România şi tendinţele dezintegrării

Deschiderea oficială a Jocurilor Olimpice, la sfârşitul săptămânii trecute, a fost un spectacol magnific.

Pentru noi, cetăţenii României, ofertaţi mult timp doar cu un spectacol politic jalnic, a fost un intermezzo incredibil. Inspiraţia şi creativitatea lui Danny Boyle ne-a purtat într-o „călătorie prin tot ce e britanic", de la viaţa rurală la transformarea industrială, de la James Bond şi Mr Bean la The Beatles, Rolling Stones, Pink Floyd.

Într-un cuvânt, am asistat la un regal, în prezenţa Reginei Elisabeta a II-a şi ritmul imnului „God Save the Queen". A fost o excelentă promovare globală a brandului „Bretannia", dar şi a mesajului de preţuire pentru forţele schimbării, admiraţie a modelelor care pot inspira generaţii, respect pentru spiritul olimpic şi competiţia internaţională.

CE VOR ROMÂNII?

Nu puteam să nu compar cu România felul în care Marea Britanie şi-a susţinut interesul şi identitatea în globalitate. Ce arată contemporaneităţii românii? În primul rând o gâlceavă continuă, un spectacol al scandalului politic neîntrerupt, o lipsă evidentă de coeziune internă şi slabă integrare socială şi naţională. Existenţa unei elite adevarate, politice şi culturale, care să iniţieze proiecte socio-economice şi naţionale,care să arate şansele noastre de înscriere în europenitate şi globalitate,care să mobilizeze şi să ghideze energii şi resurse ale indivizilor şi comunităţilor este departe de recunoaşterea socială.

În loc să vedem o emulaţie pentru reconstrucţia ţării, pentru utilizarea maximă a potenţialului şi beneficiilor posibile, pe care le avem ca stat membru al Uniunii Europene, înregistrăm o degradare conştientă şi sistematică a vieţii publice şi a comportamentelor democratice, o nepăsare faţă de bunurile publice şi chiar distrugere a eventualelor susţineri economico-sociale şi culturale care ar putea constitui elemente de promovare a brandului de ţară-România. Ca cetăţeni, asistăm zilnic la o luptă politică fără sens şi fără rezultate pozitive pentru ţară şi locuitorii ei.

CRIZA UNIUNII EUROPENE

În ultimele săptămâni s-au înfăţişat romanilor şi mediilor europene şi internaţionale o Românie asupra căreia au planat numeroase semne de întrebare. Unul dintre acestea este o reluare a stereotipului despre imaturitatea şi incapacitatea acestei ţări de a face faţă statutului de stat membru al Uniunii Europene, prematur acceptat în aceasta construcţie integraţionistă.

Mai mult, acum se vorbeşte de un deficit de adecvare la valorile europene a noilor state membre, de necesitatea unei diferenţieri a statelor membre prin raportare la acelaşi set de valori.Consider asemenea dezbateri mai mult decât îngrijorătoare atunci când un „caz de studiu" este România.

Dar ar trebui să alarmeze toate statele membre şi instituţiile Uniunii Europene, deoarece pun în discuţie însăşi soarta Uniunii. Căci multiplicarea situaţiilor în care state membre nu mai respectă obligaţii asumate în procesul integrării europene (nu vorbim doar de încălcarea Tratatelor) înseamnă că acele state membre nu mai doresc să aplice anumite politici europene (fenomenul „spill-back").

Dacă state membre mai vechi spun că noile state membre nu se adaptează la valorile europene poate să însemne că există anumite probleme în acele state, dar, cu deosebire, că vechile state membre şi instituţiile comunitare îşi recunosc incapacitatea de a gestiona o rapidă integrare a noilor intraţi în Uniunea Europeană, că au realizat doar o „jumătate de integrare" şi nu o construcţie europeană dezvoltată solid, bazată pe valori comun împărtăşite.

POTENŢIAL DE DEZINTEGRARE

În mai multe rânduri s-a demonstrat că România doar a simulat calea europeană,dupa semnarea Tratatului de Aderare. Din motive partidiste europene şi pentru că însăşi Uniunea Europeană a luat, tot după 2004, o turnură care a generat slăbirea spiritului european, această deraiere a ţării nu a fost corectată de instituţiile europene şi câteodată a fost chiar încurajată de unele state membre.

Când guvernele din Bucureşti au utilizat motivul aderării şi acela de membru al Uniunii Europene ca imbold facilitator pentru loializarea faţă de grupuri şi personaje politice din România şi nu pentru susţinerea reală a valorilor europene, au contribuit la fragilizarea structurării interne a sistemului politic democratic românesc şi, în acelaşi timp, la diminuarea potenţialului transformator al procesului aderării la Uniune.

Când auto-intitulata elită politică locală îşi asuma profitabilitatea aderării la Uniunea Europeană, fără a deschide porţile accesului cetăţenilor români la toate beneficiile integrării europene, liderii europeni au agreat opţiunea a milioane de români de a-şi părăsi ţara şi de a căuta soluţii de supravieţuire socio-economică în alte state membre ale Uniunii Europene.

Atragem atenţia, nu doar liderilor politici români, ci şi a celor europeni, că prin majoritatea deciziilor de care sunt răspunzători, după 2004, au favorizat tendinţe ale dezintegrării potenţiale a Uniunii Europene. Pentru România, consecinţele pot fi incomensurabil de grave, iar pentru Uniunea Europeană ar fi catastrofale. România are nevoie de o renaştere, iar Uniunea Europeană de o reconstrucţie rapidă, structurată şi inovatoare. Numai noi, cetăţenii români şi europeni, putem determina o astfel de schimbare!