Tensiuni între Kiev şi Sofia pe fondul unei noi mutări în problema minorităţilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Shutterstock
FOTO Shutterstock

Ucraina se îndreaptă către un nou conflict diplomatic în problema minorităţilor, de această dată cu Bulgaria, care se arată nemulţumită de un plan de reconfigurare administrativă a raionului Bolgrad.

Parlamentul de la Sofia a cerut Guvernului condus de conservatorul Boiko Borisov să intervină împotriva unui plan al Kievului de redecupare administrativă a raionului Bolgrad, unde trăieşte o importantă minoritate bulgară. Modificările plănuite la Kiev ar putea afecta echilibrul demografic din zonă şi ar lipsi circa 300.000 de bulgari din regiunea Odesa de învăţământ în limba lor, relatează Radio Europa Liberă

Ministerul Externe de la Kiev a protestat faţă de iniţiativa Parlamentului bulgar, spunând că orice demers privind teritoriul ucrainean este de competenţa exclusivă a statului ucrainean.

Ucraina şi-a intensificat în ultimii ani politica în privinţa minorităţilor etnice, adoptând o nouă lege a educaţiei. Legea a fost aspru criticată de Ungaria, care a blocat o parte din cooperarea NATO-Ucraina. Acuzat că încearcă, prin noua lege, să limiteze drepturile minorităţilor naţionale de a învăţa în limba maternă, Kievul susţine că de fapt nu face decât să faciliteze integrarea în societate şi pe piaţa muncii prin însuşirea limbii de stat.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite