Europa

articolul anterior articolul urmator

UPDATE Statul Islamic a revendicat atacul din noaptea de Anul Nou din clubul Reina din Istanbul. Opt persoane arestate, dar nu şi suspectul

31
2 Jan 2017 10:53:29
Autor: News.ro
Victime ale atacului din clubul Reina din Istanbul
Victime ale atacului din clubul Reina din Istanbul

Jihadiştii Statului Islamic au revendicat luni dimineaţă atacul armat care a zguduit în noaptea dintre ani clubul Reina din Istanbul, unde au fost ucise 39 de persoane, printre care se numără inclusiv 24 de cetăţeni străini. Autorităţile turce au lansat o operaţiune masivă pentru a-l captura pe atacatorul necunoscut, care a reuşit să scape în haosul de după atac, transmite Reuters.

Până în acest moment, liderii turci au evitat să speculeze cu privire la identitatea principalului suspect sau gruparea din spatele atacului armat din Istanbul.
 
Atacul armat a avut loc în jurul orei locale 01.30, când aproximativ 500 - 600 de persoane sărbătoreau trecerea dintre ani în clubul Reina, aflat pe malul european al Bosforului. 
 
”Un terorist cu o armă care avea ţeavă lungă... a dus la capăt în mod brutal şi sălbatic acest atac, după ce a deschis focul spre persoane care erau aici pur şi simplu pentru a sărbători Anul Nou”, declara guvernatorul din Istanbul, Vasip Sahin.
 
Unii martori susţin că atacatorul vorbea în limba arabă, însă informaţia nu a fost confirmată oficial, iar pentru a scăpa cu viaţă unele persoane aflate în club au sărit în apele Bosforului.
 
De asemenea, presa turcă l-a găsit pe taximetristul care l-a transportat pe atacatorul necunoscut până la clubul Reina. Acesta din urmă a susşinut că suspectul părea originar din Asia.
 
”Atacatorul criminal a intrat în clădire cu un Kalaşnikov. Seviciile secrete americane au avertizat în urmă cu o săptămână cu privire la un asemenea incident şi măsuri de securitate au fost luate pentru a evita un atac, inclusiv pe faleză. Şi uitaţi ce s-a întâmplat”, spunea proprietarul clubului Reina, Mehmet Kocarslan.
 
Martorii au rememorat haosul şi panica oamenilor care încercau să scape cu viaţă din clubul Reina, povestind cum s-au căţărat peste cadavre pentru a reuşi să iasă.
 
”Tocmai ne găsisem un loc, în apropierea uşii era foarte mult praf şi fum. Apoi au început focurile de armă şi multe fete au leşinat. Ei spun că au murit 35 sau 40 de oameni, dar cred că sunt mai multe victime pentru că atunci când mergeam oamenii se căţărau peste alţii”, a relatat fotbalistul Sefa Boydaş, aflat ţn club în acea noapte.
 
Clubul Reina este unul select, fiind frecventat şi de foarte mulţi cetăţeni străini, şi este situat pe malul european al Bosforului, lângă primul pod construit peste strâmtoarea care separă Europa de Asia.
 
Turişti străini printre victime
 
Premierul canadian Justin Trudeau a deplâns, duminică seara, moartea unei femei din Canada în atacul asupra clubului Reina din Istanbul, soldat cu decesul a 39 de persoane, transmite AFP.
 
"Am aflat cu profundă tristeţe că noul atentat terorist de la Istanbul a provocat moartea unei cetăţene canadiene. Deplângem decesul acesteia şi suntem hotărâţi să colaborăm în continuare cu toţi aliaţii şi partenerii noştri pentru a combate terorismul şi pentru a ne asigura că autorii unor astfel de atacuri ajung în faţa justiţiei", a anunţat Trudeau într-un comunicat. 
 
Cele mai multe dintre victimele atacului sunt cetăţeni străini. Este vorba, potrivit AFP, despre trei iordanieni, trei libanezi, trei irakieni, un tunisian şi soţia sa cu cetăţenie tunisiană şi franceză, doi marocani, doi indieni, mai mulţi saudiţi, un kuweitian, un libian, un israelian, un belgian de origine turcă şi o femeie din Canada.
 
La Istanbul, până la 25.000 de poliţişti au fost mobilizaţi în perioada sărbătorilor de iarnă.
 
Autorităţile turce au luat măsuri de securitate suplimentare în noaptea dintre ani în urma atentatelor numeroase comise în ultimele luni de jihadiştii Statului Islamic, dar şi de militanţii kurzi de la PKK. Circulaţia rutieră a fost oprită pe mai multe artere care duc spre centrul Istanbulului, dar şi în Ankara. Mai mult, până la 17.000 de ofiţeri de poliţie au fost desfăşuraţi în noaptea dintre ani pe străzile din metropola situată pe malul Bosforului.
 
Opt persoane au fost arestate, dar nu şi suspectul
 
Poliţia turcă a arestat luni opt persoane în legătură cu atacul armat din clubul de noapte de la Istanbul, potrivit agenţiei turce de stat, citată de Associated Press.
 
 Cele opt persoane au fost plasate în arest preventiv de către echipe din cadrul forţelor antitero din Istanbul şi erau interogate la sediul central al Poliţiei din Istanbul, potrivit agenţiei proguvernamentale Anadolu.
 
Atacatorul, care a reuşit să scape după masacru, nu se află printre cele opt persoane.
Jihadiştii Statului Islamic au comis în luna iulie un atentat sângeros la aeroportul internaţional Ataturk din apropiere de Istanbul. Un număr de 45 de persoane şi-au pierdut viaţa în atacul armat din terminalul aeroportului Ataturk.
 
Autorităţile kîrgîze verifică informaţii de presă potrivit cărora atacatorul ar fi kîrgîz
 
Ministerul kîrgîz de Externe a anunţat luni că analizează informaţii de presă potrivit cărora autorul atacului dintr-un club de noapte din Istanbul de Anul Nou ar putea fi din această ţară din Asia centrală, relatează The Associated Press.
 
”Am ordonat consulului din Istanbul să verifice aceste informaţii care au apărut în presă”, a declarat luni o purtătoare de cuvânt a diplomaţiei kîrgîze, Aiymkan Kulukeieva, citată de agenţia Interfax.
 
”Potrivit unor informaţii preliminare este o informaţie îndoielnică, dar noi efectuăm totuşi verificări”, a adăugat ea.
 
Ziarele Hurriyet şi Karar au citat luni oficiali, neidentificaţi, din domeniul securităţii, potrivit cărora autorităţile turce au stabilit că atacatorul care a ucis 39 de persoane într-un club de noapte din Istanbul, de Anul Nou, provine din această ţară din Asia Centrală.
 
Potrivit acestor surse, atacatorul ar fi fie din Uzbekistan, fie din Kîrgîzstan.
 
De asemenea, atacul armat din clubul de noapte are loc la aproape două săptămâni de la asasinarea ambasadorului rus Andrei Karlov în Ankara.
 
Turcia face parte din coaliţia internaţională care bombordează poziţiile jihadiştilor Statului Islamic din Siria şi Irak. De asemnea, soldaţii turci au lansat la finele lunii august o campanie militară împotriva jihadiştilor din apropierea frontierei cu Turcia.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

31 Comentarii

Iris IRIS
2.01.2017, 11:10:56

Vodkarul de la Moscova si cu birjarul de la Washington D.C. aplauda crezand ca a fost foc de artificii.

-2 (6 voturi)
Stefan din nord
2.01.2017, 12:29:15

S-au gandit cam mult pana sa recunoasca marsavia savarsita In alte ocazii imediat se laudau in doua trei ore

-1 (5 voturi)
Sphinx
2.01.2017, 13:07:02

Astia trebuie rasi de pe fata pământului... Statul islamic, pfuuiiii cine are interes sa-i tină pe ăstia pe scena politică a lumii ca sa-si legitimeze controlul asupra propriei populatii?! Ca altfel plantau de mult floricele pe locurile alea.

+4 (4 voturi)
Iris IRIS
2.01.2017, 13:42:54

SI este produsul USA + Rusia

-2 (4 voturi)
Tiberiu Kvasznicza
2.01.2017, 13:42:38

Turcia ..din pacate..nu s-a pregatit cum trebuie la acest sfarsit de an! mai cu seama ca..nu este prima data cand in Turcia sunt atacuri teroriste,cum a fost posibil ca sa nu existe forte de ordine..pe strada in patrulare?

+2 (2 voturi)

Vezi toate comentariile (31)