The Daily Telegraph: Marea Britanie, cu un pas mai aproape de ieşirea din Uniunea Europeană

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Celebru cotidian conservator scrie în ediţia de sâmbătă că Marea Britanie a mai făcut un pas în direcţia renunţării la Uniunea Europeană, după ce premierul David Cameron nu a reuşit să blocheze desemnarea lui Jean-Claude Juncker la preşedinţia Comisiei Europene.

„Este o zi tristă pentru Europa. Am făcut paşi înapoi. În prezent, devine tot mai greu ca Regatul Unit să rămână în cadrul Uniunii Europene”, a declarat, vineri, prim-ministrul britanic David Cameron.

Considerat unul dintre „arhitecţii” Tratatului de la Maastricht (acordul care a pus practic bazele UE), luxemburghezul Jean-Claude Juncker a fost desemnat vineri în funcţia de preşedinte al Comisiei Europene. Acesta este criticat de David Cameron în special pentru viziunea sa federalistă asupra proiectului Uniunii Europene.

Cu toate acestea, premierul britanic a anunţat că va duce în continuare o luptă pentru reformarea blocului comunitar. Anul trecut, David Cameron a promis că va organiza în 2017 un referendum în legătură cu păstrarea sau nu a ţării sale în cadrul Uniunii Europene, dacă va fi ales pentru un nou mandat.

„Colegii mei europeni ştiu că sunt foarte serios cu privire la reforma UE. Nu voi da înapoi sub nicio formă. Sunt pregătit să pierd această luptă pentru a câştiga războiul. Ceea ce s-a întâmplat acum nu face nimic altceva decât să mă facă şi mai hotărât pentru a lupta mai departe”, a mai spus premierul britanic, potrivit „The Daily Telegraph”.

Ed Miliband, liderul Partidului Laburist din Marea Britanie şi liderul opoziţiei din parlamentul britanic, a declarat că David Cameron a suferit vineri o „umilire publică” în faţa Europei.

„David Cameron a devenit un premier toxic. El nu mai poate reprezenta interesul naţional al Marii Britanii, pentru că de fiecare dată când încearcă aşa ceva îşi îndepărtează toţi aliaţii”, a scris Ed Miliband pe contul personal de Twitter.

Liderul din Marea Britanie nu s-a ferit să îi critice şi pe omologii săi germani, francezi sau italieni, acuzându-i că au făcut o greşeală gravă prin susţinerea lui Jean-Claude Juncker.

Noul preşedinte al Comisiei Europene urmează să primească şi aprobarea Parlamentului European în luna iulie, aceasta având nevoie de voturile a cel puţin 376 de voturi din totalul de 751.


Citeşte şi:

Jean-Claude Juncker a fost desemnat pentru funcţia de preşedinte al Comisiei Europene

Jean-Claude Juncker a fost desemnat de şefii de stat şi de guvern ai ţărilor membre UE pentru funcţia de preşedinte al Comisiei Europene, anunţă Herman Van Rompuy, preşedintele Consiliului European.

Şeful diplomaţiei poloneze, despre premierul britanic: incompetent

Publicaţia poloneză „Wprost“ a continuat să dea publicităţii fragmente din interceptările ministrului de Externe de la Varşovia. De data aceasta,  o Radoslaw Sikorski îl vorbeşte de rău pe premierul britanic David Cameron, despre care spune că politica acestuia în privinţa Uniunii Europene este o dovadă ori de nesăbuinţă ori de incompetenţă.

Lupta pentru putere din UE se intensifică: premierul britanic David Cameron, acuzat de „şantaj”

Premierul britanic a fost acuzat duminică de şantaj, după ce ar fi afirmat că Marea Britanie ar putea ieşi din Uniunea Europeană dacă Jean-Claude Juncker, candidatul Popularilor Europeni pentru preşedinţia Comisiei Europene, va  prelua funcţia de conducere.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite