Surpriza anului: ALDE va redacta Rezoluţia pe România din Parlamentul European!

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Viorica Dăncilă la Parlamentul European FOTO EPA EFE
Viorica Dăncilă la Parlamentul European FOTO EPA EFE

Să lămurim conţinutul informaţiei: este vorba de Grupul ALDE din Parlamentul European condus de Guy Verhofstadt, familie politică din care face parte şi formaţiunea omonimă din România, aliată la guvernare cu partidul domnului Liviu Dragnea.

Extrem de interesantă situaţie.

Tehnic vorbind, aceasta presupune, în imediat, următoarele etape. În primul rând, grupul ALDE trebuie să nominalizeze un raportor, ceea ce se va face foarte rapid. Deocamdată, ceea ce mi-au comunicat surse bine informate este că există o decizie mutual agreată de grupurile politice ca, deja, coordonatorii lor pe teme politice să se întâlnească pentru a se vedea dacă, aşa cum se pare că este cazul, există un acord foarte larg asupra temelor generale ce vor fi enunţate în Rezoluţie (prima reuniune a avut deja loc ieri). Sigur, nu trebuie exclusă nici posibilitatea ca, în cazul în care ar exista un dezacord puternic privind viziunea asupra încălcărilor valorilor europene de către România şi a existenţei unor probleme majore privind statul de drept, grupurile politice să poată decide să realizeze Rezoluţii paralele care să fie supuse ca atare unui vot de departajare.

Repet, situaţie absolut teoretică.

Mi se pare absolut evident, după audierea de ieri din Parlamentul European, că marile grupuri politice din PE au ajuns deja la o poziţie comună, de neobişnuită duritate, în legătură cu ceea ce se petrece acum în România şi cu acţiunile coaliţiei de la guvernare, tema de atac fiind sintetizat tocmai de Guy Verhofstadt, care-i spunea doamnei prim-ministru Viorica Vasilica Dăncilă că, vorbind în numele României, a adoptat un discurs identic cu cel al Poloniei şi Ungariei.

Pe cale de consecinţă, este extrem de posibil ca, reunind discursurile celor care au vorbit din partea grupurilor PPE, al socialiştilor, al ALDE şi al Verzilor, să obţineţi rezumatul viitoarei Rezoluţii, fiind foarte, foarte greu de crezut că poziţiile se vor putea schimba radical în decursul a trei săptămâni. Asta mai ales în condiţiile în care la Bruxelles ajung în flux continuu mesajele furibund anti-europene, chiar de ură şi dispreţ faţă de întreg proiectul european, care au apărut în România precum ciupercile veninoase după ploaie, lăudând prestaţia doamnei prim-ministru ca un act de frondă şi o ieşire la luptă împotriva Europei. Exact ceea ce a apreciat imediat, în termeni mai mult decât euforici, propaganda Kremlinului, profund satisfăcută că, cel puţin acum, România trimite un mesaj de aliniere la poziţia de tip suveranist-anti-european a celor din Grupul Vişegrad. În plus, poate aţi remarcat cu mare îngrijorare acest lucru: singurii care au lăudat poziţia adoptată de prim-ministrul României au fost reprezentantţii partidelor euro-sceptice sau anti-europene, adică acelea care, cu nu foarte mult timp în urmă, făceau din români ţinta predilectă a campaniilor lor electorale, în favoarea BREXIT spre exemplu.

Dificil de crezut că europenii din ALDE vor dori să ignore toate astea, veşti circulate acum intens nu numai în Parlamentul European ci trimise urgent pentru informare şi studiu la Comisie şi la Consiliu. Mai ales că Guy Verhofstadt este acum în poziţia delicată de a da explicaţii colegilor din PE deoarece, asemeni socialiştilor, este acuzat că tolerează ce face acum partidul românesc din familia sa politică. Mai precis, pentru ei, surpriza neplăcută este că partidul domnului Tărcineanu este susţinător al referendumului pentru familia tradiţională, asta în condiţiile în care ALDE european s-a situat ca un adept convins al introducerii legislaţiilor liberale în domeniu, favorizând deci legalizarea căsătoriilor gay ca parte integrantă a respectării stricte a angajamentelor conţinute în Carta europeană a drepturilor omului. Caz similar pentru socialiştii europeni. Şi aşa se explică scrisoarea de protest a celor 47 de europarlamentari adresată pe această temă autorităţilor din România.

„Am fost consternaţi să aflăm că referendumul pe tema redefinirii familiei ca fiind uniunea între un bărbat şi o femeie va avea loc în perioada 6-7 octombrie. Această redefinire a familiei are potenţialul de a dăuna copiilor din toate familiile, prin promovarea mesajului că familiile monoparentale, partenerii necăsătoriţi şi copiii, bunicii care îşi cresc nepoţii, «rainbow families» şi toate celelalte familii care nu se încadrează în definiţia îngustă propusă de referendum nu merită să fie recunoscute şi protejate. Permiterea continuării referendumului fără a fi asigurate forme alternative de recunoaştere juridică pentru familii vă face să păreţi că sunteţi complici la încălcările drepturilor omului, care sunt în curs de desfăşurare, şi că sunteţi împotriva drepturilor tuturor celor care trăiesc în familii «netradiţionale»“ - se spune în scrisoare, atrăgând atenţia că prin referendumul respectiv se încurajează discursul plin de ură şi violenţă împotriva persoanelor LGBT, iar acestea, inclusiv copii, sunt puse într-o poziţie vulnerabilă şi sunt discriminaţi.

Asta face credibil faptul că textul Rezoluţiei privind România care va fi supusă votului pe 1 noiembrie va conţine un capitol separat dedicat acestei probleme. Mai mult, am auzit că ar exista intenţia foarte serioasă de a se convoca încă o audiere sau o dezbatere pe tema încălcării de către Guvernul PSD-ALDE şi de către Parlamentul României a setului de valori europene reglementate în convenţiile privind drepturilor omului, cele ratificate de România şi care ar trebui să facă parte din preluarea naţională obligatorie a acquis-ului comunitar.

În fine, poziţia europenilor de la ALDE nu este comodă şi datorită faptului că au semnalizat deja intrarea în alianţa pe care o construieşte Macron în vederea formării unui grup parlamentar propriu în PE după alegerile de anul viitor, din România având platforma lui Dacian Cioloş. În principiu, şi partidul domnului Tăriceanu ar face parte automat din ecuaţie, dar lucrurile sunt extrem de complicate tocmai datorită alianţei sale politice de nezdruncinat cu partidului domnului Dragnea, ceea se pare că ar pune deja nişte mari probleme de perspectivă identitară. Şi situaţia pare să fie similară şi în grupul socialist.

Va fi interesant de văzut ce vor avea de spus în această perioadă şi cei trei europarlamentari români din grupul ALDE (Mircea Diaconu, Norica Nicolai şi Renate Weber), asta în măsura în care vor fi chemaţi pentru a ajuta la elaborarea Rezoluţiei respective, susţinând şi dezvoltând punctele de vedere dezvoltate la Bruxelles şi Strasbourg dar şi în România, alături de colegii aliaţi ideologici şi de guvernare din PSD. 

Complicat rău. Cum s-ar putea să ne fie şi viitorul dacă vom face absolut totul pentru ne scoate din jocul european. Dar, dacă asta este voinţa poporului suveran, de ce să nu se poată? Nu vă amăgiţi, pe fond, despre asta este vorba.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite