Soldaţii ucraineni au doborât un elicopter de luptă rusesc care zbura la altitudine foarte mică VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Twitter
Foto Twitter

Armata ucraineană a publicat joi imagini care surprind momentul în care elicopterul de atac rusesc este lovit de un sistem portabil de apărare antiaeriană - care poate fi operat pe umăr de către soldaţi - în regiunea Doneţk din estul Ucrainei.

„Elicopterul rus a lovit soldaţii Batalionului 231 de Apărare Teritorială Dnipropetrovsk”, a adăugat mesajul.

Potrivit Militarnyi, elicopterul era un elicopter de atac Mi-35M Hind E.

În imagini, care par a fi înregistrate de o dronă, se poate observa cum elicopterul rus încerca să zboare la o altitudine minimală deasupra câmpurilor până în momentul în care este lovit în zona de evacuare a motorului (la baza rotorului principal), după care începe să se rotească şi se prăbuşeşte la pământ.

O altă înregistrare a fost filmată în acelaşi loc, cu circa un minut înainte de doborârea aparatului Federaţiei Ruse, potrivit postării de pe contul de Facebook al Statului Major al armatei ucrainene. În imagini se observă un elicopter rus care a reuşit să părăsească zona, în timp ce lansează rachete luminoase, cunoscute sub numele de „capcane termice”, care au scopul de a deruta senzorii infraroşii ai rachetelor antiaeriene.

Al doilea elicopter continuă să zboare aproape de sol dar este lovit de o rachetă antiaeriană şi distrus.

Ultimul bilanţ publicat de armata ucraineană arată că au fost doborâte 180 de elicoptere ale armatei ruse în cele aproape 4 luni de război în Ucraina. Conform blogului Oryx, specializat în agregarea tuturor informaţiilor din surse publice care documentează vizual pierderile de tehnică de luptă în Ucraina, Rusia a pierdut 48 de elicoptere.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite