Theresa May, acuzată că l-a subminat pe Cameron în perioada dinaintea Brexitului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un fost oficial guvernamental britanic de rang înalt a acuzat-o pe Theresa May, premierul regatului, că l-a subminat pe predecesorul ei David Cameron în perioada dinaintea referendumului de la 23 iunie privind ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, relatează The Associated Press şi Reuters.

Această acuzaţie este formulată de către directorul pentru comunicare al lui Cameron, Craig Oliver, în foiletonul publicat duminică al unei cărţi.

Oliver scrie că David Cameron a fost adus în pragul exasperării în timp ce încerca să obţină susţinerea lui May faţă de rămânerea Regatului Unit în blocul european.

May, la vremea respectivă ministru de Interne în Cabinetul lui Cameron, susţinea în mod oficial tabăra "Remain", însă a fost discretă în timpul campaniei.

În cartea sa - intitulată "Unleashing Demons: The Inside Story of Brexit" (Dezlănţuirea demonilor: povestea din interior a Brexitului) -, Oliver afirmă că David Cameron a exercitat în mod repetat presiuni asupra Theresei May ca această să-şi asume un rol în prim-planul campaniei în favoarea UE, dar că ea a adoptat o "strategie de submarin care dispare din vedere".

May a refuzat să răspundă acuzaţiilor, scrie AP.

Echipa lui Cameron a numit-o, din această cauză "Submarine May", deoarece dipărea când era nevoie de ea, spune Oliver, relatează Reuters.

El scrie, de asemenea, că Boris Johnson, un lider al campaniei "Leave" care acum este ministru de Externe, a "ezitat" să susţină Brexitul şi că i-a spus lui Cameron că va susţine tabăra "Leave" cu doar nouă minute înainte de a anunţa acest lucru în faţa presei.

Într-un SMS pe care i l-a trimis lui Cameron, Johnson a precuzat că nu se aştepta ca tabăra să obţină o victorie şi că va fi "zdrobită", scrie Oliver.

Potrivit unor fragmente din altă carte, scrisă de redactorul politic Tim Shipman de la Sunday Times, May a refuzat să-l susţină pe Cameron şi a încercat să adopte o linie mai dură în privinţa imigraţiei în acordul cu Brexellesul în vederea redefinirii relaţiei Marii Britanii cu Uniunea Europeană, scrie Reuters.

May i-a spus lui Cameron că nu ar trebui să continue să solicite un mecanism de urgenţă în vederea limitării numărului de migranţi din UE către Regatul Unit, deoarece Germania nu va susţine această solicitare, potrivit ziarului.

Cele două cărţi apar în contextul în care premierul Theresa May are de înfruntat sarcina dificilă de a conduce negocierile în vederea divorţului cu UE şi şi-a divulgat prea puţin din strategie.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite