„Soldatul N” este suspectat că a dezvăluit informaţii strict secrete legate de misiunile armatei britanice

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Soldaţi britanici, în timpul misiunilor în Afganistan
Soldaţi britanici, în timpul misiunilor în Afganistan

Soldatul din Serviciului Special Aerian al armatei Marii Britanii, care a susţinut că Prinţesa Diana a fost ucisă de forţele speciale britanice, este suspectat că deţine mai multe materiale confidenţiale precum fotografii şi filmări ale unităţii militare în care a activat, şi pentru că i-ar fi dezvăluit soţiei lui detalii despre misiunile lui în Afganistan. Autorităţile bănuiesc că Soldatul N a fugit în Thailanda.

Poliţia Metropolitană din Marea Britanie a intrat în posesia mai multor materiale găsite în laptopul Soldatului N, printre care 90 de fotografii şi filmări din timpul operaţiunilor militare ale unităţii în cadrul căreia a activat. Unele dintre fotografii datează încă din 2009.

Ofiţerii au mai găsit dovezi potrivit cărora Soldatul N a dezvăluit informaţii secrete legate de operaţiunile trupelor britanice mobilizate în Afganistan, care au luptat împotriva grupărilor de talibani şi a subsidiarelor al-Qaeda.

De asemenea, soldatul a cărui identitate nu a fost încă dezvăluită i-a trimis soţiei lui mai multe emailuri în care indica în mod precis locul în care se aflau trupele SAS, orele şi datele misiunilor şi chiar tactici de capturare şi de ucidere a insurgenţilor. Toate aceste informaţii sunt strict interzise pentru orice persoană neautorizată.

Redeschiderea dosarului morţii Prinţesei Diana

Totodată, poliţiştii investighează declaraţiile sale potrivit SAS ale armatei Marii Britanii au cauzat tragicul accident în urma căruia a murit Prinţesa Diana alături de iubitul ei Dodi Al-Fayed.

Soldatul N i-ar fi povestit soţiei lui cum agenţi ai SAS au orientat un fascicul de lumină spre chipul şoferului, care ar fi fost derutat şi a lovit maşina de unul din stâlpii pasajului subteran Pont d`Alma din Paris, în noaptea de 31 august 1997.

Odată cu apariţia acestor acuzaţii, autorităţile britanice au redeschis cazul morţii Prinţesei Diana, însă soldatul N, personaj-cheie în anchetă, a fugit din ţară cu doar câteva zile înainte ca poliţia metropolitană să analizeze declaraţiile.

Alte rapoarte ale armatei britanice sugerau că soldatul N ar fi fugit în Dubai, însă această posibilitate este puţin probabilă din cauza condiţiilor de viaţă dificile şi costisitoare, potrivit unei unui oficial al armatei care a declarat sub condiţia anonimităţii.

Pe de altă parte, Thailanda este o destinaţie frecvent aleasă de fugari, datorită politicilor indulgente şi a stilului de viaţă ieftin. Cert este că Soldatul N nu ar fi primit în foarte multe ţări, deoarece are antecedente penale legate de folosirea armelor de foc.

 

 

 

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite