Trei clişee despre Rusia, Europa şi Ucraina. Mai gândiţi-vă!

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

1. Vladimir Putin este câştigătorul. Mai mult a pierdut. Să privim dincolo de manifestările propagandistice şi vom vedea că balanţa nu se înclină de partea Kremlinului, aşa cum s-ar părea. O Ucraină ţinută sub control a fost şi este unul dintre obiectivele istorice ale Rusiei - un întins teritoriu-tampon în faţa unui Occident văzut mereu ca o ameninţare. Rusia priveşte

Occidentul cu un amestec de teamă şi fascinaţie, dar de cele mai multe ori teama este cea care predomină. Ei bine, nicicând Rusia nu a fost mai departe de a controla Ucraina precum astăzi.

E adevărat că Moscova a anexat Crimeeea – o regiune aparţinând, teoretic, Ucrainei. Dar o regiune pe care, în realitate, Rusia o controla prin intermediul trupelor staţionate acolo, al elitelor politice şi economice locale, care răspundeau mai degrabă la Moscova decât la Kiev, al unei populaţii majoritar pro-ruse. Şi mai există insurgenţa pro-rusă din unele regiuni de est, regiuni totalizând cam şapte milioane de locuitori din cele peste 45 de milioane, câte numără Ucraina. În plus, Kremlinul nu a reuşit joncţiunea provinciilor ucrainiene pe care le controlează. Crimeea rămâne o regiune extrateritorială a Rusiei, cu toate problemele de administrare care decurg de aici.

Putin este preşedintele care a anexat Crimeea, dar este şi cel care a pierdut Ucraina. Greu de întrevăzut, în viitorul previzibil, un preşedinte pro-rus la Kiev, aşa cum a fost Ianukovici. Ucraina – ceea ce a mai rămas din ea - va face o politică prooccidentală sau una naţionalistă, dar nu una pro-rusă.

2. Occidentul a vândut Ucraina

Nu. Mai mult nu putea obţine. Ne place să credem că - poate spre deosebire de cea internă – politica internaţională este bună şi dreaptă. Dar nu e deloc aşa. Pur şi simplu, Vladimir Putin a acţionat aşa pentru că a putut şi nu a făcut mai mult fiindcă n-a putut. Nimeni nu ar fi fost dispus să facă război pentru Crimeea - Occidentul a admis că acela este terenul de joacă al lui Vladimir Putin. I s-au arătat însă foarte clar şi limitele – vedeţi declaraţiile liderilor americani care au descins, pe rând, în Europa de Est, culminând cu preşedintele Obama. La fel, Occidentul nu va mişca un deget pentru a apăra cumva regiunile din estul Ucrainei aflate acum, mai mult sau mai puţin, sub controlul insurgenţilor. Poate va da câteva declaraţii indignate dacă Putin va decide să rezolve problema în forţă. Dar atât.

De altfel, proaspătului preşedinte Poroşenko i s-a transmis deja de la Berlin că ar fi bine s-o lase mai moale cu acţiunile militare în est, împotriva insurgenţilor pro-ruşi.

Ar fi frumos să ne imaginăm un scenariu în care Rusia să se retragă din Crimeea şi din estul Ucrainei, iar această ţară să fie primită de urgenţă în familia occidentală, în timp ce în ea s-ar pompa zeci şi zeci de miliarde de euro, care ar transforma-o peste noapte într-un paradis economic şi social. Dar un asemenea scenariu este pur şi simplu nerealist.

În primul rând, pentru că Uniunea Europeană nu are cu ce să susţină o ţară săracă şi cu o populaţie de peste două ori mai mare decât a României. Vremea deciziilor politice, de genul admiterii României şi Bulgariei, a  trecut. Bugetul UE pe următorii şapte ani e bătut în cuie şi oricum, nu reprezintă decât unu la sută din PIB-ul Uniunii. Contribuţii suplimentare din partea statelor membre sunt excluse.

Odată pentru că, dacă ar fi bani disponibili, statele i-ar folosi pentru rezolvarea problemelor interne – şomaj, datorie publică, probleme ale băncilor. În al doilea rând, cetăţenii statelor vest-europene nu ar accepta uşor ca banii lor să meargă în Ucraina, pentru rezolvarea unei crize pe care ei fie n-o resimt, fie o văd ca o ameninţare la adresa livrărilor de gaz din Rusia, ce le asigură lor locurile de muncă. 

Ne place au nu, şeful diplomaţiei franceze, Laurent Fabius, are dreptate când spune că Uniunea Europeană nu este pregătită să integreze Ucraina. Nu ştim cât de pro-europeni sunt, de fapt, oligarhii şi liderii politici ucrainieni – dar ştim sau măcar ne imaginăm câtă corupţie se află în rândul elitelor ce controlează ţara.  Şi nu trebuie să fii neapărat pro-rus ca să fii corupt în Ucraina.

Asta nu înseamnă că Ucraina – în partea ei aflată sub controlul Kievului – va fi lăsată de izbelişte. Va semna Acordul de asociere şi liber schimb şi va primi ceva assistenţă din partea Uniunii Europene, fără însă ca aceasta să o poată scoate din sărăcie. Poate, cu o bună doză de şansă, va fi admisă şi în NATO. Cu timpul, lucrurile se vor putea schimba în bine, dacă liderii Ucrainei şi elitele economice vor demonstra că merită mai mult. Deocamdată, mai mult nu se poate.

3. Politica paşilor mici va fi câştigătoare.

Nimeni nu poate spune asta. Occidentul a obţinut nu foarte mult, dar a obţinut ceea ce se putea în chestiunea ucraineană. Dar de aici încolo, orice evoluţie e posibilă.

Dacă Uniunea Europeană începe să se relanseze economic, atunci, de bună seamă, Ucraina va avea şi ea de câştigat, ca urmare a liberalizării comerţului. Ucraina ”de vest” va putea deveni astfel un exemplu pentru ceilalţi, din est, aflaţi sub cizma insurgenţei pro-ruse. Atunci se va vedea cine a făcut alegerea corectă.

Ce se va întâmpa însă dacă Uniunea Europeană nu-şi va relansa economia sau, mai rău, dacă pe fondul nemulţumirilor generalizate, forţele anti-europene vor prelua guvernarea în mai multe state? Atunci, proiectul european se va prăbuşi, iar în noianul de probleme care vor apărea, Ucraina ( cui îi va mai păsa atunci de această ţară ?) va fi nevoită să ia decizii pe cont propriu, între o Europă în implozie şi o Rusie ameninţătoare.

La fel de posibil este ca, indiferent de evoluţiile din Europa, Ucraina însăşi să ajungă sub controlul forţelor naţionaliste şi să ducă o politică deloc europeană. Nu este exclus, pentru că la ora actuală aşteptările ucrainienilor sunt mai mari decât poate Europa să ofere. Curând, frustrarea îşi va face loc, iar de aceasta vor profita tocmai promotorii naţionalismului pur şi dur. Ucraina va însemna atunci o nouă problemă şi din nou un focar de instabilitate la frontiera Uniunii.

Putin nu este un învingător, dar asta nu înseamnă că Occidentul este. Mai curând avem o confruntare încheiată cu un scor nul la pauză. Nu se ştie ce va urma.

Articol publicat în săptămânalul ”Dilema veche”.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite