Europa

articolul anterior articolul urmator

„Solidaritate europeană obligatorie“, noua partitură a „Pactului Migraţie şi Azil“

34
24 Sep 2020 10:34:16
Cristian Unteanu
Comisarii europeni Margaritas Schinas
 şi Ylva Johansson, conferinţă de presă pentru prezentarea noului Pact 
asupra migraţiei şi azilului
Comisarii europeni Margaritas Schinas şi Ylva Johansson, conferinţă de presă pentru prezentarea noului Pact asupra migraţiei şi azilului

Fără îndoială, odată cu ansamblul de propuneri şi sugestii legislative din „Pactului Migraţie şi Azil“ prezentat ieri de Comisia Europeană, intrăm într-o perioadă ce se anunţă pe cât de interesantă, pe atât de plină de turbulenţe, să sperăm doar la nivelul confruntărilor ideologice. Orice s-ar putea întâmpla în continuare.

Totul se poate termina, din nou, în coadă de peşte sau, conform expresiei înţelepciunii tradiţionale româneşti, printr-o batistă aruncată profesionist peste ţambal. Aşa s-a întâmplat cu faimosul Plan Junker, votat de Parlamentul European şi apoi aruncat cu delicateţe în vastul dulap care adăposteşte memoria instituţională de la Bruxelles. S-a spus atunci, poate mult prea repede, că ţările din Grupul Vişegrad prin opoziţia lor furibundă la sistemul repartiţiei obligatorii de refugiaţi, reuşiseră să anuleze definitiv ideea. Şi gata.

Fals. Complet fals.

Ce nu s-a înţeles bine atunci, ceea ce politicienii din unele ţări nici măcar acum nu vor să comenteze, este că propunerea Junker vorbea într-adevăr despre migranţi, se rosteau vorbe despre nevoia urgentă de coalizare a Statelor Membre într-o poziţie comună care să includă şi modificări de substanţă ale politicii de azil. Dar, pe fond, tema fundamentală era cu mult mai amplă, adică un demers care să fie inclus în ceea ce trebuia să devină un mecanism comunitar articulat şi logic, generator de politici unice şi reglementări legislative care să întărească ceea ce va fi spaţiul comun european, real şi dotat cu toate mijloacele de a pune în practică deciziile luat în organismele de coordonare comunitare. Se spunea atunci că venise timpul ca, în acest domeniu al politicii migratorii şi de azil, să existe un cadru european unic care să ia locul multitudinii de legislaţii naţionale, câteodată conţinând chiar prevederi antinomice. Simplu?

Deloc, aşa cum s-a văzut în practică. Drept care apare acum acest pachet de 450 de pagini, într-adevăr cea mai complexă abordare a problematicii (puteţi găsi aici cele 12 documente care susţin acest Pact), poate cea mai complexă iniţiativă politică unitară în previziunea a ceea ce cred că este misiunea fundamentală asumată de această Comisie, adică o consolidare a acelei construcţii unice europene la care au visat Părinţii Fondatori. Problema reală nu cred că sunt migranţii, ci definirea şi extinderii statutul principiului solidarităţii pe care se bazează UE.

Într-adevăr, dacă ne întoarcem la filozofia celor care au gândit Europa Unită, elanul de solidaritate era esenţial pentru a caracteriza noutatea absolută a ceea ce trebuia să apară, reacţie la ororile războiului, urii şi intoleranţei, spunând că omenirea - în orice caz europenii - învăţaseră ceva din valurile succesive de naţionalism agresiv, xenofobie şi antisemitism care transformaseră Europa şi lumea într-un câmp de luptă. Deocamdată, în această primă etapă, vorbim despre solidaritate, iar Europa ar putea demonstra că poate oferi un nou model.

Plecând de la or realitate în teren care este foarte complicată, provine din suferinţă şi generează suferinţă şi disperare şi, la modul ideal, ar trebui să beneficieze de un răspuns umanitar coordonat, aşa cum au sperat şi europenii când au fost nevoiţi să fugă din propriile lor ţări, din motive diverse, dar toate legate de situaţii-limită.

2019

- în 2019, în Statele membre, existau 20,9 milioane de rezidenţi legli non-EU, adică aproximativ 4,7% din totalul populaţiei totale din UE

- În 2019, Statele Membre au emis aproximativ 3 milioane de prime permise de rezidenţă pentru persoane non-UE, incluzându-se aici 1,8 milioane de permise de rezidenţă pentru o durată de mai puţin de 12 luni.

- În 2015, în cea mai intensă perioadă a crizei refugiaţilor, au fost înregistrate aproximativ 1.82 milioane de treceri ilegale de frontieră. În 2020, acest număr a scăzut la 142.000

- Numărul de cereri de azil ajunsese la un nivel maxim de 1,2 milioane în 2015 şi ajunsese la 698.000 în 2019

- În fiecare an sunt respinse aproximativ 370.000 de cereri de azil, însă doar o treime dintre aceste persoane se întorc acasă

- La finele anului 2019, UE adăpostea aproximativ 2,6 milioane de refugiaţi, echivalentul a 0,6% din populaţia UE


Cea mai complicat de aplicat este însăşi măsura-cheie, cea care prevede obligaţia legală a fiecărui Stat Membru să găzduiască un anumit număr desemnat de refugiaţi şi să ajute celelalte state în alte modalităţi în cadrul „solidarităţii obligatorii“. În schimb, fiecare Stat va primi 10.000 Euro pentru fiecare persoană adultă preluată, bani care provin din bugetul comunitar.  Mai sunt multe nelămuriri care vor putea fi exploatate negativ, aşa cum este prevederea care spune că refugiaţii care dovedes că au familiile într-un anume stat, pot cere să fie trimişi acolo pentru a se respecta cu stricteţe principiul reunificării familiilor. Ceea ce creşte „atractivitatea“ unor anume ţări de destinaţie, aglomerând şi mai mult cele două destinaţii privilegiate până în acest moment, adică Germania şi Ţările Scandinave.

Primul test de acceptabilitate va fi luna viitoare, când miniştrii de Interne din Statele Membre vor discuta acest subiect la reuniunea lor de luna viitoare (8-9 octombrie), atunci când, cu siguranţă, vom putea auzi şi care este poziţia ministrului nostru de resort. Va fi interesant deoarece Domnia-Sa nu va putea vorbi (în principiu, conform cutumei) decât pe baza unui mandat semnat de Preşedinte, eventual introducând şi sugestiile formulate de Primul Ministru. Va fi interesant nu numai pentru că va fi un preludiu oarecum instructiv la viitoarele dezbateri din Parlamentul European (cu toate că lucrurile par în mare lămurite deoarece există acordul de principiu şi susţinerea aferentă din partea Germaniei, Franţei şi Italiei.

Analiştii de toate specializările care lucrează pentru diferite grupuri de lucru ataşate guvernelor sau corporaţiilor multiunaţionale cu speranţe investiţionale în UE, dincolo de evaluarea şanselor discursului naţionalist şi xenofob din câteva ţări din Europa centrală şi de este, vor ca, din aceste dezbateri care urmează, să afle cum se vor orienta pe viitor pieţele majore de muncă din UE în funcţie de urgenţele impuse de pandemie.

Este urgent deoarece în SUA lucrurile nu sunt deloc clare, în afara posibilităţii să continue pentru încă un mandat Trump închiderea forţată a pieţelor pe principii protecţioniste. Vor să vadă ce se va întâmpla în Europa care vrea să controleze şi să regularizeze migraţia, dar nu ridicând ziduri sau bariere ale interdicţiei fizice, ci mai degrabă favorizând o fluidizare spre pieţele care ştiu că este inevitabil să deschidă imediat pieţele lor de muncă în condiţiile apariţiei unor deficite majore în domeniu, în principal datorită „migraţiei economice“ rapide şi disperate din ţările estului sărac, acum cu pieţe realmente ameninţate cu depopularea.

Va fi inevitabil ca şi liderii noştri politici să se exprime asupra acestei probleme, chiar dacă este deosebit de delicată şi s-ar putea să nu dea bine pe moment deoarece ar aduce în discuţie cealaltă problemă care acum literalmente explodează: plecarea, sau dorinţa de plecare, cu orice preţ, acceptând orice condiţii, a tinerilor specialişti împreună cu visurile asemenea ale elevilor de liceu. România ce plan are pentru a răspunde acestei provocări care poate deveni existenţială? Avem un plan corelat cu UE sau, prudenţi, iar dăm vina pe pandemie şi duşmanii de clasă care lovesc nemilos cu greaua lor moştenire?

Alegerea pare simplă: ne pregătim să preluăm migraţie sau plătim să scăpăm de ce ne va propune UE, lăsându-i pe investitorii noştri să-şi aducă forţa de muncă necesară (din ce în ce mai multă) de unde ştiu ei mai bine? Europarlamentarii noştri ar trebui să fie acum primii care să aibă o poziţie în numele intereselor României. O vor face oare? 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

34 Comentarii

Aspida
24.09.2020, 10:45:38

. să le dăm niște plăcute suedeze celor din ue… 😵 adică, noi – românii – sparanghelim, căpșunărim, badanterim la greu prin țările bogate din vest, dar să le acceptăm mofturile de import de mână de lucru… onor politrucii de la butoane ar face mai bine să dezvolte politici salarial-sociale care să faciliteze rămânerea forței de muncă autohtone ACASĂ, să nu-și mai facă iluzii că se pot îmbogăți dacă slujesc în vest… ♒️ 🐵

-5 (17 voturi)
marinescu nick
24.09.2020, 10:45:58

Imi place ca vorbim de solidaritate doar la greu,atunci cand e de bine doar unii ( cei bogati,de regula) beneficiaza de "cascaval". Eu as propune altceva....fiecare tara din vestul Europei are un trecut colonial,in care au jefuit si spoliat pe viata lor tot ce au ;putut in respectivele colonii. Acum ar trebui ca fiecare imigrant sa fie preluat de tara care a fost stapan acolo pe vremuri. Gen congolezii in Belgia,africanii si afghanii in Anglia,sirienii si nord africanii in Franta,si tot asa. UE exista doar ca Frantei si Germaniei sa le fie bine,atat.Restul sunt membri de mana a doua. Asa ca de ce sa vorbim de solidaritate????

+4 (6 voturi)
Lucifer
24.09.2020, 10:58:10

Îmi crapă capul, nu înţeleg. Ce înseamnă termenul absurd de "solidaritate obligatorie"? Şi pentru ce? Pentru a salva toată sărăcimea lumii? Să o facă fostele state coloniale care au exploatat vreme de sute de ani aceste popoare, ce treabă au cu asta statele din Est, ele însele aflate supuse imperiilopr vestice sau asiatice? Iar la întrebarea DE CE statele din Vest vor musai "solidaritate obligatorie" răspunsul nu poate fi decât unul singur: împărţirea vinii istorice ticăloase a colonialismului cu alţii care nu au avut nicio treabă cu asta. "Solidaritatea obligatorie" este o ticăloşie şi un motiv de scăpa de statele indezirabile din UE.

-4 (18 voturi)
Lucifer
24.09.2020, 11:18:26

Şi încă: cui serveşte această "solidaritate obligatorie"? Este o acţiune politică, deci o acţiune de forţă/ putere a unora îndreptată contra altora şi care va duce la destrămarea actualei Uniuni Europene.

-2 (10 voturi)
COVID-19
24.09.2020, 11:58:49

Ca sa "testezi" solidaritatea europeana nu este nevoie sa impui cote de migrati sau sa-ti justifici umbra pe pamant si salariile functionaresti prin documente de sute de pagini. Nu, nu asa pocedezi cand vrei sa testezi "menirea mesianica" a acestui proiect artificial creat pentru a preveni razboaie sau holocaust. Pana la urma, depinde de guvernele nationale daca mai doresc sa faca razboi sau nu. Nu depinde de eurocratia de la Bruxelles. Iar eurocratia sa nu uite ca UE este in viata astazi tot datorita guvernelor nationale si politicilor acestora, guverne care cotizeaza anual pentru ca niste incompetenti ascultatori de ordine sa intocmeasca tomuri de sute de pagini care au doar rolul de a isca conflicte in UE, nicidecum de a "testa" solidaritatea. Vreti s-o testati si s-o vedeti la treaba cu adevarat? Asa zic si eu, ca nu. Nu cred ca vrea nimeni sa "testeze" rabdarea unor guverne nationale in privinta asta. Asadar, o batista pusa pe tambal in mod profesionist cred ca va fi in avantajul tuturor.

-9 (13 voturi)

Vezi toate comentariile (34)

Modifică Setările