„Situaţia este extrem de gravă şi consider că trebuie să adoptăm măsuri foarte radicale şi foarte îndrăzneţe”, a declarat şeful guvernului slovac, Igor Matovic, la finalul unei reuniuni a celulei de criză. Măsura ar urma să fie adoptată de guvern miercuri şi ar fi a doua de acest gen de la începutul pandemiei.
La rândul său, premierul ceh, Andrej Babis, a anunţat o reuniune extraordinară a guvernului său, tot pentru miercuri, pentru a aproba starea de urgenţă.
Ce restricţii intră în vigoare
În Slovacia, toate evenimentele sportive, culturale şi serviciile religioase vor fi interzise cu începere de la 1 octombrie. Căsătoriile şi înmormântările vor fi autorizate numai dacă toţi participanţii fac dovada testului negativ la coronavirus.
Restaurantele, barurile şi cafenelele vor închide la ora 22.00, iar persoanele care nu locuiesc împreună şi doresc să se apropie la mai puţin de 2 metri, în exterior, vor fi obligate să poarte mască. Portul măştii este deja obligatoriu în Slovacia în locurile publice, în interior.
Această ţară cu 5,4 milioane de locuitori a înregistrat 9.343 de infecţii cu coronavirusul de la începutul pandemiei, iar 44 de pacienţi au decedat. Vineri, numărul contaminărilor zilnice a ajuns la un record: 552.
Republica Cehă, ţară cu 10,7 milioane de locuitori, a înregistrat în total 65.313 cazuri confirmate de contaminare, dintre care 615 morţi.
Adauga Comentariu
Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos
Varianta 1
Autentificare cu contul adevarul.ro
Varianta 2
Autentificare cu contul de Facebook
4 Comentarii
Sortare: Cronologic · Dupa popularitate
Nu-s cifre de speriat.
Stau mai bine ca noi și totuși iau măsuri mai dure!
Si cind te gindesti ca noi ne apropiem de 5000 de decese! Pentru politicieni conteaza doar satisfacerea intereselor de grup. Deja s-a comunicat ca gradul de infectare a luat-o razna. Alegerile locale trebuiau aminate. Noroc ca unii nu s-au inghesuit sa devina masa de manevra.
Nu sarbatoreau cehii printr-o petrecere imensa, cu o masa intinsa pe 500 de m, scaparea de Covid in iulie??Acum sa sarbatoreasca si revenirea Covidului...tot printr-o adunare asemanatoare!