Prima explozie a fost auzită în jurul orei locale 01:30 (23:30 GMT joi) la un depozit de muniţii al uzinei Sloboda, care produce electrocasnice, precum şi muniţii de artilerie, a raportat canalul radioteleviziunii publice RTS.
Toţi cei 60 de angajaţi care lucrau în schimbul de noapte la această uzină au fost evacuaţi, a declarat pentru RTS primarul oraşului Cacak.
Potrivit RTS, suflul exploziilor a fost atât de puternic încât geamurile multora din casele din apropiere s-au spart, în timp ce locuitorii cartierului unde se află uzina au fost evacuaţi.
Uzina Sloboda a fost grav avariată în timpul bombardamentelor NATO din 1999 împotriva Serbiei, vizând să-l forţeze pe Slobodan Milosevic, fostul lider de la Belgrad, să renunţe la reprimarea violentă a separatiştilor albanezi din Kosovo. Industria sârbă de armament s-a redresat de atunci şi exportă muniţii de artilerie în principal în ţările africane şi asiatice, dar şi în Occident, inclusiv unor ţări membre NATO, notează Reuters, preluată de agerpres.ro.
Un incident similar s-a soldat în 2003 cu decesul a trei lucrători ai uzinei Sloboda, în timp ce o altă explozie produsă la această unitate industrială nu a provocat victime umane în 2010.
Adauga Comentariu
Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos
Varianta 1
Autentificare cu contul adevarul.ro
Varianta 2
Autentificare cu contul de Facebook
5 Comentarii
Sortare: Cronologic · Dupa popularitate
Karma orthodoxa...
o pisica "aleasa"
https://assets.republica.ro/20151203/473502ce7c1b13031a3381b8299bdd31b3e98df8.jpg
Oricum erau de prisos, spun rușii, dacă sîrbii vor să se integreze NATO...
Ca sa se integreze in NATO, ar trebui sa renunte la Kosovo. Ceea ce nu se va intampla niciodata.