Secretomania Comisiei Europene cu privire la contractele de achiziţionare a vaccinurilor COVID-19, investigată de către Ombudsmanul UE

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ombudsmanul european a anunţat lansarea unei anchete în legătură cu modul în care Comisia Europeană gestionează contractele de achiziţie a vaccinurilor anti-COVID-19 pe care s-a încheiat cu companiile farmaceutice în numele statelor membre ale UE.

„Am deschis o investigaţie privind refuzul Comisiei (Europene) de a oferi acces public la documentele privind achiziţia vaccinurilor împotriva COVID-19”, a declarat un purtător de cuvânt la Ombudsmanului, citat de Reuters.

UE cheltuit aproximativ 2,5 miliarde de euro pentru plata unor avansuri în vederea achiziţiei a circa 2,3 miliarde de doze de vaccin de la şase companii farmaceutice care au făcut eforturi în vederea producerii de vaccinuri anti-COVID-19, în prezent acestea fiind aprobate sau în fază experimentală. 

Preţurile, termenele de livrare şi alte clauze importante din contracte sunt păstrate secrete. Argumentul reprezentanţilor Comisiei este că această clauză de confidenţialitateeste esenţială pentru obţinerea unor condiţii contractuale cât mai bune.

În acest context, grupul Corporate Europe Observatory a cerut acces la contractul semnat cu compania AstraZenec, şi la documente legate de negocierea contractelor. Comisia a respins o primă solicitare în acest sens şi în prezent este aşteptat răspunsul la a doua solicitare.

„Având în vedere interesul semnificativ al publicului pentru această problemă, cer Comisiei să emită o decizie de confirmare privind ambele solicitări de acces cât mai repede posibil şi nu mai târziu de 11 februarie”, a notat Ombudsmanul într-o scrisoare adresată vineri executivului comunitar.

Iniţiativa Ombudsmanului european vine în contextul în care mai multe state ale UE se plâng de livrări insuficiente de vaccinuri anti-COVID-19 şi de calendare incerte, politicieni şi responsabili din sectorul sanitar acuzând faptul că executivul comunitar a comandat prea puţine doze de vaccin de la producătorii care au avut succes în dezvoltarea acestuia (Pfizer/BioNTech şi Moderna), mizând în schimb pe aceia care înregistrează întârzieri în procesul de dezvoltare a vaccinurilor, în special compania franceză Sanofi şi cea germană CureVac.

Citeşte şi:

AstraZeneca anunţă că livrările iniţiale ale vaccinului anti-Covid pentru UE vor fi mai mici decât a fost anticipat

Paradoxul francez. De ce o ţară recunoscută pentru consumul ridicat de medicamente se confruntă cu o ezitare enormă a populaţiei în faţa vaccinării

 

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite