Conform sondajului, 82% dintre ucraineni se opun ideii de a face concesii teritoriale Rusiei, chiar şi cu riscul continuării războiului. În acelaşi timp, 10% dintre ucraineni văd ca opţiune cedarea unor teritorii în schimbul păcii sau pentru menţinerea independenţei Ucrainei, transmite rbc.ua.
Procentajele variază în funcţie de regiune, dar sunt ridicate în privinţa refuzului de a ceda teritorii chiar şi în estul ţării, unde 68% dintre cei chestionaţi îşi doresc să locuiască în Ucraina, nu în Rusia sau într-o altă entitate statală inventată la Moscova. În acelaşi timp, 19% dintre cei chestionaţi în estul Ucrainei ar accepta unele concesii teritoriale.
De asemenea, în teritoriile ocupate de armata rusă, 77% dintre ucraineni sunt împotriva unor cedări teritoriale, în timp ce 18% sunt de acord cu o astfel de posibilitate.
Sondajul a fost realizat în perioada 13-15 mai pe un eşantion reprezentativ de 2.000 de persoane, toate cu reşedinţa în teritoriile controlate de Ucraina înainte de 24 februarie, cu excepţia peninsulei Crimeea, anexată de Rusia în 2014, şi a unor părţi din regiunile Doneţk şi Luhansk.
Adauga Comentariu
Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos
Varianta 1
Autentificare cu contul adevarul.ro
Varianta 2
Autentificare cu contul de Facebook
1 Comentariu
Sortare: Cronologic · Dupa popularitate
... in articol nu spune, dar sondajul a fost comandat chiar de Putin (sa vada care este treaba in teritoriu) si a fost efectuat de armata de nazisti muscali in perioada 24 februariue - 24 mai 2022. Se preconizeaza ca procentele sa fie in crestere iar beneficiarul de la Kremlin sa sfarseasca cu o floare in gura si 2 kopeici pe ochi "asa sa il ajute Baiatul si Maicutza Lui"- a spus Kill Kirill, prim-popandaul bisericii ruse