Tensiunile privind migraţia şi pregătirile pentru Brexit, în meniul summit-ului european informal de la Salzburg

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Salzburg, Austria Foto: EPA/Arhivă
Salzburg, Austria Foto: EPA/Arhivă

Liderii celor 28 de state membre ale Uniunii Europene se întâlnesc miercuri la Salzburg, în Austria, la un dineu de lucru în timpul căruia vor încerca să aplaneze tensiunile legate de problema migraţiei, înainte de a face o trecere în revistă a progreselor înregistrate în cadrul negocierilor privind ieşirea Marii Britanii din blocul comunitar (Brexit).

Joi, dezbaterile liderilor europeni se vor axa pe chestiuni ce ţin de securitate, urmând apoi o nouă rundă de discuţii privind Brexit-ul, însă, de data aceasta, în absenţa premierului britanic, Theresa May.

Summit-ul european din Austria, ţară aflată în prezent la preşedinţia rotativă a UE, este însă unul informal, fără decizii planificate. Totuşi, acesta are ca scop pregătirea terenului pentru lunile următoare, mai ales că până la „divorţul“ de Londra au mai rămas doar şase luni, aminteşte France-Presse.

Dezbaterile de miercuri privind migraţia vor încheia o vară de lupte diplomatice în jurul navelor care transportă migranţi în Marea Mediterană, în faţa cărora Italia refuză de-acum să-şi deschidă porturile fără promisiunea unei redistribuiri a celor sosiţi.

„Tensiunile dintre statele membre au ieşit din nou la suprafaţă din cauza fluxului de migranţi către UE“, a declarat preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, în scrisoarea sa de invitaţie trimisă celor 28, iar acest lucru s-a întâmplat în ciuda scăderii semnificative a numărului de sosiri pe coastele europene, comparativ cu perioada de vârf din 2015.

„Dacă unii vor să rezolve criza, iar alţii vor să o folosească, aceasta va rămâne nesoluţionată“, a avertizat Tusk, făcând apel la liderii europeni să pună capăt, la Salzburg, „resentimentelor reciproce“.

Însă în timpul verii au fost înregistrate numai progrese timide în vederea concretizării „centrelor de control“ din Europa, unde ar urma să se facă rapid o distincţie între solicitanţii de azil legitimi şi aşa-numiţii „migranţi economici“ care ar trebui expulzaţi.

În ceea ce priveşte proiectul referitor la  „platformele de debarcare“ din afara UE pentru migranţii salvaţi pe mare, cu contururi încă neclare, nicio ţară africană nu s-a declarat până acum că este gata să îl accepte.

Trebuie „implementat un sistem mai previzibil pentru a se pune capăt soluţiilor ad-hoc pentru debarcări“, cum au fost cele găsite oricum cu greu în timpul verii pentru nave ca Aquarius şi Diciotti, a explicat pentru agenţia de presă citată un diplomat european.

Numai că la reuniunea de la Salzburg va exista numai o dezbatere pe această temă, nefiind aşteptate rezultate concrete, a subliniat el.

Un alt diplomat a apreciat că va fi nevoie de „aproximativ 20 de ţări“ pregătite să împartă primirea migranţilor eligibili pentru azil, întrucât, crede el, „nu vor exista noi cote obligatorii“ după controversele referitoare la cele aplicate în perioada 2015-2017.

În schimb, europenii se înţeleg de-acum cu privire la intensificarea expulzărilor de migranţi neeligibili pentru azil, dar şi în ceea ce priveşte exercitarea unor presiuni asupra ţărilor de tranzit şi de origine şi consolidarea frontierelor externe ale UE.

„Evitarea unei catastrofe“

Pe frontul Brexitului, şefa Guvernului de la Londra, Theresa May, va profita de cina de miercuri pentru a-şi expune poziţia în faţa omologilor cu privire la termenii „divorţului“ de UE, mai ales că a doua zi cei 27 vor face rezumatul fără ea, la o masă de lucru.

Negociatorii erau însărcinaţi să ajungă la un acord până la summit-ul din 18 octombrie de la Bruxelles în vederea organizării Brexit-ului, prevăzut pentru sfârşitul lunii martie a anului viitor. Însă acest calendar pare tot mai dificil de păstrat, având în vedere blocajele care există în continuare.

La Salzburg, a anunţat Donald Tusk marţi, cei 27 vor discuta despre convocarea unui summit extraordinar în noiembrie, în vederea creşterii şanselor de reuşită.

„Din nefericire, scenariul unui «no deal» (absenţa unui acord) încă este de luat în calcul. Dar dacă acţionăm cu responsabilitate, putem evita o catastrofă“, apreciază Tusk.

Summitul din octombrie „va fi momentul adevărului“, a insistat, la rândul său, negociatorul-şef al celor 27, francezul Michel Barnier, care a explicat că va fi vorba despre momentul „în care vom vedea dacă un acord ne este la îndemână“ şi „dacă problema irlandeză este rezolvată“.

Londra şi Bruxelles-ul au ajuns la un compromis asupra celei mai mari părţi a subiectelor legate de „divorţ“, mai ales asupra încheierii socotelilor financiare, dar continuă să se lovească de chestiunea frontierei irlandeze.

Cele două părţi sunt de acord să evite o reinstalare a unei frontiere fizice între provincia britanică Irlanda de Nord şi Irlanda, însă Londra contestă termenii „plasei de siguranţă“ cerute de UE în vederea garatării acestui rezultat, notează News.ro.

„Eu cred că vom avea un acord bun“ cu Bruxelles-ul, a afirmat totuşi May, asigurându-i pe cei care-i contestă strategia de negociere că singura alternativă la proiectele sale de păstrare a unei relaţii comerciale strânse cu UE „ar fi absenţa acordului“.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite