VIDEO Silvio Berlusconi, fostul premier italian, condamnat la şapte ani de închisoare în cazul Rubygate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Judecătorii instanţei din Milano au hotărât luni verdictul într-unul dintre cazurile în care este implicat Silvio Berlusconi, fostul premier al Italiei. Politicianul a primit şapte ani de închisoare, după ce a fost pus sub acuzare că a plătit pentru serviciile sexuale ale unei tinere minore şi că a făcut abuz de putere pentru a muşamaliza consecinţele scandalului.

Verdictul, care poate să zdruncine echilibrul fragil al coaliţiei de guvernare,ar putea încheia un proces ce s-a prelungit timp de doi ani, timp în care a alimentat presa de scandal cu detaliile picante dezvăluite de către procurori, referitoare la petrecerile „bunga bunga” pe care Berlusconi le organiza în perioada în care era premier, în 2010.

Cu toate acestea, Berlusconi are dreptul la două recursuri, astfel încât ar mai putea trece alţi câţiva ani până când procesul va primi verdictul final. Presa italiană a transmis că avocaţii fostului premier vor ataca decizia instanţei.

Completul de trei judecători, toate femei, au decis luni că Berlusconi este vinovat, condamnându-l la o pedeapsă de şapte ani de închisoare, după cum au cerut iniţial procurorii. De asemenea, acuzatorii au cerut ca politicianului să i se interzică să deţină o funcţie publică.

Berlusconi este acuzat că a plătit o tânără dansatoare dintr-un club de noapte, pentru a întreţine relaţii sexuale cu el. Supranumită şi Ruby, Karima El Mahroug, avea numai 16 ani când a luat contact cu magnatul italian. De asemenea, procurorii au susţinut că Berlusconi a abuzat de puterea pe care o avea în calitate de premier şi a cerut ca El Mahroug să fie eliberată din arest. Ea fusese reţinută de autorităţi după ce a fost prinsă furând dintr-un magazin.

Silvio Berlusconi, în vârstă de 76 de ani, a respins acuzaţiile şi susţine că este victima unui complot pus la cale de procurorii de stânga, cu scopul de a-l denigra. În schimb, politicianul a declarat că aşa-zisele petreceri sexuale erau, în fapt, cine elegante unde femeile invitate ofereau spectacole de dans „burlesque”. De asemenea, prostituata de origine braziliană a negat că a întreţinut relaţii sexuale cu Belusconi.

Cazul Rubygate este doar una dintre problemele legale care apasă tot mai greu pe umerii politicianului. Luna trecută, judecătorii unei instanţe italiene a hotărât o pedeapsă de patru ani de închisoare, într-un proces în care Berlusconi este acuzat că a orchestrat un sistem complex de fraudare fiscală, în favoare afacerilor sale. Fostul prim-ministru poate ataca această decizie la Curtea Supremă.

Berlusconi, condamnat la şapte ani de închisoare cu executare în dosarul Rubygate

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite