The Guardian: Casa regală britanică a interzis angajarea imigranţilor şi străinilor de culoare în funcţii administrative

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Palatul Buckingham FOTO SHUTTERSTOCK
Palatul Buckingham FOTO SHUTTERSTOCK

Palatul regal britanic  le-a interzis imigranţilor şi străinilor „de culoare” să lucreze in funcţii administrative până cel puţin la finalul anilor 1960, conform unor documente ale Arhivelor Naţionale britanice, dezvăluite în cadrul unei investigaţii The Guardian.

Totodată, documentele scot la lumină modul în care Palatul Buckingham a negociat anumite clauze controversate - rămase în vigoare până în prezent - în baza cărora regina Marii Britanii şi curtea regală sunt exceptate de la prevederile legilor pentru combaterea discriminării de rasă sau gen.

Investigaţia The Guardian a avut în centru utilizarea de către familia regală britanică a unei proceduri parlamentare obscure, denumite „Consimţământul Reginei” prin care conţinutul anumitor legi să poată fi influenţat în secret în favoarea reginei ori a casei regale britanice. 

În 1968, directorul financiar al reginei Elisabeta a II-a îi informa pe funcţionari că „de fapt, nu se obişnuia angajarea de imigranţi ori străini de culoare” în funcţii administrative în cadrul Casei Regale, dar că aceştia puteau să fie angajaţi pe posturi de servitori.

Nu este clar momentul în care s-a renunţat la această practică, Palatul Buckingham nu a comentat pe marginea acestei chestiuni , însă Casa Regală a precizat că arhivele lor arată că în anii 1990 au fost angajate persoane aparţinând minorităţilor etnice.

În schimb, nu deţine date de dinainte de 1990 referitoare la trecutul angajaţilor care provin din rândul minorităţilor etnice.

În anii 1960, guvernul britanic a procedat la adoptarea de legi prin care să se interzică refuzul angajării de persoane pe criterii rasiale sau de etnie. Regina Marii Britanii a rămas însă exonerată de obligaţia respectării acestor legi mai bine de 40 de ani.

Drept urmare, angajaţii curţii regale din rândul minorităţilor etnice n-ar fi putut depune plângeri în instanţă privind faptul că s-au simţit discriminaţi.

Palatul Buckingham a transmis într-un comunicat că nu dispută faptul că au existat aceste exceptări, dar că dispune de o procedură separată prin care examinează plângeri legate de discriminare.

Arhivele dezvăluie modul cum, în anii 1970, oficialii guvernului au lucrat împreună cu consilierii reginei la formularea textelor legislaţiei pentru combaterea inegalităţii de gen şi a discriminării rasiale.

Aceste negocieri au avut loc în baza mecanismului parlamentar obscur al Consimţământului Reginei care prevede o permisiune privind dezbaterile unor legi care ating interesele sale şi ale curţii regale.

James Callaghan, ministrul de interne britanic de la acea vreme, voia ca legislaţia antidiscriminare să acopere şi prevenţia rasismului la locul de muncă sau în cadrul serviciilor, astfel încât persoanele din cadrul minorităţilor etnice să se poată adresa instanţei.

TG Weiler, un oficial al ministerului de Interne, scria, referindu-se la negocierile cu responsabilii de finanţele reginei şi alţi administratori ai curţii regale: „erau în special îngrijoraţi de faptul că aplicarea legislaţiei în dezbatere ar putea, în premieră, să dea dreptul legal al criticării curţii regale. Se întâmplă deja, dar o lege ar face aceste critici acceptabile, ceea ce este cu totul altceva decât o clauză statutară”. 

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite