Să vezi şi să nu crezi: Nigel Farage devine admiratorul lui Macron!

În principiu, scena este de vise rele, caz în care, tradiţional, se spune pişcă-mă ţaţo, se tuşeşte de trei ori peste umărul stâng să piară Necuratu' şi se dă cu sare pe pragul de la intrare.  Succesiune de acţiuni care, în principiu, ar trebui să ajungă şi chiar să prisosească.

Există însă şi cazul, ca acum, în care tare mă îndoiesc că lucrurile s-ar putea rezolva atât de simplu şi

că,astfel, ni s-ar permite să ne trezim uşor şi rapid din visul urât în care lumea noastră este aruncată de ceva timp. Dimpotrivă. Şi asta pentru că, vizibil depăşiţi de problemă, în lipsă de soluţii care să derive dintr-un plan de lungă sau foarte lungă durată, politicienii ajung - voit sau nu - să nege tot ce a însemnat construcţie a ultimelor decenii.

Aşa se ajunge ca Macron -realmente la limita soluţiilor naţionale privind conjuncţia între managementul 

pandemiei şi lupt împotriva ameninţării teroriste, iese public să vorbească despre nevoia unei reforme profunde a modului în care funcţionează principiul liberei circulaţii, una dintre libertăţile fundamentale ale Europei acesteia în care încă trăim.

Care-i problema? - vă veţi întreba, chiar pe bună dreptate, din moment ce dezbaterea asta nu e nici nouă şi nici măcar relevantă din moment ce, prin voinţa Statelor Membre, a fost mereu trimisă la calendele greceşti, tocmai deoarece nimănui părea să  nu-i convină nimic şi, oricum, mereu era ceva mai urgent şi mai important de rezolvat.

Dar fiţi atenţi la formularea folosită de Macron, ieri, cu ocazia unei vizite făcute în zona frontierei francospaniole: "Sunt în favoarea unei schimbări profunde a Spaţiului Schengen, regândind organizarea

acestuia şi întărind securitatea frontierelor noastre comune cu o forţă apropiată...cu o forţă reală de poliţie dar şi printr-o întărire a regulilor noastre...o operaţiune comună a miniştrilor noştri responsabili cu

probleme interne şi de securitate".

Din punctul meu de vedere, apare iarăşi veche problemă pe care responsabilii noştri politici nici acum

nu sunt în stare s-o rezolve: noi nu suntem invitaţi în acest spaţiu Schengen de acum, cine şi pe ce

bază ar mai putea promite un alt statut în momentul în cre, dacă lucrurile stau într-adevăr aşa cum doreşte Macron, se va trece la elaborarea planului de închidere a spaţiului european Noul Schengen cu noi regului, mult mai dure şi cu criterii tehnice mai severe sau chiar cu mult mai sever decât cele de acum? 

Dar nu numai asta mi se pare a fi perspectiva care se deschide acum. După cum vedeţi, discuţia pe care o propune Macron este (oare cum putea să fie altfel) un rezultat direct al unei iniţiative unilaterale franceze, fără a avea, cel puţin în acest stadiu, niciun fel de minimă trimitere la ideea de consultări europene. De altfel, vrea ca mişcarea privind Spaţiul Schengen să fie făcută în 2022, cu ocazi unei preşedenţii rotative a Franţei. 

Sigur că nu mă aşteptam ca raţionamentul să fi cuprins şi cele 7 ţări din afara spaţiului Schengen

(printre care şi România, partener strategic al Franţei, aşa cum se spune la petrecerea din curtea

ambasadei de la Bucureşti, la fiecare 14 iulie). asta este deja un fapt firesc şi va fi foarte greu de schimbat. Nu pentru asta ne supărăm sau ne simţiţim jugniţi căci atunci ce să facem cu celălalt partener strategic, cu americanii care tot nu sunt de acord cu liberalizarea vizelor pentru România.

Dar, care este valoarea demersului francez dacă nu este susţinut de mesajul consultărilor europene care să prefigureze un eventual acord al celor 22 de state din Schengen? Mai  departe, avem întrebarea dacă ce zice acum Macron este în acord cu un demers, chiar şi incipient, existent la nivelul instituiilor europene şi beneficiind de un capitol bugetar aferent în Planul multi-anual sau este o cârpeală de ultimă oră pentru care Statele membre să decidă suplimentarea contribuţiei naţionale specifice.

Acesta este contextul în care Nigel Farage zice, cu mare satisfacţie "că începe să-l placă din ce în ce mai mult pe Macron" tocmai din cauza acestui apel subit la regândirea Spaţiului Schengen, făcându-l mai puţin, spre deloc permeabil pentru "străini". Începutul acestui raţionament a fost făcut de Farage însuşi, cu atât de mare succes, punând fundaţiile a ceea ce este BREXIT.

În acondiţiile actuale, are sau nu dreptate Macron să ceară reforma  profundă a unui sistem care pare că nu mai are niciun fel de rotiţă funcţională şi este acum anulat de ceea ce fiecare naţiune decide, cum

o taie capul, în sensul limitării mişcării populaţiei? Dacă se poate, de ce nu, din asta, să naştem un nou sistem represiv sau de control extins?

Întrebarea este extrem de serioasă şi nu ar trebui să înceapă vreo confuzie asupra bunelor intenţii ale statelor care simt că au atins limita superiaoră a capacităţii de a gera atât migraţia externă ilegală şi care are şi componenta teroristă cât şi pe cea economică, cea internă, cu săracii şi disperaţii care vin din est. Iată de ce ar trebui ca, înainte să se treacă la discuţii legislative avansate, să se lămurească - măcar acum - dacă  cineva vrea să vorbească la modul serios despre o Europă unică, cu criterii unice şi cu obligaţii unice, inclusiv pentru apărarea frontierelor.

Altfel ne vom trezi că noi vom apăra un prim cerc de frontiere externe, urmând ca, după noi, să vină cei

adevăraţi, membri ai Noului Schengen,cu altă motivaţie şi cu alt statut.

Poate că a venit într-adevăr vremea ca politicienii noştri să se trezească din somnolenţa automulţumirii şi să vadă că spaţiile se redesenează sub nasul lor, probă această discuţie post-atentate care, pe fond, este cea esenţială şi singura care contează: cea despre limitele Europei care va putea fi apărată.