Europa

articolul anterior articolul urmator

Svetlana Tihanovskaia, liderul opoziţiei din Belarus, a primit statut oficial în Lituania. Reacţia Rusiei

19
5 Jul 2021 20:18:01
Autor: Melania Agiu
FOTO: EPA-EFE
FOTO: EPA-EFE

Lituania i-a acordat, luni, liderului opoziţiei belaruse, Svetlana Tihanovskaia, şi echipei sale statut oficial în această ţară baltică, relatează agenţia DPA.

„Începând de astăzi, reprezentarea belarusă democratică în Lituania este o instituţie acreditată'', a declarat ministrul lituanian de externe, Gabrielius Landsbergis, potrivit Agerpres.
 
Totuşi, a adăugat el, aceasta nu va fi considerată o reprezentanţă diplomatică cu drepturile şi privilegiile ce ar decurge dintr-un asemenea statut. „Recunoaştem voinţa democratică a poporului (belarus), nu un stat sau o organizaţie internaţională'', a explicat oficialul.
 
Însă această acreditare reprezintă un pas simbolic către recunoaşterea legală a societăţii civile belaruse şi a efortului ei pentru realizarea unor schimbări democratice în propria ţară, a mai spus şeful diplomaţiei lituaniene.
 
Această reprezentanţă va fi condusă de Svetlana Tihanovskaia, opozanta care s-a refugiat în Lituania după ce a pierdut în august anul trecut alegerile prezidenţiale în faţa preşedintelui Aleksandr Lukaşenko, într-un scrutin pe care opoziţia belarusă îl consideră fraudat.
 
UE nu-l mai recunoaşte pe Lukaşenko şef al statului şi a impus sancţiuni împotriva lui şi a susţinătorilor săi în urma reprimării mişcării de opoziţie.
 
Tihanovskaia a mulţumit Lituaniei pentru „pasul important de a delegitima regimul Lukaşenko'' prin acceptarea unei reprezentanţe a opoziţiei belaruse. „Acest statut presupune că poporul belarus este acum reprezentat într-o ţară a UE'', consideră ea.
 
Critici faţă de hotărârea Lituaniei au venit dinspre Rusia, care-l susţine pe Lukaşenko. „Este uimitoare imprudenţa cu care anumite state (...) continuă să se amestece în afacerile interne ale Belarusului'', a scris pe Telegram preşedintele Comisiei de Politică Externă din Duma de Stat a Rusiei, Leonid Sluţki.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

19 Comentarii

🇷🇴Mihai din Bucuresti🇷🇺
5.07.2021, 20:31:26

KGB Belarus si SVR Rusia Tovarasi stiti ce aveti de facut,asta este ca si Pacepa tradatoare! Romania alaturi de frati Rusi pentru totdeauna! Sa ajute Romania sa scapam de sub jugul ue-usa care ne fura non-stop!!! Uraaaaaaaaaaaaaaa Uraaaaaaaaaaaaaaaaa Uraaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa!

-10 (18 voturi)
Amar
5.07.2021, 20:41:43

Rusia: „Este uimitoare imprudenţa cu care anumite state (...) continuă să se amestece în afacerile interne ale Belarusului'' O afirmatie ce ajunge a fi exponentul universal al ipocriziei, cata vreme voi sunteti cei mai amestecati

+3 (15 voturi)
KGB din Tiraspol
5.07.2021, 20:42:38

,,vezi ca te caută niste tovarăși"" bine intenționați de la Obregia..

+4 (8 voturi)
gigione delaDJ
5.07.2021, 20:36:17

svetlana e userista lor, din fericire, mîna lungă a belarusului o va ajunge și n gaură de șarpe:)

-9 (13 voturi)
Andrei Adrian
5.07.2021, 20:38:28

mana lunga a belo-rusului da jos si avioanele straine... Daca Svetlana e userista lor, tu esti clovnul forumului.

+7 (13 voturi)

Vezi toate comentariile (19)

Modifică Setările