Sudul Europei se sufocă. Temperaturi de 45 de grade în Grecia VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În Grecia, pompierii s-au luptat cu aproximativ 50 de incendii de vegetaţie, iar situaţia s-ar putea agrava
În Grecia, pompierii s-au luptat cu aproximativ 50 de incendii de vegetaţie, iar situaţia s-ar putea agrava

Incendii de vegetaţie fac ravagii în mai multe regiuni din sudul Europei, fiind susţinute de vremea caniculară şi de vânturi puternice. Serviciul Meteorologic din Grecia (EMY) a emis o alertă de cod roşu privind un prelungit val de căldură care va lovi destinaţia preferată de vacanţă a românilor, cu temperaturi de până la 44˚C la umbră, unii meteorologi vorbind chiar de 45˚C.

Conform lui EMY, mase de aer cald care se vor îndrepta dinspre nordul Africii vor provoca creşteri semnificative ale temperaturilor începând cu marţi, 27 iulie. Valul de căldură este aşteptat să persiste o săptămână, vârful urmând să fie atins între 29 iulie şi 3 august.

Până pe 29 iulie, temperaturile vor putea atinge 40-41˚ în vestul Greciei centrale, Tesalia, Macedonia centrală şi Epirul continental, fără să treacă de 38-40˚ în Insulele Ionice şi de 37-38˚ în vestul Egeei şi Arhipelagul Dodecanez.

De vineri 30 iulie până marţi 3 august, temperaturile vor creşte, urmând să atingă 43-44˚ în unele zone continentale.

Temperaturile nocturne se vor situa între 25-26 de grade Celsius. Atena va fi sub temperaturi de 41-42C vineri şi sâmbătă. Este al treilea val de căldură al acestei veri şi va lovi cu temperaturi fără precedent în sezon, aşa cum s-a mai întâmplat în 1987.

Incendii de vegetaţie au fost raportate luni în mai multe regiuni din sudul Europei, fiind susţinute de vremea caniculară şi de vânturi puternice, în timp ce nordul Europei abia ce îşi revine după un sfârşit de săptămână afectat de ploi torenţiale şi inundaţii, transmite Reuters.

În Grecia, premierul Kyriakos Mitsotakis a comunicat că, în ultimele 24 de ore, pompierii s-au luptat cu aproximativ 50 de incendii de vegetaţie, iar situaţia s-ar putea agrava pentru că meteorologii au anunţat că mai urmează un val de căldură.

"Vreau să subliniez faptul că august rămâne o lună dificilă. Din acest motiv este important pentru noi toţi, pentru toate serviciile statului, să rămânem în stare de alertă absolută până când perioada incendiilor se va încheia", a declarat premierul elen.

Reprezentanţi ai pompierilor au precizat că o parte dintre incendii au drept cauză neglijenţa, pornind de la ferme sau de la şantiere de construcţii. Nu au fost anunţate victime.Condiţiile meteorologice din sudul Europei sunt în contrast puternic cu cele din nordul continentului, ploi torenţiale afectând, săptămâna trecută, numeroase ţări, de la Austria până în Marea Britanie, fiind urmate de inundaţii catastrofale în special în Germania şi ţările învecinate, notează Reuters.Pe insula italiană Sardinia intervin avioane cisternă din Franţa şi Grecia alături de forţele italiene pentru a stopa un incendiu ce a cuprins peste 4.000 de hectare de pădure. Aproximativ 350 de persoane au fost evacuate din calea flăcărilor. În Sicilia a izbucnit un incendiu de vegetaţie în apropiere de oraşul vestic Erice.

În Spania, în regiunea Catalonia (nord-est), a izbucnit un incendiu de vegetaţie ce a cuprins peste 1.500 de hectare în apropiere de Santa Coloma de Queralt. Zeci de persoane au fost evacuate. Pompierii au anunţat luni că acest incendiu este stabilizat şi controlat în proporţie de 90%. La Lietor, în regiunea centrală Castilla-La Mancha, peste 2.500 de hectare de vegetaţie au ars la sfârşitul săptămânii. În prezent, focarele sunt ţinute sub control. În cursul acestui an incendiile de vegetaţie au cuprins în total 35.000 de hectare în Spania. Anul cel mai afectat de incendii din ultimul deceniu a fost 2012, când autorităţile spaniole au anunţat că au ars 138.000 de hectare de pădure şi vegetaţie. 

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite