Sondaj: majoritatea germanilor sunt în favoarea vaccinării obligatorii

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
vaccin

În Germania se înregistrează recorduri de noi infectări. Unele spitale avertizează că vor ajunge în curând la limita capacităţilor. În acest context, mulţi oameni îşi doresc măsuri mai dure privind vaccinarea.

În ciuda numărului tot mai ridicat de infectări (vineri dimineaţa s-a ajuns la recordul de peste 37.000 de cazuri noi în 24 de ore, n. red.), doar un sfert dintre germanii intervievaţi în această săptămână în cadrul sondajului ARD-Deutschlandtrend au declarat că se tem să contracteze virusul. Sondajul este efectuat de institutul demoscopic infratest-dimap.

57 la sută dintre cei intervievaţi sunt însă îngrijoraţi de o posibilă îmbolnăvire a copiilor, care încă nu sunt vaccinaţi, iar 62 la sută se tem de o îmbolnăvire gravă a vârstnicilor. În acelaşi timp, 57 la sută dintre germani se tem că viaţa publică ar putea fi limitată prin noi restricţii în următoarele săptămâni, iar 58 la sută sunt îngrijoraţi de faptul că sistemul medical din Germania ar putea să ajungă la limita capacităţilor în valul patru al pandemiei.   

Lockdown pentru nevaccinaţi?

Unele spitale din regiuni cu deosebit de multe cazuri grave au lansat deja semnale de alarmă în acest sens. Există şi persoane vaccinate care se infectează, dar majoritatea pacienţilor care ajung la terapie intensivă sunt nevaccinaţi. Rata de vaccinare din Germania creşte, dar foarte încet, iar multe persoane intervievate în cadrul sondajului sunt în favoare obligativităţii vaccinări pentru anumite categorii profesionale, cum ar fi angajaţii din spitale şi cămine de bătrâni. 57 la sută dintre germanii chestionaţi consideră că vaccinarea ar trebui să fie obligatorie pentru adulţi, indiferent de profesie.

Pentru persoanele nevaccinate din Germania, viaţa de zi cu zi devine tot mai complicată. Saxonia este primul dintre cele 16 landuri federale care a introdus începând de luni regula ca doar cei vaccinaţi sau trecuţi prin boală să mai poată intra în restaurante şi alte localuri sau să participe la evenimente publice. 

29 la sută dintre cei chestionaţi vor reguli mai dure în contextul pandemiei, o creştere de 16 la sută faţă de sondajul precedent, din luna octombrie. Aproape jumătate (46 procente) consideră că regulile care se aplică în prezent sunt în continuare adecvate, iar 23 la sută sunt de părere că acestea merg deja prea departe.

Nemulţumire privind politica de mediu

Pe lângă situaţia pandemică tot mai tensionată, protecţia climei a fost un alt subiect principal al sondajului ARD-Deutschlandtrend. Două treimi dintre respondenţi consideră că Germania ar trebui să facă mai multe pentru a combate schimbările climatice. Doar 20 la sută apreciază că eforturile actuale sunt suficiente. Nouă la sută îşi doresc, în schimb, ca Germania să întreprindă mai puţin în ceea ce priveşte protecţia climei. Potrivit aceluiaşi sondaj, aproape jumătate dintre cei care vor mai puţin angajament privind clima sunt susţinători ai partidului populist Alternativa pentru Germania, AfD, care are şi tendinţe de extremă dreaptă. 

Cu privire la conferinţa ONU de la Glasgow, care se desfăşoară în aceste zile, 83 la sută dintre germani consideră că trebuie făcut mai mult la nivel internaţional pentru a combate schimbările climatice. La fel ca la ultimul summit privind clima, care a avut loc în Polonia, doar 14 la sută dintre respondenţi au încredere în capacitatea comunităţii internaţionale de a soluţiona problemele cauzate de schimbările climatice. 82 la sută sunt sceptici în această privinţă.

Sondajul relevă că germanii tineri sunt mai optimişti, în acest context, decât cei cu vârste mai înaintate. Cu toate acestea, scepticismul predomină şi la generaţia mai tânără. 

În cadrul sondajului ARD-Deutschlandtrend, germanii au fost întrebaţi dacă şi-au regândit stilul de viaţă pentru a contribui la combaterea schimbărilor climatice. Doar 23 la sută au răspuns că au modificat ceva semnificativ. O majoritate de 57 la sută declară că a schimbat cel mult câte ceva minor pentru a proteja mediul, 6 la sută nu vor să schimbe nimic şi 11 la sută spun că aşteaptă până când politicienii vor oferi stimulente concrete, respectiv până vor exista nişte reguli clare în acest context. 

La aproape şase săptămâni de la alegerile generale, social-democraţii (SPD) conduc şi mai detaşat în sondaj - cu 27 de procente. Conservatorii (CDU şi CSU) au pierdut şi mai multe procente, ajungând la doar 21 la sută din intenţiile de vot - un rezultat mai slab decât cel înregistrat la scrutinul din 26 septembrie. 

Verzii ecologişti (16 procente) şi liberalii de la FDP (13 procente), care poartă negocieri cu social-democraţii în vederea formării unei coaliţii de guvernare, stau ceva mai bine decât în septembrie în ceea ce priveşte intenţiile de vot. În cazul formaţiunilor AfD (10 la sută) şi Stânga (5 la sută) nu s-au schimbat prea multe de la alegeri încoace. 

Angela Merkel rămâne omul politic cel mai popular 

Noul Bundestag s-a întrunit pentru prima dată pe 26 octombrie. De atunci, Angela Merkel este cancelar interimar, până când va fi învestit noul guvern. Conservatoarea Merkel este în continuare cel mai popular om politic din Germania, potrivit sondajului ARD-Deutschlandtrend, 69 la sută dintre respondenţi fiind mulţumiţi de prestaţia ei. Pe locul doi se clasează, cu o diferenţă de doar un procent, preşedintele federal Frank-Walter Steinmeier. Social-democratul Olaf Scholz, care are şanse mari să devină succesorul Angelei Merkel după victoria SPD la scrutinul din 26 septembrie, se bucură la rândul său de multă încredere din partea germanilor: 58 la sută dintre cei chestionaţi se declară mulţumiţi de activitatea sa politică. 

Sabine Kinkartz - Deutsche Welle

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite