Steag fals. Seamănă Rusia discordie între Ucraina şi Ungaria prin asistentul unui parlamentar german de origine română?

În ciuda faptului că Ucraina trebuie să gestioneze asaltul hibrid din partea Rusiei în est, are de gestionat, în acelaşi timp, o relaţie cel puţin dificilă, dacă nu chiar conflictuală în vest, cu Ungaria.

Cele două state învecinate României s-au confruntat pe teme ce ţin reforma educaţiei, lege emisă de autorităţile ucrainene într-un moment deloc propice, după cum remarcă Gwendolyn Sasse pentru Carnegie Europe, numirea unor oficiali ministeriali ungari pentru regiunea Transcarpatia, care aparţine de Ucraina, acordarea de cetăţenie ungară unor cetăţeni ucraineni în localitatea Bereg, faptă investigată de procurori drept înaltă trădare, o aşa-numită listă a morţii, după cum a fost numită de oficialii ungari, publicată de organizaţia non-guvernamentală naţionalistă ucraineană Myrotvorets, cu numele şi datele personale a 300 de etnici maghiari din Trancarpatia, precum şi incendierea unui centru cultural ungar din localitatea Ujhorod, în februarie 2018.

Acest eveniment din urmă a contribuit semnificativ la deteriorarea relaţiei dintre Budapesta şi Kiev, deteriorare de care beneficiază, în mod indirect, şi Moscova, care are drept obiectiv strategic fundamental prevenirea aderării Ucrainei la blocul comunitar şi la NATO. Iarăşi, declaraţiile care au venit din partea oficialilor ungari, pe fondul acestor tensiuni, prin care au afirmat că vor bloca tentativa Kievului de a adera la Uniunea Europeană şi NATO, precum şi declaraţiile premierului Viktor Orban, care a spus în cadrul celei de-a 8-a întâlnire plenară a Consiliului Diasporei că nu există un calendar credibil pentru aderare în cazul Ucrainei, cu siguranţă au descreţit câteva frunţi la Kremlin. Mai mult, Rusia, prin reţelele sale de informaţii infiltrate în Europa de Est, ar fi contribuit activ la această deteriorare, printr-o filieră poloneză şi un jurnalist german.

Ce s-a întâmplat în Ujgorod în februarie 2018?

Imediat după miezul nopţii, în data de 4 februarie, la aproximativ ora 1:00, doi indivizi au aruncat cu un cocktail Molotov în geamul clădirii Asociaţiei Culturale Ungare (KMKSZ) din oraşul ucrainean Ujgorod, regiunea Transcarpatia. Geamul fiind dublu, pagubele au fost minime. Un nou atac, tot o tentativă de incendiere, a avut loc în data de 27 februarie, de data aceasta pagubele fiind semnificative. Ulterior, în martie, autorităţile ucrainene au declarat ambele cazuri rezolvate. Conform acestora, cei doi indivizi implicaţi în primul atac, ambii de naţionalitate poloneză, au încercat să marcheze locaţia cu însemne care ar fi îndreptat atenţia procurorilor spre grupări ultranaţionaliste ucrainene. Cel de-al doilea incident a fost atribuit unor indivizi care proveneau din partea centrală a Ucrainei şi ar fi fost orchestrat de FSB, serviciul de securitate intern al Rusiei, printr-un cetăţean al regiunii separatiste Transnistria, conform autorităţilor ucrainene.

Elementul interesant şi care diferenţiază cele două incidente este faptul că prima operaţiune este una de tip steag fals, o încercare de transfer a vinei către ultranaţionalişti ucraineni, deşi cei doi atacatori fac parte, de fapt, dintr-un grup neo-fascist polonez denumit Falanga, cu scopul de a inflama relaţiile ungaro-ucrainene, relaţii aflate deja pe un teren fragil.

Identitatea a doi dintre atacatori a fost speculată public iniţial de Hennadiy Moskal, guvernatorul regiunii Transcarpatia, numindu-i pe Tomasz Rafal Szimkowiak şi Adrian Marglewski, ambii cetăţeni polonezi, informaţia fiind practic confirmată recent de autorităţile poloneze, citate aici de site-ul tvp.info, care face referire la investigaţia finalizată de către Agenţia de Securitate Internă din Polonia, care îi acuză pe „Adrian M“. şi „Tomasz Sz.“ de acte de terorism.

Mai mult, articolul îi citează pe anchetatori care menţionează şi un al treilea personaj acuzat, anume „Michał P.“, care ar fi coordonat întreaga operaţiune. Expertul în extrema dreaptă europeană şi relaţia acesteia cu Federaţia Rusă, Anton Shekhovtsov, a sugerat pe Twitter identitatea lui „Michał P.“, anume Michał Prokopowicz, de asemenea un membru al grupării Falanga şi a partidului pro-rus Zmiana (Schimbare). Conform aceloraşi ofiţeri de informaţii polonezi citaţi de tvp.info, Michał P ar fi fost la rândul lui îndrumat de un jurnalist german care nu este numit de anchetatori dar a cărui identitate este speculată tot de Shekhovtsov pe Twitter, drept Manuel Ochsenreiter. Pânza de personaje indică şi mai mult spre o filieră rusă prin faptul că fondatorul partidului Zmiana este Mateusz Piskorski, arestat în mai 2016 de autorităţile poloneze sub acuzaţia de spionaj în favoarea Rusiei. Media pro-guvernamentală din Ungaria, prin Hungary Today, a menţionat de asemenea subiectul precum şi prenumele celor aflaţi sub acuzare din partea autorităţilor poloneze.

O pânză încâlcită de personaje, o lume întunecată de minciuni

Mateusz Piskorski este un personaj controversat în Polonia. Pe lângă activitatea politică pe care Piskorski o face, prin intermediul partidului pe care l-a fondat, Zmiana, acesta conduce şi un ONG denumit European Center for Geopolitical Analysis (ECGA), think tank care promovează ideea de eurasianism, aşa cum este conceptualizată de Aleksandr Dugin, în completă opoziţie cu ideea de euro-atlantism. Mai departe de diferendele ideologice pe care Piskorski le are faţă de poziţia oficială a Poloniei, ca stat membru NATO şi UE, acesta a fost implicat într-un scandal mai pragmatic, legat de fonduri pe care le-ar fi obţinut ilegal prin operaţiunea Spălătoria (Laundromat), operaţiune prin care 20.8 miliarde euro din Rusia au fost filtraţi prin diverse instituţii bancare europene, conform investigaţiei realizate în 2014 de OCCRP (Organized Crime and Corruption Reporting Project).

Marea majoritate a sumelor care au ieşit din Rusia provin din spălare de bani, tentative ale elementelor corupte să scoată capitalul din ţară, fraude financiare etc. dar o mică parte din această enormă sumă, mai exact 21.000 de euro, a fost folosită cu un scop politic foarte precis, acela de a avansa naraţiunea Moscovei în spaţiul euro-atlantic. Plata către ECGA a fost făcută prin compania Crystalord Ltd, listată printre cele implicate în operaţiunea Spălătoria. Paul Radu, cofondator OCCRP, spune pentru Radio Free Europe că din cele 20,8 miliarde de euro, doar pentru aproximativ 20% s-a determinat destinaţia finală a fondurilor.

În acelaşi timp, cele două personaje a căror identitate este speculată de analistul Anton Shekhovtsov, fac parte dintr-o organizaţie numită Falanga, a cărei viziune se pliază pe ideologia propovăduită şi de ECGA şi Piskorski. Conform raportului „Puterea soft a Rusiei în Polonia“, realizat de think tank-ul Political Capital, organizaţia Falanga este anti-NATO, a organizat patrule „Antibandera“ la graniţa cu Ucraina şi au servit drept un vector de propaganda pentru Kremlin, fiind văzuţi la marşul pentru independenţă a Poloniei în 2016 cu bannere pe care scria „Stop NATO“.

De asemenea, conform publicaţiei Euromaidan, care a monitorizat declaraţiile de presă şi din social media ale organizaţiei, aceştia sunt susţinători fervenţi ai provinciilor ucrainene separatiste din estul ţării. Liderul organizaţiei este Bartosz Bekier, cunoscut pentru vizitele sale, în calitate de „jurnalist independent“ în estul Ucrainei şi în zonele controlate de forţele guvernamentale în Siria, unde a propovăduit „pericolul reprezentat de imperialismul american“. Numele lui Michał Prokopowicz este vehiculat şi de Olena Babakova, autoarea articolului din Euromaidan, drept preşedintele asociaţiei purtătorilor de arme Krakowska jednostka strzelecka, asociaţie în care sunt înscrişi cel puţin 12 membri ai organizaţiei Falanga, el însuşi fiind surprins la un miting anti-NATO din Varşovia, în 2016, la summit-ul NATO.

Radio Europa Liberă a confirmat, din interiorul unei săli de judecată din Polonia faptul că cel care ar fi oferit fondurile necesare pentru această operaţiune de tip steag fals ar fi jurnalistul german indicat anterior de analistul Shekhovtsov, Manuel Ochsenreiter. Conform aceleiaşi publicaţii, Ochsenreiter este cercetat şi de către procurorii germani, pentru implicarea în incendiere deosebit de gravă. Cetăţeanul german este angajat şi de către Bundestag, parlamentul german, drept asistent al parlamentarului AfD, Markus Frohnmaier. Acesta a declarat că nu i-a cerut demisia lui Ochsenreiter atât timp cât ancheta nu concluzionează vinovăţia acestuia. Totuşi, se pare că acesta din urmă şi-ar fi dat demisia.

Aşa cum a fost documentat în 2017 în Adevărul, Frohnmaier este de origine română, s-a născut în 1991 la Craiova, unde a fost adoptat de la o vârstă fragedă de un cuplu german, dintr-un orfelinat. După cum menţiona articolul respectiv, Frohnmaier este căsătorit cu o jurnalistă din Rusia, fiind apropiat de organizaţia de tineret al partidului Rusia Unită, din care face parte şi Putin. Manuel Ochsenreiter este recunoscut pentru poziţiile sale pro-Kremlin, fiind invitat des la postul Russia Today, unde avea rolul de a prezenta „punctul de vedere german“. De asemenea, Ochsenreiter este editor şef al publicaţiei Zuerst! (Primul!), considerată de extremă-dreapta şi promovând un mesaj apologetic faţă de nazism. Deşi nici oficialii germani şi nici cei polonezi nu au confirmat apartenenţa lui Ochsenreiter la o filieră rusă, implicarea acestuia din Germania, prin interpuşi polonezi, pentru a orchestra o operaţiune de tip steag fals pe teritoriul Ungariei, cu scopul de a deteriora relaţiilor vecinilor nostri din vest cu Ucraina, indică o putere regională care ar profita clar de pe urma acestui lucru.

Ce ar trebui să înveţe România din acest incident?

În primul rând, spaţiul est-european este unul activ din punct de vedere al operaţiunilor de dezinformare, existând actori care nu se opresc la distorsionarea unor evenimente reale, ci merg un pas mai departe şi pun în scenă, prin operaţiuni de tip steag fals în acest caz, evenimente care să conducă la avansarea unor obiective strategice. În acest caz, un obiectiv strategic al unei puteri regionale, Rusia, a fost servit, prin exacerbarea tensiunilor ungaro-ucrainene, pe fondul unor tensiuni istorice şi etnice existente.

În al doilea rând, pe acest fond activ, România trebuie să vadă evidenţa: scenariul din Ujhorod ar putea fi replicat şi pe teritoriul naţional, având în vedere că există un istoric de tensiuni etnice similare. În acest caz, servirea obiectivului strategic al Rusiei ar fi scindarea relaţiilor bilaterale între doi membri ai Uniunii, precum şi între doi membri NATO. Disensiunea dintre doi membri NATO este mai valoroasă decât disensiunea dintre un membru NATO şi un potenţial membru NATO.

În al treilea rând, este de remarcat, într-o ciudată notă optimistă, că strategia Rusiei (şi a altor actori potenţiali maligni) nu este de a crea fracturi societale noi, ci să le exploateze pe cele existente. Prin urmare, nu este un truism fără valoare afirmaţia conform căreia într-adevăr stă în puterea noastră să ameliorăm situaţia şi să ne protejăm. Chestiunea etnică în România rămâne un subiect important pe ordinea de zi, care nu a fost cu adevărat abordat de clasa politică în ultimii 30 de ani, fiind mai degrabă o monedă de schimb pentru jocuri şi negocieri politice, în timp ce spaţiul est-european este un loc de aplicare pentru aşa-numitele măsuri active ale Rusiei. Prin urmare, ar trebui să aducem în discursul public această chestiune într-o abordare raţională, pragmatică şi utilă securităţii naţionale, atât a României, cât şi a Ungariei şi să apucăm să dezbatem noi lucrurile grele care privesc relaţiile bilaterale, inclusiv cea cu Ucraina, înainte ca acestea să fie folosite împotriva noastră.