Thriller cu suspans garantat! Pregătirea scenariului „Brexit fără reguli“: documentele oficiale

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Shutterstock
FOTO Shutterstock

În orice thriller, scenariul cere ca, înaintea ultimei pagini în care cititorului obosit să vadă curgând atâta sânge pe pereţi i se oferă satisfacţia de a afla persoana vinovată, suspansul să fie adus la cote maxime prin intersectarea scenariilor contradictorii devenite toate la fel de posibile, oricât de ciudate ar părea ele.

Cu cât scriitorul e mai slab, cu atât scenariile astea sunt mai vizibil trase de păr şi poţi identifica ţesătura de fundal care ar fi trebuit să acopere ermetic faptele mizerabililor care încercau toate răutăţile posibile, în toate scopurile posibile.

Aşa ar putea să pară şi scenariile acestea pentru BREXIT, ajunse acum să fie un fel de formulă de intoxicare mediatică, opinia publică atingând de mult limita de saturaţie, devenind indiferentă, scârbită şi neîncrezătoare faţă de tot ce zic, fac sau ar vrea să facă politicienii. Ignorând că, în tot acest timp în care „idioţii utili“ îşi joacă partiturile politice, continuă nestingherită activitatea diverselor personaje a căror muncă este discretă prin natura lor, personaje pe care n-o să le vedeţi niciodată sub lumina reflectoarelor, profesioniştii care pregătesc manualele după care se vor desfăşura acţiunile politicienilor şi guvernelor în funcţie de o situaţie-limită sau alta. Problema foarte serioasă este că, rezultat al unei tabloidizări mintale a audienţelor, acestea nu numai că nu mai văd şi realitatea în cazul în care cineva s-ar obosi s-o mai arate, dar nici măcar nu-şi mai doresc altceva decât mici textuleţe în care materialul de propagandă este prelucrat astfel încât să le întărească setul de convingeri prestabilite. Puţine, că atâta încape, dar cu atât mai statornice şi violent exprimate.

Asta face ca realitatea problemelor grave să fie înţeleasă la nivel de foileton, vodevil cu accente de thriller, cu toate că ameninţarea este ca BREXITUL să se producă în scenariul catastrofă, proces dur, ruptură totală şi fără reguli. Şi tot asta face ca, la nivelul opiniei publice, să apară şi frica reală că ar putea urma o tragedie de mari proporţii sau, cel puţin, vor exista consecinţe extrem de grave şi pe termen îndelungat.

Chiar asta este singura perspectivă şi care sunt temeiurile distilării conştiente a fricii. Chiar a înnebunit toată lumea sau există planurile de răspuns la consecinţele cele mai grave?? Pentru a fi corecţi, ar trebui să spunem că personajele discrete de care vă vorbeam au elaborat de mai multe luni planuri extrem de amănunţite pentru a face faţă, pe cât va fi posibil, unor asemenea situaţii extreme, folosind toate pârghiile legale pe care Constituţiile naţionale le prevăd pentru gestionarea „situaţiilor de urgenţă“.

În consecinţă, dacă doriţi cumva să aveţi datele care să vă permită să înţelegeţi în profunzime discuţia despre aceste consecinţe dramatice, vă propun să accesaţi direct două seturi de documente compexe, foarte bine organizate, detaliind bazele reacţiilor britanice şi europene în caz de scenariu-catastrofă.

Primul document „Brexist: contingency planning and powers“ este realizat de Gabriell Garton Grimwood şi Louisa Brooke-Halland şi a fost difuzat pe 21 martie de către serviciul bibliotecii Camerei Comunelor. Detaliază în cel mai mic amănunt „Puterile de urgenţă“ care stau la dispoziţia Guvernului în planificarea şi managementul unor asemenea situaţii. Se arată că Ministerul Apărării a confirmat existenţa contingentului de 3.500 de militari pus la dispoziţie de Ministerul Apărării „pentru a sprijini activitatea Guvernului în diverse circumstanţe, dar respingând sugestiile că ar exista planuri ca personalul militar să fie folosit pentru menţinerea ordinii publice... Există un plan precis pentru desfăşurarea acestor forţe în UK dacă acest lucru va fi solicitat de autorităţile locale sau civile“. Se menţionează Planul YELLOWHAMMER, numele operaţiunii generice care ar urma să fie declanşată la nivel naţional, „atrăgându-se atenţia asupra nivelului cerut de planificare, a numărului zonelor de risc şi a numărului de organisme administrative implicate în răspunsul la asemenea situaţii de urgenţă“.

Mi s-a părut foarte interesantă (cu valoare civilă şi militară) identificarea celor trei nivele de urgenţă naţională care, în funcţie de gravitatea evenimentelor, ar putea fi decretate de către Guvern:

1. situaţie de urgenţă semnificativă; 2. situaţie serioasă de urgenţă; 3. situaţie catastrofală de urgenţă. Nivelul 3 ar justifica aplicarea de către Guvern a unor măsuri care-i stau legal la îndemână în temeiul legislaţiei Civil Contingencies Act 2004 (Contingency Planning) Regulations 2005 (as amended).

Deoarece luni se mai face o încercare de stabilire a preferinţei deputaţilor britanici pentru o eventuală formulă viitoare post-Brext (plus varianta rămânerii pur şi simplu în sistem), iată harta scenariilor încă posibile:

captura

Dar reacţia europenilor trebuie cunoscută şi ea în detaliu deoarece pleacă de la analiza aceluiaşi scenariu catastrofă în condiţiile în care vor trebui atenuate reflexele economice, sociale şi politice ale unei eventuale ieşiri nereglementate a UK care ar rupe TOATE legăturile complexe existente:

captura

Documentele legate de pregătirea UE pentru un asemenea scenariu sunt multiple şi la fel de interesante. Cele generale le găsiţi AICI şi AICI aveţi multitudinea detaliilor specifice privind sectorul serviciilor financiare, controlul frontierelor, drepturile cetăţeneşti, coordonarea sistemelor se securitate socială, domeniul calificărilor profesionale, al proprietăţii intelectuale, justiţiei, legislaţiei privind companiile, protecţia consumatorilor şi protecţia datelor personale, ajutorului de stat, domeniului climatului, mediului, energiei şi pescuitului, protecţiei consulare, cooperării politice şi judiciare în probleme penale, acordurilor internaţionale, telecomunicaţiilor şi domeniului digital şi cel al licitaţiilor publice, producţia de medicamente şi produse industruiale, vămi, taxare, licenţe de import/export, transporturi. Tot atâtea zone de impact direct şi realmente devastator în materie de costuri în caz de NO DEAL BREXIT.  

Pe 10 aprilie este convocat un nou Consiliu European în care, evident, discuţia asupra acestor consecinţe va fi fundamentală pentru a înţelege natura deciziei pe care o vor lua şefii de state şi de guverne. Aveţi AICI un update al pregătirilor europene (dar şi o sugestie la fel de clară asupra zonelor de umbră rămase tocmai datorită imposibilităţii de a primi un răspuns clar de la Londra).

De o parte şi de alta, decizia se va baza oare pe aceste calcule economice sau va exista „o decizie de oportunitate politică“, tocmai pentru a se evita cu preţul oricărui compromis scenariul negru generat de o demagogie pernicioasă a unor politicieni care nici atunci, nici acum, nici vreodată de acum înainte, nu vor fi puşi să răspundă pentru crearea dezastrului. Luni, urmăriţi noua discuţie din Camera Comunelor, reluarea subiectelor respinse prin vot săptămâna asta. Asta ştiu, asta mai pot face, asta vor face în continuare. 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite