Summit NATO la Bruxelles, concluzii la Helsinki

FOTO Presidency.ro

Pe agenda Summitului NATO ce începe azi la Bruxelles se află numeroase probleme urgente, una stringentă (finanţarea Alianţei) şi una de fundal, nouă, serioasă şi care poate determina schimbări fundamentale la nivelul relaţiilor internaţionale.

Despre asta aş vrea să vorbesc, ştiind că acesta este, pe fond, subiectul care-i preocupă pe liderii din NATO, chiar dacă, oficial, nimeni nu vrea să recunoască un adevăr de altfel evident pentru toată lumea: oricare ar fi deciziile anunţate joi, în Declaraţia finală a Summitului, foarte multe dintre evoluţiile ulterioare, atât în relaţiile dintre aliaţii din NATO, cât şi în plan geopolitic, ar putea să depindă într-o măsură covârşitoare de sensul discuţiilor şi al conţinutului eventualelor angajamente amorsate la întâlnirea Putin-Trump de la Helsinki.

Tensiunea este mare tocmai deoarece e din ce în ce mai limpede că, dincolo de orice altceva, cea mai importantă problemă ce urmează să fie discutată de liderii celor două super-puteri este dacă vor dori să mai respecte formatul şi regulile jocurilor internaţionale de până acum. Iar semnalul cel mai convingător îl constituie modul în care va fi tratată problema Crimeei. Va exista oare o modificare de substanţă a politicii americane de până acum, adică, alături de UE, o condamnare fermă a anexării ilegale a acestui teritoriu de către Federaţia Rusă, motivaţia şirului de sancţiuni economice severe pe care Kremlinul continuă să le considere injuste, criminale şi atentat la suveranitatea naţională a Rusiei?

Greu de crezut că, cel puţin în această etapă, Donald Trump va merge atât de departe, mai ales că are o soluţie de rezervă cu eficienţă dovedită. E vorba despre exemplul dat de Turcia, marele aliat strategic al Rusiei care NU recunoaşte totuşi anexarea Crimeii. Dar asta, după cum se vede, nu strică deloc la prietenia dintre Moscova şi Ankara, căci Putin a înţeles că nu-şi putea păstra aliatul decât în aceşti termeni, lăsându-i lui Erdogan ocazia de a se prezenta în continuare drept apărătorul fervent al intereselor musulmanilor de pretutindeni, condiţie obligatorie pentru împlinirea visului său neo-imperial.

Soluţia pe care o poate propune Putin este ca problema Crimeii, eventual la pachet cu cea a Ucrainei, fie să fie ignorate, fie să fie trecute pe agendă la „şi altele“. Acceptarea acestei tactici de către Trump ar fi o imensă victorie a diplomaţiei atât de abile a Kremlinului care, iată, ar putea să adauge o nouă filă la textul operaţiunii „ignorarea problemelor spinoase“, care, rând pe rând, a reuşit să îndepărteze de conştiinţa Occidentului, în orice caz de atenţia activă şi presiunea posibil de exercitat de către opinia publică internaţională, „mici“ probleme cum ar fi seria „conflictelor îngheţate“. Ce costă să punem şi Crimeea pe listă, urmând ca subiectul să fie discutat aprofundat „atunci când vor fi reunite condiţiile propice pentru obţinerea unui rezultat“?

Numai că problema Crimeei reprezintă ceva nou şi extrem de relevant pentru modul în care se vor juca diferitele scenarii privind controlul sau chiar anexarea de teritorii în urma războaielor hibride. Este vorba despre acceptarea sau, dimpotrivă, respingerea de către comunitatea internaţională a operaţiunilor militare sau non-militare proprii războiului hibrid care, într-o formă sau alta, duc la modificări de frontiere. Dacă se acceptă asta în cazul Crimeii, precedentul este creat şi statele membre NATO ştiu ce înseamnă asta, pentru absolut toate, nu numai pentru cele de pe linia de separare UE/NATO cu Federaţia Rusă.

Până acum, asemenea discuţii au mai existat, dar erau mereu contrazise de referinţa la Actul final al Conferinţei pentru securitate şi cooperare în Europa, elaborat la Helsinki la 1 august 1975 (Îl puteţi accesa aici.)

Documentul oficial, publicat la noi în Buletinul Oficial nr. 92 din 13/08/1975 semnat de reprezentanţii Austriei, Belgiei, Bulgariei, Canadei, Cehoslovaciei, Ciprului, Danemarcei, Elveţiei, Finlandei, Franţei, Republicii Democrate Germane, Republicii Federale Germane, Greciei, Irlandei, Islandei, Italiei, Iugoslaviei, Liechtensteinului, Luxemburgului, Maltei, Marii Britanii, Monaco, Norvegiei, Olandei, Poloniei, Portugaliei, României, San Marino, Spaniei, Statelor Unite ale Americii, Suediei, Turciei, Ungariei, URSS, Vaticanului.

Aici există marele angajament respectat de toţi semnatarii până la episodul Crimeea:

„Statele participante îşi vor respecta fiecare egalitatea suverană şi individualitatea celuilalt, precum şi toate drepturile inerente suveranităţii şi pe care le cuprinde suveranitatea lor, între care în special dreptul fiecărui stat la egalitate juridică, la integritate teritorială, la libertate şi independenţă politică. Ele vor respecta, de asemenea, fiecare dreptul celuilalt de a-şi alege şi dezvolta liber sistemul politic, social, economic şi cultural, precum şi dreptul de a-şi stabili legile şi reglementările. În cadrul dreptului internaţional, toate statele participante au drepturi şi obligaţii egale. Ele vor respecta fiecare dreptul celuilalt de a defini şi conduce în mod liber relaţiile sale cu alte state în conformitate cu dreptul internaţional şi în spiritul prezentei Declaraţii. Ele consideră ca frontierele lor pot fi modificate, în conformitate cu dreptul internaţional, prin mijloace paşnice şi prin acord. Ele au, de asemenea, dreptul de a aparţine sau nu organizaţiilor internaţionale, de a fi sau nu parte la tratate bilaterale sau multilaterale, inclusiv dreptul de a fi parte sau nu la tratate de alianţă; ele au, de asemenea, dreptul la neutralitate.“

Ce va urma în continuare? Misterul este cvasitotal, iar alegerea capitalei Helsinki drept loc de întâlnire ar putea fi simbolică pentru intenţia de schimbare profundă a jocurilor. Drept care, ultra-prudenţi, ca să nu spunem temători, liderii europeni, partenerii de alianţă ai SUA, dar aflaţi în plin război comercial cu americanii, adresează oarece mesaje în clar, deloc tandre şi prefaţând un posibil dezacord global. Căci iată ce-i transmitea marţi Donald Tusk, preşedintele Consiliului European, lui Donald Trump, preşedintele SUA:

„Europa cheltuie acum pentru apărare mult mai mult decât Rusia şi tot atât cât China. Sper că nu vă îndoiţi de faptul că este vorba despre o investiţie în securitatea noastră, ceea ce nu se poate spune cu tot atâta siguranţă despre cheltuielile ruşilor sau chinezilor... Dragă Americă, gândeşte-te mai bine la aliaţii tăi, asta pentru că nu ai aşa de mulţi... Domnule preşedinte, nu uitaţi toate astea mâine, când ne vom întâlni la Summitul NATO şi mai ales atunci când vă veţi întâlni cu preşedintele Putin la Helsinki. Întotdeauna este interesant de ştiut acest lucru: cine este prietenul vostru strategic? Care vă este problema strategică?“

De la la Washington, înainte de plecarea spre Europa, Trump sintetiza priorităţile sale: „Urmează NATO, Marea Britanie... Şi va mai fi Putin. Sincer, Putin ar putea să fie chestiunea cea mai uşoară dintre toate. Cine ar fi crezut-o?“

Chiar aşa, cine ar fi crezut-o? Poate nimeni în afară de Vladimir Putin. Are cineva vreo problemă?