Sadiq Khan şi mirările autohtone

A stârnit ceva vâlvă alegerea laburistului Sadiq Khan drept primar al Londrei, după opt ani de dominaţie a conservatorilor. Vâlva, cel puţin în România, vine din faptul că este ”musulman”- pun între ghilimele, pentru că la noi ”musulman” are, din păcate, noi înţelesuri, şi începe să nu mai facă trimitere la o confesiune,  ci la un mod violent de acţiune, în numele religiei.

Această vâlvă, în mod bizar, ignoră total faptul că este, totuşi, ales la Londra, cu cel mai mare număr de voturi pe care l-a obţinut cineva în întreaga istorie a democraţiei britanice! Ceea ce nu e puţin lucru! Nici măcar faptul că a fost ales într-un singur tur de scrutin n-a stârnit interesul. Doamna Gorghiu, spre surprinderea generală, n-a demascat odiosul sistem electoral britanic!   Deci un laburist, un om de stânga - deşi el aparţine unui soi de aripă de centru, undeva între Corbyn şi Blair, ca mod de a se raporta la realităţile politice ale Marii Britanii - îl învinge pe candidatul conservatorilor, fiul unui miliardar britanic, care era imaginea cea mai elocventă a Londrei, oraşul cel mai bogat al Europei, şi, de ce nu, al lumii. Un oraş dinamic, un centru financiar al lumii, un loc în care se acumulează bogăţie ca nicăieri în alt colţ de pe mapamond. Te-ai fi aşteptat ca nu un laburist, chiar centrist de felul lui, să fie preferatul londonezilor. Ei bine, nu. Şi nu cred că votul etnic-religios a făcut diferenţa: în Londra musulmanii şi asiaticii nu reprezintă mai mult de 10%, şi nu prea votează, chiar dacă au o miză, precum un candidat din rândul lor.    Da, Londra se dezvoltă, este efervescentă, este expresia vie a capitalismului. Doar că asta are un preţ, ca întotdeauna. Iar oamenii vor ca excesele capitalismului să fie temperate de puterea publică. Lucru pe care guvernul Cameron nu-l face, cum nu l-a făcut nici fostul primar. Mai mult, fostul primar al Londrei s-a alăturat taberei favorabile Brexitului, ieşirii Marii Britanii din UE. Or, dacă cineva va pierde, economic, dar şi în termeni de putere de decizie la nivel european şi global, de pe urma Brexitului, acel cineva este Londra. Şi asta a contat în alegerea londonezilor. Cum au contat şi nevoia de a avea un oraş mai echitabil, mai abordabil din punct de vedere al costurilor locuirii şi ale transportului în comun, în termeni de acces la educaţie şi sănătate. Londra este şi puternic polarizată economic şi social.   Una peste alta, o democraţie sănătoasă are nevoie şi de stânga, şi de dreapta. Numai în România stânga trebuie distrusă, pentru că, nu-i aşa, noi suntem de dreapta, şi numai dreapta poate face o ţară precum soarele pe cer. Asta o fi de la dreapta dreptei? Aia care îngroapă porci vopsiţi în culorile tricolorului pe presupusul loc unde ar trebui să se construiască o moschee şi umple oraşul de cruci, în semn de protest faţă de aceeaşi moschee. La noi un personaj precum Sadiq Khan n-ar avea nicio şansă. Dar noi nu suntem o democraţie decât pe hârtie. Nici asta nu stârneşte prea multă vâlvă. Dar nici nu ne pasă...