Rusia invadează estul Ucrainei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Apariţia convoaielor de tancuri ruseşti în estul Ucrainei i-a pus în alertă pe oficialii NATO FOTO AFP
Apariţia convoaielor de tancuri ruseşti în estul Ucrainei i-a pus în alertă pe oficialii NATO FOTO AFP

Ambasadorul ucrainean la ONU a avertizat că Moscova pregăteşte o invazie de amploare. În regiunile controlate de separatiştii proruşi au intrat tancuri, artilerie şi militari ruşi, confirmă NATO.

Comandantul suprem al forţelor aliate din Europa, Philip Breedlove, a declarat că NATO a observat în ultimele două zile intrarea unor convoaie cu echipamente militare ruse în Ucraina, inclusiv tancuri, artilerie şi trupe combatante. „În ultimele două zile, am observat aceleaşi lucruri ca OSCE (Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa). Am văzut convoaie cu echipamente ruseşti, tancuri ruseşti, sisteme de apărare antiaeriană ruseşti, artilerie rusă şi trupe de luptă ruse intrând în Ucraina“, a explicat generalul Breedlove.

„Nu avem încă o imagine clară asupra numărului. Am văzut mai multe convoaie“, a adăugat el. 

Observatori ai OSCE au informat marţi că 43 de camioane militare fără numere de înmatriculare se îndreptau către centrul oraşului Doneţk, bastion al forţelor separatiste proruse din estul Ucrainei. 

Cinci dintre aceste camioane tractau echipamente de artilerie şi alte cinci lansatoare de rachete multiple, a precizat organizaţia într-un comunicat. „Ce mă îngrijorează cel mai mult este că ne regăsim într-o situaţie în care vechea frontieră dintre Ucraina şi Rusia este complet penetrabilă. Ea este deschisă“, a mai afirmat generalul Breedlove.

Ambasadorul ucrainean la Naţiunile Unite, Iuri Sergheiev, a avertizat că Federaţia Rusă ar pregăti o invazie militară de mare amploare în estul Ucrainei. „Consider că Naţiunile Unite trebuie informate că Rusia pregăteşte o invazie de mare amploare în Ucraina. Există date care nu lasă niciun dubiu asupra acestui lucru“, a declarat Sergheiev.

Bombardamentele s-au intensificat, ieri, la Doneţk, bastion al separatiştilor proruşi în estul Ucrainei,

au relatat corespondenţii AFP aflaţi la faţa locului. Liderul Sector Dreapta, Dmitri Sneghirev, susţine că în Donbas au fost trimise trupe ruse care au luptat în Daghestan şi Cecenia. Cinci militari ucraineni

au fost ucişi în ultimele 24 de ore în estul separatist, numărul total al membrilor armatei ucrainene morţi începând din aprilie ajungând la 1.052.

Armata ucraineană se pregăteşte de luptă

Ministrul ucrainean al Apărării, Stepan Poltorak, a anunţat, ieri, în cadrul Consiliului de miniştri, că armata se pregăteşte de luptă în contextul consolidării trupelor ruse şi forţelor rebele. „Observăm o consolidare a grupărilor teroriste (termenul folosit de Kiev pentru insurgenţii proruşi n.r), precum şi din partea Rusiei. Le observăm mişcările, ştim unde se află şi ne aşteptăm la acţiuni imprevizibile din partea lor“, a afirmat Stepan Poltorak. „Sarcina noastră principală este să ne pregătim de luptă şi asta

facem“, a adăugat el.

Rusia vizează sud-vestul

Ministerul rus al Apărării a respins, ieri, acuzaţiile NATO privind prezenţa unor convoaie militare ruse în Ucraina, apreciind că acestea sunt „fără fundament“, relatează France Presse. Ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu, a declarat că situaţia în zonele de sud-vest ale Rusiei de la graniţa cu Ucraina rămâne dificilă şi asta din cauza situaţiei în estul statului vecin şi a intensificării sentimentelor antiruse din partea NATO. 

Pe acest fundal, a menţionat Serghei Şoigu, Ministerul rus al Apărării discută despre înfiinţarea unor unităţi pe teritoriul districtului federal Crimeea. Oficialul consideră că este necesar să fie asigurată securitatea militară a ţării şi a aliaţilor săi pe direcţia sud-vest.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite