Suedia înregistrează cele mai multe cazuri noi de Covid pe cap de locuitor din Europa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto EPA-EFE
Foto EPA-EFE

Suedia a înregistrat în ultima săptămână cele mai multe cazuri noi de Covid-19 pe cap de locuitor din Europa şi numărul pacienţilor internaţi la terapie intensivă este cel mai mare înregistrat de ţară de la începutul pandemiei, relatează The Guardian.

Ţara scandinavă, care a ales să nu impună carantină, are o medie pe şapte zile de 625 de noi infecţii la 1 milion de oameni, potrivit ourworldindata.org.

Prin comparaţie, Polonia a înregistrat 521, Franţa - 491, Olanda - 430, Italia - 237 şi Germania - 208. Cifra înregistrată de Suedia este cu mult mai mare decât cele ale ţărilor vecine: Finlanda, Danemarca şi Norvegia, cu 65, 11, respectiv 132 de cazuri la 1 milion de persoane.

Conform datelor oficiale, luni, la terapie intensivă în spitalele suedeze se aflau 392 de oameni, faţă de vârful înregistrat în al doilea val al pandemiei, de 389, în ianuarie, dar cu mult mai mic faţă de primăvara lui 2020, când vârful a fost de 558 pacienţi.

Deşi numărul de contaminări şi al celor internaţi la terapie intensivă a crescut, bilanţul deceselor asociate Covid-19 în Suedia nu a crescut prea mult.

Ţara cu 10 milioane de locuitori a înregistrat peste 13.000 de decese asociate Covid-19, o rată mult mai mare decât a naţiunilor vecine, dar mai scăzută faţă de câteva state europene care au optat pentru carantină.

Guvernul condus de Stefan Löfven a amânat cu două luni relaxarea restricţiilor, plănuită pentru martie, dar a subliniat că măsuri mai stricte nu sunt încă necesare.

Magazinele neesenţiale au rămas deschise, la fel şi localurile, însă cu anumite limitări de program şi capacitate.

De la începutul pandemiei, Suedia a înregistrat peste 877.000 de cazuri de contaminare cu SARS-CoV-2.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite