„Separatismul săracilor“

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Săptămâna viitoare nu va fi nicio criză. Agenda mea e deja completată“ – această butadă a lui Henry Kissinger reflectă modul în care a fost gândită, planificată şi înfăptuită vreme de decenii politica internă şi externă a celor mai importante ţări ale lumii. Exemplul Ucrainei arată că „agendele completate“ ţin de domeniul trecutului. Lumea devine instabilă şi imprevizibilă.

O importantă doză de instabilitate va fi generată de tendinţele separatiste, tot mai proeminente. În postarea precedentă, „Destrămarea naţiunilor europene“, am atenţionat asupra secesionismului etnic care va afecta în următoarele decenii integritatea teritorială a statelor europene. Trăim un secol al revendicărilor identitare şi regionale şi am văzut cum în aşa state ca Belgia, Spania şi chiar Italia mocnesc pasiuni şi intenţii separatiste. Tăvălugul secesionismului nu se opreşte aici. La rând e Marea Britanie, care a sărbătorit anul trecut naşterea unui nou moştenitor la tronul regal. Principele nou-născut este al treilea în ordinea succesiunii la tron, dar, când va ajunge să-şi pună coroana pe cap, va fi teritoriul pe care îl va moşteni la fel de extins?

Marea Britanie are serioase probleme şi cu Irlanda de Nord, şi cu Scoţia. Irlanda de Nord este un focar care va mocni mereu, până va răbufni şi va duce la separarea acestei regiuni în condiţii geopolitice prielnice pentru separatişti. Scoţia, parte a Marii Britanii, cu o lungă şi sângeroasă istorie a luptelor pentru independenţă până în secolul XVIII, este acum tot mai aproape de a obţine independenţa faţă de regat, pe cale paşnică. Partidul Naţional Scoţian, care deţine puterea în parlamentul scoţian, a declarat că va organiza în 2014 un referendum privind separarea Scoţiei de Marea Britanie. Scoţienii constituie 88% din populaţia regiunii, iar englezii doar 7% [1]. Despre naţionalismul scoţian se spune că face parte din categoria „separatismului săracilor“ (ca şi Corsica, despre care voi vorbi mai jos). Se prevede că în plan financiar separarea ar putea duce la decăderea economică a regiunii, cel puţin pe termen scurt şi mediu [2]. Însă revendicările separatiste ale acestor regiuni, în pofida pierderilor financiare, confirmă încă o dată miza înaltă a factorului identitar şi sfidează teoria privind raţiunea strict economică a mişcărilor etno-regionale.

În raport cu Scoţia, e curios să descoperim rolul important atribuit sportului şi simbolurilor istorice în procesul de manipulare a sentimentelor identitare. Astfel, premierul scoţian Alex Salmond a planificat organizarea plebiscitului nu mai devreme de toamna anului 2014, pentru a capitaliza sentimentele patriotice generate de prestigioasele evenimente sportive „Commonwealth Games“ şi „Ryder Cup“, ambele desfăşurate în Scoţia în vara acestui an. Dar mai cu seamă, tot în 2014, în iunie, are loc aniversarea a 700-a a Bătăliei de la Bannockburn, una dintre cele mai importante victorii repurtate de scoţieni în lupta lor pentru independenţă [3]. La rândul său, premierul britanic, David Cameron (un oponent firesc al separatismului scoţian), insista ca referendumul să fie organizat în 2013, pentru a profita de efectele mobilizatoare pro-britanice produse în 2012 de Jocurile Olimpice de la Londra şi de feeria sărbătoririi Jubileului de diamant al reginei Elisabeta a II-a (60 de ani de când a devenit regină) [4].

Dintr-o altă direcţie, ca un gest de ripostă adus scoţienilor, în februarie 2012 liderul partidului „Democraţii Englezi“, Robin Tilbrook, s-a adresat guvernului britanic cu o petiţie în care cere examinarea în parlamentul Marii Britanii a necesităţii creării în Anglia a propriului guvern, pentru consemnarea suveranităţii poporului englez [5]. În paralel, inspiraţi de iniţiativa scoţienilor, naţionaliştii din comitatul Cornwall, care se situează pe o peninsulă cu acelaşi nume, au declarat că doresc să reprezinte o autonomie în cadrul Marii Britanii, după modelul Welles-ului şi al Scoţiei. Vedem aşadar că polemica pe criterii identitare va reprezenta unul din principalele subiecte ale agendei politice a Marii Britanii în următorii ani. Instabilitatea şi incertitudinile vor crea fisiuni în corpul ţării şi practic ar putea provoca într-un final destrămarea regatului. Or, aşa cum arată şi datele unui studiu sociologic efectuat de compania Ipsos MORI, 49% dintre britanici sunt convinşi că în următoarele două decenii Regatul Marii Britanii va înceta să existe pe harta lumii şi se va destrăma în câteva state mici [6].

O altă ţară europeană importantă, Franţa, are probleme cu insula Corsica, locuitorii căreia se consideră ca fiind colonizaţi şi unde activează serioase organizaţii radicale şi teroriste. În perioada anilor 1998-2008 în Corsica de pe urma actelor de terorism şi a agresiunilor etniciste au murit circa 3000 de persoane, dintre care majoritatea erau locuitori ai Corsicii de origine necorsicană.

image

Numai în anul 2001 acolo s-au produs 15 asasinate politice. Deşi Corsica se bucură de un statut de autonomie special în componenţa Franţei, corsicanii insistă pe obţinerea unor libertăţi constituţionale mult mai largi [7]. Aproape la fel de dificilă e situaţia în privinţa Bretaniei, regiune ai cărei locuitori nu se consideră francezi, deoarece sunt de origine celtică, celţii fiind o etnie din insulele britanice. Ei îşi păstrează limba bretonă şi tradiţiile originare şi deocamdată vor doar integrarea în Bretania a oraşului Nantes, capitala lor istorică. Însă este probabilă o reactivare cu timpul şi a ambiţiilor separatiste în această regiune.

Alături de Corsica şi Bretania, în Franţa există şi alte regiuni sau departamente care îşi afirmă în mod constant diferenţa identitară (etno-lingvistică şi culturală) – Occitania, Savoie, Alsacia. Deşi în Franţa separatismul nu e atât de accentuat ca în Spania sau Italia, pe fundalul crizei identitare generale din Uniunea Europeană, şi în contextul unor eventuale schimbări de graniţe în Europa, mişcările separatiste din această ţară ar putea deveni brusc mult mai agresive [8]. Ca şi, de altfel, în multe alte regiuni ale lumii.  

(Va urma).


Surse:

1.    Scots back independence – but at a price, survey finds // by Severin Carrell. Guardian. Monday, 5 December 2011
2.    Суверенность в завтрашнем дне // Алексей Каменев. Журнал "Коммерсантъ Власть", №22 (181), 18.06.1996
3.    Alex Salmond in battle with David Cameron over Scottish referendum // by Patrick Wintour. The Guardian. Monday, 9 January 2012
4.    Scotia isi declara independenta de Marea Britanie in 2013? // de Ana Ilie. Ziare.com. Luni, 09 Ianuarie 2012
5.    Englezii vor să fie independenţi de Marea Britanie // 10 februarie, 2012
6.    Националисты графства Корнуолл потребовали отделения от Британии // 26 января 2012
7.    Сепаратизм в современной зарубежной Европе // 26 января 2012
8.    Региональные и сепаратистские движения в странах Южной Европы // Алексей Терещенко. Агентство политических новостей. 2008-04-23


 Disclaimer:

Articolele pe care le postez pe blogul de pe Adevarul reflectă viziunea mea asupra fenomenelor demografice şi identitare care se produc în lume la începutul acestui secol. Eu anticipez recrudescenţa ultranaţionalismelor, a xenofobiei şi animozităţii rasiale în numeroase ţări şi regiuni de pe glob, din cauza incapacităţii de adaptare a diverselor grupuri identitare la o convieţuire paşnică comună.

Prin exemplele, datele şi concluziile pe care le aduc, încerc să arăt că înclinaţia arhaică de divizare a oamenilor în „noi” vs „ei” încă mai sălăşluieşte în mintea omului contemporan. În interiorul lor, la nivel instinctual, societăţile de azi sunt la fel de rasiste, etniciste şi xenofobe ca şi cele preistorice. Suntem agresivi prin natura noastră lăuntrică, mai ales faţă de alţii, pe care îi considerăm „străini”. Aşa înţeleg eu lucrurile, ca etolog. Şi aşa le voi prezenta în articolele mele, cu probe statistice şi date ştiinţifice de rigoare.

Cu toate că nouă ne displace, oamenii continuă să se divizeze în rase, etnii şi religii şi să se discrimineze pe aceste criterii. În interiorul marilor naţiuni însăşi se prevăd fermentaţii identitatre şi secesioniste. Consider că este util să vedem cum creşte temperatura animozităţilor identitare, care sunt declanşatorii acestor animozităţi, ce impact real au migraţiile, ca să putem anticipa unele conflicte identitare, inclusiv din Europa, sau poate chiar să ne învăţăm să fim mai precauţi la modul în care apelăm la retorica identitară în spaţiul politic şi social.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite