Să mori pentru Putin, să mori pentru Obama, să mori pentru UE?

Acesta nu e războiul nostru. Scrisoare unui prieten ruso-ucrainean: Avem o istorie comună. Am împărţit necazuri şi bucurii. Ne inţelegem pentru că vorbim aproape aceeaşi limbă, chiar dacă diferită. Am avut prieteni şi duşmani comuni. Am visat şi am urît împreună. Am avut aceeaşi credinţă, aceiaşi sfinţi şi aceiaşi călăi. Am avut aceleaşi iubiri. Avem familii comune.

Copiii noştri s-au jucat şi încă se joacă împreună. Am învăţat să ne iubim şi să urîm din aceleaşi cărţi. Avem o cultură comună, ne plac aceiaşi scriitori, ascultăm aceeaşi muzică. Am învăţat să luptăm la aceeaşi şcoală, după aceleaşi manuale. Avem aceleaşi arme. Înseamnă că ne vom omorî între noi cu atît mai uşor? Se pare că nu e nimic mai simplu decît să-l omori pe cel de lîngă tine, pe cel cu care împarţi acelaşi pat.

Dar oare acesta e războiul nostru?

Cîndva luptam împreună pentru aceleaşi idealuri, pentru a ne apăra familia, patria, credinţa, visele. Eram gata să murim pentru ele. Azi, pentru cine şi pentru ce să luptăm? Sîntem dispuşi să murim pentru Putin, Ianukovici, Obama, oligarhi, Iaţeniuk sau politrucii de la UE?

Acesta nu e războiul nostru, este războiul lor. Noi avem de dus împreună un cu totul alt război…

Analiză

Vin de la o întîlnire la care au participat colegi occidentali, dar mai ales ucraineni şi ruşi, care cunosc mult mai bine realitatea din zonă. Tema: Ucraina & conflictul care a început şi capătă forme tot mai tragice.

În fugă, cîteva observaţii:

Acum cîteva zile, mai nimeni nu putea accepta ideea unui război ruso-ucrainean – din cîteva motive simpe:  

a. Istoria relaţiei ruso-ucrainene e mult prea specială şi ar semăna cu un război civil;
b. Neputinţa economică şi militară a Rusiei de a duce în acest moment un război important şi de uzură;
c. Implicarea geostrategică a celor mai importante puteri în problema ucraineană;
d. Lipsa popularităţii unei astfel de idei;
e. Rusia dispune de alte instrumente de presiune şi nu era nevoie de un război etc. Toate deducţiile logice ne arătau că un război nu e convenabil şi nu e necesar, mai ales că Rusia încă nu-şi epuizase toate mecansimele prin care putea face presiune asupra Ucrainei. Eu încă sper că e doar o strategie ca Rusia să-şi arate muşchii artificiali, pentru jocul ei specific cu care doreşte să-şi întărească poziţii de putere externe, dar mai ales interne. Deocamdată, se duce un război la televizor şi pe net. Este un „război simbolic” şi sper să se termine aici această bătălie. Dacă se va ajunge la lupte reale, va fi o catastrofă pentru toţi.

De ce a pornit, totuşi, Putin pe „drumul războiului”.

a. Din teama de a nu părea slab în faţa celor din ţară şi a puterilor externe (şi Ianukovici a dat comandă să se tragă în mulţime din acelaşi motiv). Putin se teme să pară slab, căci slăbiciunea este o moarte politică sigură. 

b. Teama de extindere a Maidanului, de apariţie a unei revoluţii radicale în Rusia. Această frică îi bîntuie mereu pe înalţii dregători. Kremlinul însă ştie că, dacă nu se iau măsuri preventive, Revoluţia va veni şi va mătura totul.

În ce priveşte poziţia mea, ca om de stînga, în această problema, ea este simplă: sînt împotrivă oricărei intervenţii străine în problemele interne ale Ucrainei, indiferent dacă această putere se numeşte Rusia, UE, SUA sau NATO.

Rusiei, acum, trebuie să i se spună STOP. Însă trebuie luat la bani mărunţi şi tot ce s-a întîmplat în ultima perioadă în această zonă, pe această problemă.

Discut cu prieteni şi lideri de opinie din zona Odesa, Crimeea şi Harkov, aşa-numitele zone ruseşti, şi ei îmi spun: „Nu avem nevoie de trupe ruseşti, noi ne vom descurca singuri”. Trebuie înţeleasă, respectată şi ţinut cont de opinia „ruşilor” din Ucraina. Însă una este poziţia lor şi alta este isteria intelectualităţii şi a mass-mediei neoliberale mainstream de peste tot: cum pot să fie ei antirăzboi, să-mi predice mantra păcii, cînd au susţinut cu devotament sacru toate intervenţiile SUA în orice colţ al planetei, dînd peste cap toate convenţiile internaţionale şi regulile de bun-simţ?

Revin obsesiv la cîteva idei. Cînd vorbim de Ucraina, trebuie să pornim de la nişte date reale privind modul în care e structurată, construită această ţară, şi nu mă refer doar la dimensiunile etnice, culturale şi religioase, ci şi sociale, economice etc. Da, chiar există o ruptură mare între partea de Est şi cea de Vest: lingvstic, cultural, economic. Da, există o ruptură şi mai mare, pe verticală, mult mai radicală.

Nu înţeleg, de exemplu, de ce protestele din Vest au fost legitime şi susţinute de Occident, iar cele din Est nu sînt legitime? Deşi primele au fost mult mai violente decît cele din urmă, ele au fost declarate, de lumea occidentală, ca fiind „democratice”;  cele din urmă, mult mai paşnice, au fost etichetate drept „manipulare rusească”. Ambele tabere sînt compuse din cetăţeni ai Ucrainei, ambele tabere sînt îndreptăţite să protesteze şi să-şi dorească „un proiect de ţară”. Le ajutăm să negocieze sau le învrăjbim pentru a ne urma, în linişte, interesul? Observaţia e valabilă şi pentru Rusia, care susţine şi legitimează doar partea de Est.

Repet şi voi repeta: esenţa protestelor populare din Ucraina, şi mai ales a protestelor din 2004 şi 2014, au la bază cauze sociale şi economice. Cele politice şi culturale (pro-UE, anti-RU, democraţie, libertate, civilizaţie) sînt secundare şi ascund interese geopolitice şi economice. Asta se va vedea foarte curînd, mult mai clar decît pînă acum. Problemele majore ale Ucrainei vor ieşi la suprafaţă abia în următoarea perioadă. Sînt preferate, însă, motivele secundare, pentru că sînt mult mai uşor de utilizat…

Cauza principală şi directă a ceea ce avem azi în Ucraina este ruperea echilibrului dintre forţe şi interese: economice, geopolitice, sociale. Regula de aur a Ucrainei: păstrarea echilibrului fragil dintre aceste forţe, echilibru care poate fi foarte uşor rupt. Întrebarea de la care trebuie să pornim este: cine şi cum a rupt acest echilibru? Dacă vrem să găsim soluţii, trebuie să înţelegem cum s-a întîmplat totul. Şi aici, în joc sînt:

a. Jucătorii geopolitici: Rusia, SUA şi UE;

b. Echilibrul intern etnic, cultural, lingvistic Est-Vest;

c. Echilibrul economic şi social pe mai multe paliere.

În cazul dat, jucătorii externi s-au folosit de dezechilibrele din interior şi le-au forţat pentru a ajunge la situaţia actuală.

„Nimeni nu a reuşit să facă mai mult pentru împăcarea şi unificarea forţelor politice naţionale din Ucraina, în 22 de ani, cît a făcut Putin în cîteva zile” – îmi scrie un amic din Kiev care cunoaşte bine fenomenul.

Conflictul din Crimeea nu face decît să legitimeze şi să întărească poziţia noii puteri asupra întregii ţări, inclusiv a zonelor „ruseşti” pe care nu le controlau. Şi aceasta vine exact în momentul în care noua putere avea o legitimare externă parţială, susţinută doar de o parte a populaţiei Ucrainei.

Conflictul va duce la o întărire şi o creştere a popularităţii grupărilor extremiste de tip Pravii sektor, iar antirusismul va atige cu siguranţă cote fără precedent.

Să nu uităm că Pravii sektor şi grupările de acest tip, foarte apropiate noii puteri, nu sînt deloc nevinovate şi au un rol important în ecuaţia conflictului.

Acest conflict va ascunde foarte bine, pe moment, marile probleme economice ale Ucrainei şi va împinge puterile occidentale să găsească o soluţie temporară pentru rezolvarea problemei. Pe temen lung, însă, pierd cetăţenii acestei ţări: scadenţa datoriei va veni şi va lovi şi mai puternic.

În ultimele zile asistăm la o devalorizare importantă atît a grivnei, cît şi a rublei. Băncile din Ucraina pun limite la extragerea banilor din conturi.

În acest moment, Ucraina nu dispune de o forţă politică legitimă reală, care să poată lua decizii. Deciziile se iau în afara Ucrainei. Nu există o putere care să aibă un proiect şi o legitimitate internă bazată pe un sprijin popular suficient. Şi cel mai grav: nu există o „a treia forţă” care să poată înlocui, cu prima ocazie, actuala sau precedenta guvernare. În Ucraina există, mai degrabă, un vid de putere care permite forţelor externe să-şi facă jocurile.

Putin va folosi pretextul Ucraina şi pentru a face presiuni interne asupra grupurilor numite „clasa creativă”, care încearcă să organizeze proteste şi să schiţeze o opoziţie independentă. Ea este însă atît de slabă, că Putin nu prea are, din păcate, cu cine vorbi. Asta este poate cea mai serioasă problemă politică a Rusiei actuale: lipsa unei opoziţii sau a unei forţe politice serioase care să facă presiune asupra Kremlinului.

Geopolitic, Rusia pierde categoric pe termen lung: îşi taie posibilitatea de a cîştiga Ucraina în manieră „civilizată”, adică să o cumpere, aşa cum procedează SUA & UE. Dar, cel mai rău, îşi înrăutăţeşte relaţia cu „partenerii” SUA & UE, fără de care nu va avea altă cale decît să se îndrepte spre China. Însă, aici o aşteaptă prea multe surprize. Pe termen scurt, însă, Rusia cîştigă, iar Occidentul e nevoit şi dispus să cedeze unele poziţii aparent cîştigate.

În acelaşi timp, a citi conflictul acesta ca pe o „ciocnire a civilizaţiilor” sau ca pe o luptă între „democraţie” şi „dictatură” e total eronat.

Este o ciocnire între interesele geostrategice, şi mai ales economice, din interiorul aceleiaşi „găşti” de neoliberali pur-sînge, care gîndesc înfiorător de asemănător, dar folosesc argouri politice diferite. E asemănător cu ceea ce se întîmplă în bătaia dintre găştile de mafioţi care împart un cartier. Pierde, din păcate, „cartierul” Ucraina şi oamenii simpli.

Reacţiile dure ale Occidentului faţă de Rusia au început să curgă: SUA, mai respicat, UE mult mai moale şi mai greoi. Întrebari:

a. În ce măsură SUA & aliaţii mai au legitimitate şi credibilitate să ceară respectarea regulilor internaţionale de joc, atîta timp cît, în ultimii 20 de ani, ei au încălcat tot ce s-a putut în materie de convenţii internaţionale?;

b. Ce instumente operaţionale mai are SUA & UE să forţeze Rusia să fie un „elev cuminte”?;

c. În ce măsură China şi „ţările emergente” au un cuvînt de spus în noul context, în care reapar „baieţi răi” din „lumea a doua”?

CriticAtac.ro