Summiturile euro-neputinţei

Viktor Orban a avut dreptate. O confirmă gardurile care se ridică în Europa, din Macedonia până în Estonia. Putin a câştigat: Ucraina nu va intra în UE în 20-25 de ani, zice Juncker. Iar Erdogan pune condiţii unei Europe la picioarele sale: dublarea tributului, vize pentru turci şi negocieri de aderare. Unde Ucraina nu are loc, Turcia e invitată. "Valorile sunt valabile în UE doar duminica, atunci când nu există summit" – butada asta-i bună.

În toamna lui 2015 se înghesuiau să-l critice, pe bună dreptate, pe Orban, care tocmai vestea finalizarea gardului de la frontiera ungaro-sârbă. Azi, îi urmează exemplul, confirmând eşecul găsirii unei soluţii comune. În faţa invaziei, scapă cine poate. În disperare de cauză, fie şi agăţându-se de pulpana sultanului Erdogan. De ce nu, de vreme ce Turcia ambiţionează să fie „casa tuturor victimelor”, după cum a făgăduit başbakan Davutoglu? Aşadar, inclusiv casa victimelor politicilor antidemocratice ale propriului regim.

De la drumul Balcanilor la ruta adriatică?

Se împlineşte curând anul de la naufragiile din Mediterana, care, prin miile de victime, au atras atenţia asupra proporţiilor catastrofei umanitare de la porţile Europei. Primul summit european pe această temă a avut loc în 23 aprilie 2015. De atunci, se succed, într-un ritm debusolant şi păgubos, reuniuni peste reuniuni, declaraţii de principiu inutile, invitaţii iresponsabile adresate milioanelor de potenţiali migranţi şi soluţii tardive şi inoperante, precum cotele de refugiaţi pe ţări.

Securizarea Mediteranei a mutat fluxul dinspre Italia spre Marea Egee şi Grecia. În ultimele săptămâni s-a discutat intens, la vârful UE, despre „închiderea rutei Balcanilor". Discuţia a continuat chiar şi după ce Macedonia, Serbia şi Slovenia, prin măsurile drastice, au pus capăt, în fapt, acestui traseu. Admirabilă grija semantică a diriguitorilor europeni, reuniţi la bordul Titanicului.

Fără a avea în vedere, dincolo de obsesia ipocrită pentru marile principii, riscul ca Albania să devină noua poartă de intrare în Europa. Nu există niciun fel de garanţii că, odată închis drumul Balcanilor, nu se va deschide o rută adriatică. Poate chiar cu concursul – şi de această dată – al Greciei, împovărate de migranţii blocaţi pe teritoriul său. E relevant faptul că, numai din 20 februarie încoace, după închiderea graniţei eleno-macedonene, peste 38.000 de migranţi au ajuns pe insulele greceşti. Strategia descurajării migranţilor mânaţi de raţiuni economice nu dă roade deocamdată.

Cât despre principii, iată că reprimarea brutală de către regimul Erdogan a protestelor de stradă şi extinderea controlului de stat asupra presei nu deranjează grila de valori a talibanilor corectitudinii politice din UE.

De ce tace acum, în scandalul „Zaman", corul dogmaticilor, atât de prompt împotriva vocilor care au încercat să atragă din timp atenţia asupra riscurilor valului necontrolat de migranţi?

Acum un an, era risc de anatemă pentru simpla aducere în discuţie a cazului aruncării în mare a imigranţilor creştini de către cei musulmani, peste bordul navei ce-i ducea împreună spre Italia. Iar după atentatele de la Paris, idolatrii Cancelarei ţipau ca din gură de şarpe dacă întâlneau cuvintele refugiaţi şi terorişti în aceeaşi frază. Singurul argument, rupt parcă din învăţătura Ciuce: "Una-i una, alta-i alta".

Quod licet Jovis, non licet bovis

Acestei Europe senilizate precoce, Rusia i-a compromis, în ultimii doi ani, securitatea estică. Mai mult, i-a smuls recent preşedintelui Comisiei, Jean-Claude Juncker, promisiunea că viitorul european al Ucrainei se amână cu un sfert de secol.

În schimb, în 17 şi 18 martie, un alt euro-summit urmează să ia în discuţie, între condiţiile puse de Erdogan, liberalizarea vizelor pentru turci. Ceea ce e exclus pentru 45 de milioane de ucraineni e luat în calcul pentru 75 de milioane de turci. Cu începere din iunie, solicită Ankara, pretinzând, totodată, exonerarea de la îndeplinirea celor 72 de criterii necesare pentru eliminarea vizelor UE. Ce lovitură de maestru ar fi, în plan intern, pentru Erdogan!

Nu e mai rezonabil, oare, ca Turcia să îmbarce refugiaţii sirieni de pe teritoriul său, vreo 3 milioane la număr, cu destinaţia UE, decât să asistăm, în următorii ani, la o invazie cu acte în regulă a ordiei otomane?

În acest timp, amintirea morţilor Maidanului pro-european e batjocorită de rictusul birocrat: reforme, reforme şi mai discutăm în 25 de ani. Bomboana de pe coliva ucraineană e pusă de Olanda, care organizează, în 6 aprilie, un referendum pe tema Acordului de Asociere UE – Ucraina.

Dar cel mai frapant punct al ultimatumului turc – căci asta e, de fapt – ţine de formula de partajare a "poverii" umanitare: unul mie, unul ţie. Adică, în explicaţia preşedintelui Juncker: "Pentru fiecare imigrant sirian reprimit (din UE în Turcia – n.a.), unul va fi repartizat în UE direct din Turcia". Vasăzică, Turcia nu-i va accepta înapoi pe refugiaţii ori migranţii ajunşi ilegal pe insulele greceşti decât în proporţia în care UE, la rândul său, va primi, pe „coridoare umanitare” organizate, sirieni aflaţi în taberele de pe teritoriul turcesc. Nu se vor înghesui, însă, spre aceste coridoare legale şi refugiaţii sirieni aflaţi în Liban şi Iordania (peste 2 milioane)?

Din fericire, nu e cazul unei analize privind dezavantajele eventuale pentru UE ale acestui "negoţ", pentru că e la fel de nerealist precum distribuţia pe cote de ţară ori punerea în funcţiune a hotspot-urilor pentru înregistrarea refugiaţilor. Iar şansele unui rezultat concret al reuniunii şefilor de state şi guverne din UE, în săptămâna ce vine, sunt subminate, de la o zi la alta, de obiecţiile unor miniştri de Interne din UE, rezervele referitoare la conformitatea acordului Merkel-Davutoglu cu legislaţia internaţională, precum şi ostilitatea unor state membre. Ungaria a fluturat ameninţarea unui veto, Franţa şi Austria vor ca Turcia să urmeze procedura uzuală în materie de liberalizare a vizelor, iar Cipru blochează exact cele şase capitole de negociere a căror deschidere o reclamă Ankara în vederea relansării procesului de aderare la UE.

Mă tem, în atari condiţii, că, indiferent din ce unghi am vedea lucrurile, concluzia devine comună, fiind elocvent formulată de corespondenta Deutsche Welle la Bruxelles, Barbara Wesel: „Valorile sunt valabile în UE doar duminica, atunci când nu există summit".