Tunelul interzis

În toamna lui 2013, când în preajma insulei Lampedusa mureau peste 350 de imigranţi, europenii conştientizau drama traversării ilegale a Mediteranei, în căutarea unei vieţi mai bune. De atunci încoace, alte 4000 de persoane şi-au pierdut viaţa în „mare nostrum”, încercând să ajungă pe malul ei nordic.

În ultimele luni, s-a căutat stoparea valului imigraţionist. Două au fost ideile care au căpătat, nu fără obstacole, viaţă: blocarea traficanţilor care lansează la apă navele cu care se face traversarea şi repartizarea mai echitabilă a poverii reprezentate de sosirea străinilor în comunităţile din Europa. Dacă în prima privinţă a existat un acord, inclusiv pentru folosirea informaţiilor culese de serviciile secrete, a doua propunere a stârnit controverse, atât la nivelul elitelor politice, cât şi la cel al societăţilor. Ridicarea unui zid la graniţa maghiaro-sârbă e expresia cea mai netă a refuzului oficial de a găzdui sărmanii veniţi din Siria, Eritreea sau Somalia. Alte forme de opoziţie, mult mai discrete, s-au vădit în Consiliul European, care a îmbrăţişat o formulă complicată de realocare a imigranţilor deja sosiţi, propunând „cote” calculate în funcţie de PIB, de populaţie şi de numărul solicitărilor de azil deja depuse, ca şi plata a 6000 de euro pentru fiecare străin mutat dintr-o ţară UE într-alta.

Pe de altă parte, reacţia socială e şi ea dură. Din ultimul Eurobarometru se vede foarte clar că venirea imigranţilor reprezintă, pentru cetăţenii din cele 28 de state ale Uniunii, o grijă mai mare decât cea cu privire la locurile de muncă. În Italia, la mijlocul lui iulie, mai multe mii de manifestanţi s-au opus instalării câtorva zeci de africani în apartamente goale, din mici oraşe atât sudice, cât şi din nordul peninsulei. Ceva similar s-a petrecut şi-n Germania, la sfârşitul anului trecut, sub stindardul mişcării Pegida. În alte locuri, protestele de stradă au fost dublate de consultări populare. Aşa, de pildă, acum trei zile, în satul slovac Gabcikovo, s-a ţinut un referendum. 97 la sută dintre locuitori s-au împotrivit proiectului de a instala, într-o clădire din localitate care aparţine Universităţii tehnice, 500 de imigranţi care ajunseseră în Austria şi ar urma să fie transferaţi la vecini, în baza unui acord între cele două guverne. Executivul de la Bratislava a explicat că a fost doar un vot consultativ, ce poate fi, la o adică, ignorat, mai ales că înţelegerea făcută cu Viena este, cum notează RTBF, şi o răsplată pentru ajutorul dat de austrieci slovacilor în timpul comunismului.

Pe de altă parte, în ultimele zile, atenţia opiniei publice europene s-a mutat din sudul şi centrul continentului în vest. Într-adevăr, mai toate jurnalele de actualităţi se deschid cu imagini în care e înfăţişat Eurotunelul. Acesta, aflăm de la corespondenţii trimişi la faţa locului, ar fi asaltat zilnic de 1.500-2.000 de imigranţi. Toţi ar vrea să ajungă din Franţa în Marea Britanie, agăţându-se de trenurile care fac un scurt popas sau doar încetinesc, înainte de a intra în galeria subterană.

Atunci când a fost deschis, tunelul săpat sub canalul Mânecii a fost înfăţişat ca un simbol al cooperării franco-britanice. Era firesc, mai ales că fusese plănuit încă din vremea lui... Napoleon. De când cu imigranţii, el s-a transformat în motiv de discordie. Londra acuză Parisul de neputinţă, şi viceversa. S-au organizat întâlniri bilaterale, s-au făcut comitete care analizează şi comisii care acţionează, s-au găsit chiar bani pentru a aduce mai mulţi poliţişti în zonă, s-au tras semnale de alarmă, s-au proferat ameninţări, s-au operat arestări etc. etc, dar situaţia pare să fie pe zi ce trece mai tensionată. Tunelul interzis atrage tot mai mulţi imigranţi.

Nu e, însă, prima dată când la Calais se produc agitaţii. De fapt, până de curând, toţi aceşti năpăstuiţi îşi încercau norocul forţând traversarea ilegală cu ferry boat. Anul trecut, după reuniunea NATO din Ţara Galilor, britanicii le-au oferit autorităţilor de pe malul celălalt gardurile de sârmă ghimpată care fuseseră folosite pentru a bloca protestatarii de la Newport. Politic vorbind, ca şi în alte ţări europene, cei care trag profit de pe urma crizei sunt politicienii extremişti sau eurosceptici.

În cazul de faţă, mai e ceva. Aşa cum se ştie, premierul David Cameron a anunţat că va organiza un referendum privind relaţia Marii Britanii cu Uniunea. Consultarea ar putea avea loc în iunie 2016. Sunt convins că imaginile de zilele astea din preajma Eurotunelului vor fi intens folosite în campanie. Şi nu pentru a argumenta rămânerea britanicilor alături de noi...