Trei activiste kurde au fost găsite moarte în noaptea de miercuri spre joi, ucise cu câte un glonţ în cap, în sediul unei asociaţii a comunităţii kurde din Paris, au anunţat surse concordante, citate de AFP.
Corpurile neînsufleţite au fost găsite cu puţin timp înainte de ora 02.00 în acest institut situat pe strada Lafayette în cel de-al X-lea arondisment. "Scena poate sugera că a fost vorba despre o execuţie, dar ancheta va trebui să elucideze circumstanţele exacte ale dramei", a precizat o sursă din cadrul poliţiei, fără alte detalii.
Brigada criminalistică a poliţiei judiciare pariziene a fost desemnată să se ocupe de anchetă.
Una dintre victime este Sakine Cansiz, membră fondatoare a PKK (Partidul Muncitorilor din Kurdistan) şi prima femeie membră a conducerii organizaţiei. În anii 1980, în timp ce era în închisoare, ea a condus mişcarea de protest kurdă, din închisoarea Diyarbakir, din Turcia. După eliberare, a lucrat cu liderul PKK, Abdullah Ocalan, în Siria; a fost şi comandanta mişcării feminine de gherilă a kurzilor din nordul Irakului. Ulterior, a devenit responsabilă cu mişcarea feminină a PKK în Europa.
Adauga Comentariu
Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos
Varianta 1
Autentificare cu contul adevarul.ro
Varianta 2
Autentificare cu contul de Facebook
0 Comentarii
Sortare: Cronologic · Dupa popularitate