evenimente meteorice şi rar apare câte un mesaj sec pe Twitter sau Facebook.

La o privire de ansamblu putem vedea state mult mai mici, dar deosebit de active în comunicare pe temele de interes din UE.

Reţete de succes

State precum Ungaria sau Cehia reuşesc să-şi impună mult mai ferm punctul de vedere în interiorul UE. Principalul motiv pentru care Ungaria a înregistrat de-a lungul timpului succese diplomatice la nivelul Uniunii este apartenenţa la aşa numitul ”Grup de la Vişegrad”, din care mai fac parte Polonia, Cehia şi Slovacia. Astfel, aceste state au negociat majoritatea dosarelor la pachet şi au ştiut să-şi susţină politicile. Fiecare guvern, indiferent de culoarea politică, a înţeles că apartenenţa la grupul V4 este esenţială şi a continuat.

Deşi România a fost mereu analizată la pachet cu Bulgaria, aceste două state nu au fost capabile să-şi consolideze relaţiile suficient pentru a obţine rezultate satisfăcătoare. Nu există grupuri de lucru România- Bulgaria care să ţintească obiective comune.

Diaspora – avantajul României pe termen mediu şi lung

Devine evident că pe cale strict politică Bucureştiul a pierdut mai multe şanse de a se remarca la nivel european. România nu a fost capabilă să producă un lider politic cu anvergură europeană. Totuşi, din problemele României cu migraţia economică poate apărea o formă oarecum inedită de soft power.

Conform unui infografic realizat de Radio Free Europe 1.25 de milioane de vorbitori de limba română trăiesc în Italia, 1 milion în Spania, 800.000 în Germania, asta pe lângă micile comunităţi din Ungaria, Belgia, Austria sau Portugalia.

Statul român are ocazia unică de a transforma o problemă (plecarea a milioane de români din ţară) într-un avantaj strategic. Fiecare astfel de comunitate poate acţiona ca un ambasador al României care să reprezinte interesele legitime ale ţării. Pentru asta este nevoie doar de voinţă şi coordonare administrativă de la Bucureşti.