Thatcher era îngrijorată de reunificarea Germaniei: „Al 4-lea Reich”. 2017 - an cheie pentru Români

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

M. Thatcher, cunoscutul prim-ministru al Marii Britanii, s-a opus procesului de reUnificare al celor două Germanii, arată noi documente expuse opiniei publice. Oficialul a fost avertizat asupra politicii agresive duse de Germania în acest sens şi se temea de posibilitatea apariţiei "celui de al 4-lea Imperiu German".

Discuţii aprinse au avut loc cu privire la reUnificarea Germaniei şi efectele acestui proces

Dezbaterea sinceră despre politica germană de reunificare şi necesitatea îngreunării acestui proces a avut loc chiar cu un an înainte de Căderea Zidului Berlinului. Oficialii europeni erau îngrijoraţi la acel moment cu privire la posibilitatea apariţiei unei Germanii agresive în Europa. Cea mai mare parte a celor expuse nu s-au confirmat, însă Germania a construit din Uniunea Europeană curtea propriului său imperiu prin mijloace paşnice.

Reţinerile au fost manifestate în cadrul unei discuţii restrânse purtate cu câţiva istorici de renume precum americanul Fritz Stern, Norman Stone şi Huhg Trevor Roper, scrie Ben Knight în cadrul unui articol postat pe www.DW.com.

O Germanie prea puternică

Cei prezenţi şi-au exprimat îngrijorarea cu privire la posibilitate ca Germania să redevină agresivă în cazul în care s-ar confrunta cu o criză economică majoră, aşa cum s-a întâmplat după primul război mondial. Istoricii au avut reţineri şi referitor la modul în care 17 milioane de est germani ar putea să influenţeze noul stat German: "ce s-ar întâmpla dacă noul stat ar fi mai puţin Occidental şi mai puţin stabil politic decât Germania de Vest?". Cei prezenţi la eveniment au manifestat temeri cu privire la posibilitatea ca noile condiţii politice să conducă la dezvoltarea extremismului ce a dus şi la ascensiunea la putere a lui Hitler.

Au existat reţineri cu privire la apariţia unei noi Germanii, una dominantă. Iată că la un sfert de secol de la aceste supoziţii ele sunt confirmate, supremaţia Germană asupra Europei fiind o stare de facto, pe când Anglia tocmai părăseşte acest club select ca urmare a propriilor greşeli. Nu s-au confirmat însă mijloacele de realizare, acestea fiind paşnice şi aducând bunăstare tuturor partenerilor, aducând Uniunea Europeană pe prima poziţie a lumii.

Kohl şi-a văzut de calea lui: reUnificarea Germaniei

Tatcher s-a exprimat şi asupra stilului arogant adoptat de cancelarul German, H. Kohl, considerând că este prea agresiv în politica sa. În mai multe situaţii aceasta a trebuit să încerce blocarea lui H. Kohl în impunerea punctului său de vedere.

Mai multe documente deschise publicului în ultima perioadă relevă opoziţia existentă în Europa cu privire la re-Unificarea Germaniei: ritmul a fost unul rapid şi a surprins clasa politică europeană, iar majoritatea predicţiilor pesimiste s-au dovedit în cele din urmă a fi nerealiste.

Discuţii aprinse au avut loc la reuniunile internaţionale pe această temă, cu privire la viitorul ţării dezbinate începând cu 1949. Acordul de la Posdam spunea că reunificarea nu poate avea loc decât după ce Franţa, Uniunea Sovietică, SUA şi Marea Britanie ar fi căzut la consens cu privire la acest lucru.

Toată lumea aştepta ca Moscova sau Washington-ul să vină cu o soluţie la criza germană, dar liderul german, spre surprinderea tuturor, a forţat lucrurile şi a venit cu un plan în 10 puncte cu privire la calea de urmat spre o Germanie Unită. În acest demers el nu s-a consultat cu celelalte puteri iar acest lucru a generat nemulţumirea acestora.

Cu doar câteva zile înainte, expunerile publice cu privire la şansele reUnificării erau pesimiste

În 1986 Theo Sommer, redactor şef la Die Zeit, spunea că "zidul Germaniei va sta în picioare încă 50, poate chiar 100 de ani, dacă motivele care au stat la baza ridicării lui nu au fost complet îndepărtate".

Cu doar câteva luni înainte de reunificare chiar Erich Honecker susţinea că: "Acum, că Germania Federală a existat timp de 40 de ani, nu ar trebui să minţim o generaţie cu privire la şansa reUnificării: nu există nici una". În toamna aceluiaşi an, 1989, Germanii aveau să ia o decizie istorică, dincolo de interesele marilor puteri: de a trăi împreună. Cam acelaşi lucru îl spune acum şi Igor Dodon dincolo de Prut.

Cea mai realistă exprimare avea să vină din partea ministrului de externe al Marii Britanii, Douglas Hurd, expusă în cadrul unei discuţii cu Margaret Thatcher: "dacă cetăţenii Germaniei Federale şi Republicii Democrate Germane decid liber şi în mod democratic în favoarea unităţii, nu există nici o modalitate de a opri acest lucru." În anul care tocmai a trecut un oficial american a spus acelaşi lucru despre dorinţa românilor de a trăi într-un singur stat.

2017- an cheie în pregătirea Unificării celor două Românii

De câţiva ani opinia publică de pe cele două maluri de Prut cere eliminarea graniţei nedrepte. Fostul preşedinte al României, Traian Băsescu, a dat startul unei politici internaţionale şi interne de recunoaştere a dreptului românilor de a trăi într-un singur stat.

Discuţia publică a devenit şi mai publică, majoritatea expunându-se favorabil pe acest subiect. Ca şi în cazul celor două Germanii, opoziţia puternică nu vine atât de mult din partea aliaţilor noştri cât de la Chişinău, acolo unde liderii politici depun eforturi susţinute pentru a-şi menţine privilegiile.

Situaţia este oarecum paralelă, lucru care ne face să credem că avem un context intern şi extern deja creat, fiind doar decizia românilor de a se hotărâ cum vor să trăiască. În România majoritatea este favorabilă acestui proces, inclusiv clasa politică, în timp ce dincolo de Prut a avut loc o creştere spectaculoasă în ultimii ani, de la 2% în 2009 la 30% anul trecut şi ajungând la 50% în acest an(reflectat de votul anti-Dodon cu ocazia alegerilor prezidenţiale). Acest lucru în ciuda blocajului mediatic existent în al doilea stat românesc, acolo unde oligarhia locală deţine toate mijloacele de informare în masă.

În 2018 Unirea va avea loc, deşi cei care nu participă activ la acest proces sunt de cele mai multe ori sceptici. Însă evoluţiile din ultimii ani, pe fondul unei politici agresive de informare duse din partea societăţii civile, a determinat schimbări spectaculoase de percepţie.

Deşi expusă public inclusiv internaţional, dorinţa românilor nu a generat reacţii de opoziţie, ba chiar am putea spune că de cele mai multe ori au fost de susţinere. Un fel de solidaritate europeană îşi spune cuvântul, în timp ce contextul favorabil deschide noi căi de reaşezare a zonei.

Un minister la reUnificării

Se impune o politică mai agresivă şi oficială din partea statului român. În acest an va lua fiinţă Ministerul Românilor de Pretutindeni dar şi un departament care se va ocupa strict de Republica Moldova. Acest demers a fost cerut de cetăţeni şi acceptat de toată clasa politică.

România trebuie să fie mai agresivă în acţiunile sale şi să se comporte mai puţin cu mănuşi deoarece nu este timp de aşa ceva. Precum buldozerul German trebuie să fixăm obiective şi să le îndeplinim fără a ne mai face griji despre ce spune unul sau celălalt. Trăim momente istorice iar 2017 este cheia acestui demers.

Trebuie să punem condiţii şi să existe discuţii deschise cu factorii politici relevanţi de dincolo de Prut. Oficialii români, prin vocea preşedintelui şi a membrilor guvernului, trebuie să ceară şi impună soluţii dacă este cazul. Trebuie negociate poziţii cheie pentru actorii politici de dincolo de Prut, astfel încât acest demers să fie atractiv şi pentru ei(interesul poartă fesul). Trebuie să fie expus public un plan concret, o viziune cu privire la organizarea viitoare a Ţării.

Negocierile sunt mai uşor de realizat deoarece în realitate o singură persoană deţine puterea reală la Chişinău: Plahotniuc. Nu există nimic ce poate fi pus în locul acestuia, decât o dinastia pro-moscovită a lui Igor Dodon. Tocmai de aceea trebuie să gândim mai puţin cum este politic-corect şi mai mult ce este de făcut pentru a ne atinge propriul interes naţional.

Politica răului celui mai mic trebuie să primeze în acest caz.

De altfel, relaţiile dintre acesta şi social-democraţii de la Bucureşti sunt destul de strânse, iar dacă Dragnea îşi va propune acest lucru, atunci îl va putea şi obţine. Practic am putea afirma că dacă nu se vor lua măsuri efective este pentru că nu s-a dorit acest lucru, nu pentru că nu s-ar fi putut.

În realitate principala piedică o reprezintă percepţia publică asupra moralităţii purtării unor negocieri cu Vlad Plahotniuc, existând interese opozabile în vederea demonizării acestuia pe plan intern (nu fără motive). Însă, ca şi politician, trebuie să îţi asumi şi lucruri mai puţin plăcute cu atât mai mult cu cât peste trei milioane de români ar putea rămâne sechestraţi începând din 2018 în sfera de influenţă sovietică, o sferă a fărădelegii, a sărăciei şi a lipsei de libertăţi democratice.

Klaus Iohannis poate avea un rol istoric, dar dacă nu este capabil să şi-l asume atunci acest lucru poate fi preluat de alţi factori relavanţi politic de la Bucureşti. Avem doi ani în care multe lucruri se vor întâmpla, cu speranţa că în bine.

Tocmai de aceea fiecare dintre noi, din poziţia în care ne aflăm, trebuie să depunem eforturi consistente ca acest deziderat să fie atins. Cereţi mai puţin celorlalţi şi faceţi voi mai mult, fără a vă fi teamă de posibilitatea unor sancţiuni. Politica de reunificare este un drept al românilor şi un obiectiv fixat ce stă la baza edificării statului român.

La acest moment cea mai mare şi puternică reţea de "lobby" din România este cea Unionistă. Ea cuprinde politicieni, autorităţi locale, conducători şi angajaţi din instituţii, oameni de presă, cercetători, artişti, dar ceea ce este cel mai important: cetăţeni obişnuiţi. Vă îndemn să continuaţi, căci voi ştiţi cel mai bine de unde s-a plecat şi cât de puţin mai avem de parcurs.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite