Soft Brexit 2020 sau No Brexit: tumultul politic în Marea Britanie de după Theresa May

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO EPA - EFE
FOTO EPA - EFE

Prim-ministrul britanic Theresa May a trimis o scrisoare către Consiliul European, către Preşedintele Donald Tusk, în care solicită prelungirea termenului pentru Brexit la 30 iunie 2019. Reacţiile membrilor Consiliului, în special Franţa şi Spania, au fost extrem de clare, reiterând poziţiile enunţate anterior:

Marea Britanie trebuie să aibă un proiect clar şi o înţelegere clară în Parlament despre ceea ce vrea să facă mai departe pentru a justifica prelungirea Brexitului. Altfel, Regatul va părăsi UE fără acord, în mod dezordonat, cu toate consecinţele unei asemenea perspective.

Parlamentul britanic, în marea sa majoritate, nu doreşte să părăsească UE fără acord. Pe de altă parte, Guvernul britanic ştie că trebuie să organizeze alegeri europarlamentare, aşa cum ştie că are nevoie de o extensie mai lungă pentru Brexit. Pentru că, dacă negocierile May-Corbyn dau rezultate, ele merg nu spre valorificarea Acordului negociat de către Theresa May, ci spre un soft-Brexit mai aproape de rămânerea în uniunea vamală, eventual în piaţa comună europeană, adică o nouă linie de negocieri ce trebuie declanşate cu Uniunea Europeană şi care reclamă un termen lung până la Brexit, de 1-2 ani.

Deci doamna Theresa May este prinsă între plăcile tectonice ale propriului partid, dar şi între propria convingere ce vizează livrarea unui Brexit şi perspectivele impuse de realitate, despre care ştie la fel de bine cum se aşează în perioada următoare - chiar dacă încăpăţânarea şi negarea publică au prelungit acest proces până la limite absurde, cu trei voturi pentru un acord mort. Astfel, Brexiterii conservatori din miezul tare al partidului îşi doresc şi hard-Brexit, dacă acordul a căzut, iar perspectiva unui acord cu menţinerea Marii Britanii în Uniunea Vamală e inacceptabilă. Pe de altă parte, soft-Brexiterii şi pro-europenii din Partidul Conservator au o altă opţiune, mai apropiată de varianta Corbyn, iar unii dintre ultimii chiar au părăsit partidul pentru a-şi înregistra propria formaţiune politică.

Nu-i vorba, nici la laburişti nu-i linişte. Şi provocarea vine chiar de lângă Corbyn, şi el un adept al Brexitului şi a livrării acestuia după votul la referendum, dar care e presat de o majoritate laburistă care vrea sigur şi varianta rămânerii în UE, dar şi ca perspectiva unui nou referendum să fie obligatorie, după negocierile viitoare. Deci un nou acord de soft-Brexit negociat în viitor, pe îndelete, cu Uniunea Europeană, dar şi un referendum care să-l valideze, în care opţiunea rămânerii în UE să se afle între posibilele alegeri de către populaţie.

Şi perspectiva organizării alegerilor europene e destul de problematică. Mai întâi, pentru că e o consultare populară pentru care partidele, cu precădere Partidul Conservator, nu sunt pregătite. Apoi pentru că foarte dificil să vorbeşti timp de mai bine de doi ani despre Brexit şi să chemi lumea să-şi voteze reprezentanţii în Parlamentul European. Evident că cei pro-europeni vor avea cele mai mari şanse de a aduna voturi, pe un absenteism relevant al Brexiter-ilor, cu preponderenţă a celor conservatori. De aici şi fuga de alegeri, care se pot constitui într-un adevărat referendum împotriva Brexit ele însele.

Nici Uniunea Europeană nu e prea confortabilă cu alegerile britanice, mai ales că ele influenţează prezenţa în Parlamentul European a diferitelor state. Un mandat întrerupt de ieşirea Regatului, chiar şi în 2020 pe final sau 2022, la sfârşitul perioadei de traziţie, ar crea dificultăţi de reaşezare a Parlamentului European. Altfel, prezenţa pro-europenilor în Parlamentul european ar întări mai degrabă grupurile parlamentare pro-europene, în timp ce conservatorii britanici slab reprezentaţi ar subţia grupul eurosceptic. Însă plecarea unui grup masiv al europarlamentarilor britanici de toate culorile, la mijloc de mandat euro-parlamentar, ar debalansa echilibrul de forţe şi prezenţa în diferite comisii şi instituţii europene a britanicilor.

Orice amânare, ciclu nou de alegeri sau vot reluat pentru revalidarea prin referendum a unui acord, la cum arată astăzi situaţia, împinge Marea Britanie din nou în UE.

Cert este că în această săptămână se dă marea bătălie a Theresei May: eliminarea ieşirii din UE fără acord, care e o miză personală; prelungirea Brexitului, pe termen lung, cel mai probabil, cu un nou program de negociere, cel mai probabil până la 31 decembrie 2020, la sfârşitul perioadei de tranziţie, sau după. Varianta alternativă europeană era prelungirea cu un an şi reducerea termenului dacă se ajunge la un acord anterior, ratificat de către Parlamentul britanic. În orice caz, pe noua variantă, Theresa May – care şi-a depus deja mandatul dacă trece acordul său – nu mai poate rămâne din două motive: lipsa susţinerii majorităţii parlamentare pentru acordul său respectiv neconcordanţa noii forme de acord, a noilor condiţii, cu propriile sale convingeri. Nu mai vorbim despre lipsa susţinerii populare a premierului britanic.

Ce urmează după o asemenea săptămână? Să vedem cum se scindează Partidul Conservator, să constatăm absenţa majorităţii – sau schimbarea ei către laburişti, dar cel mai probabil anunţarea alegerilor anticipate, care trebuie să legitimeze şi să valideze credibil un viitor guvern care ar prelua negocierile cu UE. Validarea şi legitimarea e necesară nu numai pentru britanici, care trebuie să se exprime la urne pentru susţinerea unei perspective negociate, dar şi pentru europeni: 27 de state serioase negociază cu un al 28-lea, Marea Britanie, unde trebuie să se vadă susţinerea pentru premier şi soluţia nouă propusă, după eşecul precedent al Acordului May.

Reaşezarea politică ce se anunţă la Londra, de data aceasta dincolo de liniile ideologice, ci vizând mai degrabă raportarea la Brexit în partidele tradiţionale, va fi şi cea care va da sensul perspectivelor Marii Britanii, care se vor desena pe două direcţii: soft Brexit la sfârşit de 2020 sau de perioadă de tranziţie sau No Brexit at all. Pentru că orice amânare, ciclu nou de alegeri sau vot reluat pentru revalidarea prin referendum a unui acord, la cum arată astăzi situaţia, împinge Marea Britanie din nou în UE. Dar cu mai puţin panache, cu o postură mai umilă şi reţinută, cu mai puţine pretenţii şi fără excepţionalismul de care au beneficiat în trecut britanicii. O Mare Britanie mult mai cuminte şi conformistă, pe termen scurt şi mediu. Şi fără Theresa May.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite