Europa

articolul anterior articolul urmator

Tensiuni în Balcani: O nouă lege care vizează Biserica, motiv de ceartă între Belgrad şi Podgoriţa

9
20 Jun 2019 15:32:09
Autor: Ştefana Radu
FOTO AFP
FOTO AFP

Un oficial al Guvernului sârb a declarat, miercuri, că Muntenegru este un stat „criminal” şi a cerut un răspuns dur în ceea ce priveşte planurile statului vecin de a introduce o nouă lege a bisericii, care a contribuit la degradarea relaţiilor dintre cele două ţări foste aliate din Balcani, scrie Associated Press.

Proiectul de lege privind biserica presupune ca toate comunităţile religioase din Muntenegru să prezinte dovezi care arată că au deţinut proprietăţile pe care le au în prezent şi înainte de 1918, atunci când micul stat de la Marea Adriatică şi-a pierdut independenţa şi a devenit parte a Regatului sâsrbilor, croaţilor şi slovenilor. Dacă nu fac acestu lucru, terenurile intră în proprietatea statului.

Biserica Ortodoxă Sârbă şi oficialii sârbi au reacţionat cu furie, spunând că guvernul din Muntenegru vrea să preia cu forţa sute de biserici şi mănăstiri sârbeşti de pe teritoriul său. Muntenegru, care s-a despărţit de Serbia în 2006, neagă acuzaţiile şi spune că vrea să reglementeze problemele financiare şi legate de proprietate ale diferitelor grupuri religioase.

Ministrul sârb Nenad Popovic a declarat, miercuri, că proiectul de lege este „un act ostil” împotriva poporului sârb, statului sârb şi a bisericii sârbe.

„În cazul în care această lege va trece de Parlamentul din Muntenegru, Sebia cu siguranţă va reacţiona în cel mai vehement mod posibil”, a spus Popovici la televiziunea proguvernamentală Pink TV. Acesta nu a precizat exact care ar putea fi reacţia Serbiei faţă de Muntenegru, care este membră NATO. Însă a precizat că în trecut au existat suspendări ale discuţiilor diplomatice.
 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

9 Comentarii

leonard crassas
20.06.2019, 17:29:47

INCEPUTUL d-lor popi aici langa noi, incet incet se strange latul. Aveti in tara locuri bine camuflate de ochii prostilor unde va desfatati si faceti chiolhanuri, cu perversiuni sexuale si alte nebunii,.Nu este judet in tara unde sa nu aveti cuibusor de nebunii . SRI-ul stie si tace ca da rau daca ne atingem de preasfintiile lor. Muntenegru a facut un pas important in starpirea sarlateniei , care este religia de orice fel

Lucifer
20.06.2019, 21:11:46

Biserica ortodoxă de peste tot a devenit o povară imposibil de susţinut economic de către statele respective. În România a devenit una din cele mai mari puteri economice, dar fără a fi impozitată, ba dimpotrivă primeşte alocaţii bugetare uriaşe de la stat, inclusiv salarii uriaşe pentru înalţii clerici. Prea scump ne costă instituţia asta, sunt vremuri grele, să mai tăiem din cheltuieli.

+1 (1 vot)
Lucifer
20.06.2019, 21:13:00

În România sunt mai mulţi popi decât medici....

+2 (2 voturi)
un motan intransigent
20.06.2019, 21:43:45

Tineti neaparat la iluzii? Muntenegru nu actioneaza impotriva bisericii. Aduceti-va aminte ca Voda Cuza nu a actionat impotriva Bisericii cand a nationalizat manastirile inchinate Sfantului Munte. Statul Muntenegru vrea sa-i scoata pe sarbi in afara statului, iar sarbii, normal, spumega. Manastirile pot fi puncte strategice de influenta si/sau supraveghere si exploatare a locului.

Vlad Ţepes1
20.06.2019, 21:47:01

Comentariu considerat abuziv.

Vezi toate comentariile (9)