Sfârşitul Europei, aşa cum am cunoscut-o

Să nu plângem după britanici. Într-o zi se vor întoarce. Depinde de cei rămaşi în UE în ce postură vor veni: cu coada între picioare sau pentru a ne elibera de demonii care ne dau târcoale.

E una din zilele acelea în care realitatea ne aminteşte adevărul simplu, elocvent surprins de Gogol: „Tot felul de tâmpenii se întâmplă pe lume“. Votul britanic e o nefăcută care deschide Cutia Pandorei – cu riscuri, dar şi cu oportunităţi pentru curajoşi. Cred că răspunsul cel mai potrivit în faţa acestei provocări istorice este relansarea proiectului integrării europene. Părăsită de britanici, UE27 are o şansă: să devină cu adevărat o uniune.

Pentru o nouă Europă

Deocamdată, atmosfera de îngropăciune post-referendum e expresia aceleiaşi euro-neputinţe care a dus la Brexit. Dar a devenit mai mult decât evident că alte asemenea nefăcute vor urma în curând, în lipsa unei treziri a instituţiilor europene la o realitate, din păcate brutală şi dinamică. Liderii forţelor populist-centrifuge din Olanda, Franţa, Austria şi Italia au lansat, deja, apeluri în acest sens. Brexit-ul le dă apă la moară şi vor avea grijă să exploateze din plin acest val anti-european.

În faţa ameninţării, de pe acum concrete, a imploziei, există un singur răspuns viabil: refondarea Uniunii Europene, în spiritul integrării aprofundate.

Aceasta înseamnă, în primul rând, guvernare economică, politică externă şi apărare comune, imperios necesare unei comunităţi de state cu 440 de milioane de locuitori şi o relevanţă globală majoră, din toate punctele de vedere. Gravitatea situaţiei obligă la răspunsuri ferme, coerente, eficiente, care să opună speranţa acestui val naţionalist-obscurantist care împinge Europa cu un secol în urmă.

Pentru că opţiunea britanicilor – clară, având în vedere diferenţa de 1,27 milioane voturi între cele două tabere – este consecinţa (in)deciziilor catastrofale ale forurilor de la Bruxelles, începând cu criza economică, până la anarho-migraţie şi terorism.

Un bumerang pentru Cameron

De această dată, instinctul de conservare i-a determinat pe britanici să-şi caute salvarea pe cont propriu. Nu cred că mai e posibilă în contextul globalizării, nici măcar pentru a cincea putere economică a lumii şi unul din cei cinci membri permanenţi ai Consiliului de Securitate al ONU.

Timpul va demonstra dacă această aruncare în necunoscut este un act de curaj sau o nesăbuinţă.

Cert e un lucru: efectul de bumerang al populismului a fost demonstrat din nou. Un demers populist ajunge, în cele din urmă, să-şi lichideze iniţiatorul. Mandatul de premier al lui David Cameron se încheie din cauza unui referendum pe care el însuşi l-a lansat.

La 23 ianuarie 2013, Cameron promitea organizarea consultării, vizând două obiective. În primul rând, exploatarea valului eurosceptic în perspectiva alegerilor parlamentare din 2015, pentru a se menţine în fruntea guvernului. În al doilea rând, pentru a-şi şantaja – acesta e termenul corect – partenerii europeni. Planul a funcţionat, dar numai pe termen scurt. În ciuda pledoariei lui Cameron în favoarea rămânerii în UE, bulgărele de zăpadă pe care l-a pornit a ajuns să-i strivească atât cariera, cât şi locul în istorie.

Consecinţele Brexit

Lasă în urma lui o economie grav ameninţată de bulversări şi o ţară profund divizată. În vreme ce nordul şi sud-estul Angliei şi Ţara Galilor au votat pentru Brexit, Scoţia şi Irlanda de Nord s-au pronunţat în favoarea menţinerii regatului în UE. Deja se fac auzite vocile independentiştilor scoţieni şi ale unioniştilor irlandezi. Premierul scoţian Nicola Sturgeon a prevenit, în ajunul referendumului, că Scoţia ”îşi vede viitorul în sânul Uniunii Europene”. Iar vicepremierul nord-irlandez Martin McGuinness a cerut, în această dimineaţă, un referendum pentru unificarea cu Irlanda.

În plan economic, Marea Britanie îşi va negocia relaţia cu UE, cel mai probabil urmând modelul norvegian ori cel elveţian, pentru a-şi menţine accesul pe piaţa europeană. O piaţă de care regatul e dependent, având în vedere că aproape jumătate din exporturile britanice se îndreaptă spre UE, în vreme ce Uniunea direcţionează spre Marea Britanie doar o zecime din mărfurile şi serviciile produse. Iar aderarea la Spaţiul Economic European înseamnă nu doar acces liber pe piaţa europeană, ci şi respectarea unor reguli la definirea cărora Londra nu mai poate participa.

Pe de altă parte, UE pierde al doilea mare contributor net la bugetul comunitar – 5,8% din cheltuielile Uniunii erau în sarcina britanicilor. Neîncrederea investitorilor, din cauza numeroaselor necunoscute ce se deschid, va afecta, cel mai probabil, creşterea economică în UE, oricum aflată la un nivel foarte scăzut. Unii analişti au atenţionat asupra unui impact global asemănător falimentului Lehman Brothers, care a declanşat criza financiară. Iar agenţiile de rating au clasat Irlanda, Malta, Luxembourg şi Cipru drept cele mai vulnerabile state membre UE în faţa impactului Brexit.

România nu se află între primele 20 de state europene + Canada ce vor fi afectate din punct de vedere economic, conform Standard & Poor’s.

România pierde, însă, un aliat strategic preţios în UE în faţa expansionismului rus.

Ceea ce ne poate împinge la cheremul tranzacţionismului german, sintetizat dezamăgitor de ministrul de externe Frank-Walter Steinmeier, care, duminică, acuza NATO că instigă la război, prin exerciţiile militare din Europa de Est. Un motiv în plus pentru a consolida cooperarea militară cu Marea Britanie în cadrul Alianţei Nord-Atlantice.  

Dar să nu plângem după britanici. Într-o zi se vor întoarce. Depinde de cei rămaşi în UE în ce postură vor veni: cu coada între picioare sau pentru a ne elibera de demonii care ne dau târcoale.