Rusia lui Putin sugrumă Ucraina în război economic nedeclarat în Azov şi strâmtoarea Kerci

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Shutterstock
FOTO Shutterstock

Dacă nu mai putem vorbi despre un conflict deschis în Marea de Azov după incidentul din strâmtoarea Kerci, din 2018, când un vas rusesc a luat cu asalt navele ucrainene în apele internaţionale, Rusia a declanşat o altă operaţiune agresivă împotriva Ucrainei în apele Mării Azov şi ale strâmtorii Kerci.

Astfel, agresiunea s-a mutat din cea directă militară într-una de anexare rampantă a Mării Azov şi strangulare a comerţului prin strâmtoarea Kerci, dar şi una de înecare a porturilor ucrainene Mariupol şi Berdiansk cu mărfuri şi de război economic total împotriva Ucrainei, cu subminarea exporturilor sale.

Absenţa ameninţării cu sancţiuni a declanşat războiul economic al Rusiei împotriva porturilor ucrainene din Marea de Azov  

Totul a pornit, fireşte, de la statutul incert al Mării Azov între mare comună internă ruso-ucraineană – cât era la origine, prin acordul bilateral – la o mare dominantă de Rusia după ce anexarea Crimeei a făcut ca Rusia să considere că deţine strâmtoarea Kerci şi, deci dreptul de tranzit. De altfel podul construit peste strâmtoare deja limitează drastic categoria de vase ce pot intra şi ieşi prin strâmtoare, în rest blocajele şi întârzierile fiind programatice şi determinate să blocheze apetitul tranzitului şi afacerilor cu porturile ucrainene.

Interpretarea statutului de mare comună – care reclama şi controlul comun al strâmtorii – face ca Rusia să abuzeze şi să îşi plimbe forţele militare pe toată suprafaţa mării, până în largul porturilor ucrainene – apele teritoriale ucrainene. De aici şi abuzul între aprilie 2018 şi ianuarie 2019 de a opri navele comerciale care intră şi ies din porturile ucrainene pentru verificări suplimentare şi dincolo de strâmtori. În plus, nici dreptul mării, convenţia UNCLOS, nu se aplică în cazul Mării Azov, devenită, de facto, o adevărată mare internă a Rusiei.

În al doilea rând, atât timp cât a exista presiunea apariţiei unor sancţiuni pentru acţiunile agresive ale Rusiei în Marea Azov, împotriva blocajelor din strâmtoarea Kerci, pentru blocarea circulaţiei libere în mare şi spre Marea Neagră, partea rusă a revizuit operaţiunile sale agresive şi întârzierile arbitrare ale vaselor ucrainene şi europene care plecau şi veneau în porturile Mariupol şi Berdiansk.

Pe măsură ce perspectiva sancţiunilor a dispărut din documentele SUA, NATO şi UE, din declaraţiile publice ale liderilor politici şi din discuţiile telefonice ale aceloraşi lideri occidentali relevanţi cu preşedintele Vladimir Putin, întârzierile au crescut din nou iar nivelul blocajelor a ajuns la cel dn 2018, de la vârful momentului agresiunii din strâmtoarea Kerci.


Strâmtoarea Kerci

Strâmtoarea Kerci care leagă Marea Neagră de Marea Azov Sursa wikipedia.org

Afacerea întârzierilor programatice din tranzitul strâmtorii Kerci  

Săptămâna trecută, nu întâmplător preşedintele ucrainean Vladimir Zelenski a ales Mariupolul pentru a organiza cel mai important forum de afaceri din începutul mandatului său. Aici au venit circa 500 de investitori, cu precădere cei din zona comerţului cu metale şi siderurgiei, care s-au plans în unanimitate de tratamentul discriminatoriu la care sunt supuşi.

De altfel, raportul periodic al Maidanului pentru Afaceri Externe legat de circulaţia vapoarelor prin strâmtoarea Kerci arată foarte clar evoluţiile negative şi costurile pentru porturile ucrainene, diminuarea exportului ucrainean şi războiul economic declanşat de Rusia împotriva Ucrainei a fost dezvăluit.

Astfel, potrivit datelor oferite de raport, scăderea dramatică a timpului de aşteptare a avut loc între decembrie 2018 şi ianuarie 2019, când ameninţarea noilor sancţiuni era majoră. Totuşi, nu s-a ajuns niciodată la perioada dinaintea operaţiunilor, până în mai 2018 timpul de obţinere a unui permis de trecere de la centrul pentru strâmtoarea Kerci din Crimeea ocupată era de 2-5 ore.

După relaxarea ameninţării sancţiunilor, acest timp a crescut pas cu pas ajungând, de exemplu, în august 2019 faţă de iulie 2019 să crescă de două ori la intrare, de la 19,8 ore la 39,1 ore, iar la ieşire de 2,4 ori, de la 27,7 ore la 65,8 ore. Azi timpul a crescut la ieşire de 3,2 ori faţă de iulie şi de 2,4 ori la intrare.

Sugrumarea Ucrainei şi ambiţiile de control total al Mării Negre de către ruşi  

Deşi este invocată cel mai adesea vremea nefavorabilă de către ruşi, în luna septembrie, când a fost furtună în strâmtoarea Kerci, întârzierile au fost nesemnificative faţă de perioada fără furtună, deci raţiunile politice sunt cele ce determină aceste politici. Iar probele sunt multiple: mai întâi există diferenţe între vasele cu exporturi care ies din strâmtoarea Kerci şi cele care intră goale către Mariupol şi Berdiansk.

În August, raportul era de 65.8/39.1 ore, adică de 1.7 ori mai mult la ieşire faţă de intrare, în septembrie raportul a ajuns la 89.7/48.5 ore adică de 1.85 ori mai mult la ieşire decât la intrare. Se adaugă discriminarea, vasele ruseşti sau care ies şi intră în porturi ruseşti din Marea Azov sunt privilegiate şi au prioritate faţă de cele ucrainene.

Turcia trebuie să-şi cântărească corect complexitatea relaţiilor cu Rusia, care a înconjurat-o şi o consideră mai degrabă rival decât partener.

Pentru vasele ucrainene şi europene care merg şi vin din porturile Mariupol şi Berdiansk s-a mai inventat procedura convoaielor: dacă vasele ce vizează sau vin din porturi ruseşti merg liber, cele care vin şi merg spre porturile ucrainene aşteaptă să treacă doar împreună, în convoaie lungi, care ies şi intră când nu sunt nave ruseşti ce trec prin sector.

Această procedură a dus la scăderea exporturilor şi comerţului prin porturi în general. De exemplu, numai cu Turcia, acesta a scăzut de la 8 la 4 miliarde de dolari între mai 2018 şi august current, pierderile estimate ale comercianţilor şi transportatorilor fiind de 2 miliarde de dolari pe an doar din întârzieri arbitrare. În plus, se schimbă dramatic raportul de forţe în Marea Neagră, inclusiv cel militar.

Marea Neagră, lac rusesc: presiunea Rusiei asupra strâmtorilor  

Dacă Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, avertiza, în 2016, că NATO şi comunitatea internaţională trecuie să intervină pentru că Marea Neagră devine un lac rusesc, astăzi capabilităţile militare au crescut la nivelul Rusiei după anexarea Crimeei şi militarizarea ei. Mai mult, Turcia a ales să nu intre în competiţie şi să evite ciocnirile de orice fel, mizând pe controlul la strâmtori şi nevoia Rusiei de a circula în Marea Mediterană.

Totuşi, situaţia e complicată deoarece Turcia şi-a mutat greutatea şi atenţia în Marea Egee şi în Estul Mediteranei, abandonând interesul pentru Marea Neagră. Practic, strategia navală a Turciei prevede o creştere de capabilităţi şi în Marea Neagră, dar acţiunile sale vizează exclusiv zona disputată cu Grecia din Egee şi ona insulei Cipru, acolo unde disputele inclusiv sau preponderent cu marina rusă sunt la ordinea zilei.

Orice încercare a marinei turce de a bloca explorarea resurselor de gaze din largul insulei Cipru, pe principiul respectării egale a împărţirii resurselor cu comunitatea turcă din regiune, a fost contrată de prezenţa navelor ruseşti, care protejau interesele părţii greceşti a insulei Cipru şi, cum spun alţii - chiar pe cele ruse, care sunt reprezentate în firmele cipriote implicate în explorare şi exploatare.

De aici până la ameninţări directe şi la presiuni asupra strâmtorilor în Marea Neagră nu mai e decât un pas, dacă în interiorul Mării Negre raportul este atât de debalansat încât toată presiunea riscă să se abată strict în strâmtori. Iar Turcia trebuie să-şi cântărească corect complexitatea relaţiilor cu Rusia, care a înconjurat-o şi o consideră mai degrabă rival decât partener.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite