Soldaţi pro-ruşi din Crimeea au pătruns într-o bază militară ucraineană din Sevastopol

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un grup de soldaţi pro-ruşi au luat cu asalt vineri o bază militară a forţelor aeriene ucrainene din Sevastopol, în Crimeea, după ce au forţat poarta de la intrare cu un camion, a anunţat Ministerul ucrainean al Apărării, citat de AFP.

Agresorii au negociat cu comandantul bazei, a anunţat pentru AFP un purtător de cuvânt al Ministerului ucrainean al Apărării, fără să poată preciza numărul  militanţilor care au participat la asalt.

Persoanele care au vrut să preia controlul asupra bazei militare nu au folosit arme de foc, iar agresorii au plecat după mai multe rânduri de negocieri, potrivit BBC

Vineri seară, agenţia de ştiri Interfax-Ucraina a raportat că aproximativ 100 de persoane din Ucraina au decis staţionarea lângă baza de rachete de apărare A2355.

Un corespondent al BBC a declarat că a văzut două camioane aflate în afara bazei militare, acestea fiind înconjurate de oameni înarmaţi

Un alt oficial militar a precizat că asaltul a început la ora 20.40 GMT (19.30, ora României).

Agenţia de ştiri Reuters a relatat faptul că că unul din cele două camioane au lovit porţile pentru a putea pătrunde, iar aproximativ 20 de „atacatori” au intrat aruncând grenade paralizante.

Secretarul american al Apărării, Chuck Hagel, a discutat la telefon, vineri, cu ministrul ucrainean al Apărării, Igor Teniuh, şi a salutat "reţinerea" armatei ucrainene în criza cu Rusia, reafirmându-şi, în acelaşi timp, „angajamentul ferm al Statelor Unite pentru susţinerea poporului ucrainean, a suveranităţii şi a integrităţii teritoriale a Ucrainei”, potrivit declaraţiei purtătorului de cuvânt al Pentagonului, contraamiralul John Kirby.

Citeşte şi:

Protest pro-Crimeea în Moscova: peste 65.000 de oameni au ieşit în stradă

Peste 65.000 de persoane participau vineri, la Moscova, la un concert organizat în semn de susţinere faţă de locuitorii Crimeei, o peninsulă ucraineană în care autorităţile proruse au cerut ca aceasta să fie alipită Rusiei, a anunţat poliţia moscovită, relatează AFP.

Uniţi împotriva Rusiei: tătarii din Crimeea aprovizionează soldaţii ucraineni izolaţi

Tătarii din Crimeea au dat dovadă de solidaritate faţă de soldaţii ucraineni, oferindu-le provizii vitale printre zăbrelele gardurilor care înconjoară cazarmele. În timp ce trupele ruse au înconjurat majoritatea bazelor militare ucrainene şi îşi consolidează autoritatea pe măsură ce zilele trec, soldaţii ucraineni au fost izolaţi şi şi-au păstrat rezistenţa în faţa presiunilor ruşilor.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite