Ucraina acuză Rusia că a amplasat mine antipersonal în Crimeea şi împrejurimile acestei regiuni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ucraina a acuzat joi forţele armate ruse că au amplasat mine antipersonal în Crimeea şi împrejurimile peninsulei, în cadrul unei reuniuni la Geneva asupra respectării Tratatului de la Ottawa privind interzicerea acestui tip de mine, informează AFP.

Ucraina „este foarte preocupată de folosirea minelor antipersonal de către forţele armate ruse în diferite părţi ale teritoriului ucrainean”, a declarat delegaţia ucraineană la reuniunea din oraşul elveţian unde s-a discutat subiectul aplicării convenţiei privind interzicerea minelor antipersonal.

Delegaţia conducerii de la Kiev a acuzat forţele ruse că au creat câmpuri de mine „la punctele de intrare între partea continentală a Ucrainei şi peninsula Crimeea”.  Potrivit reprezentanţilor ucraineni minele au fost instalate de forţele ruse în Crimeea şi regiunea Herson, limitrofă peninsulei.

„Câmpurile de mine sunt înconjurate de sârmă ghimpată”, au adăugat cei delegaţia ucraineană, precizând că forţele armate ar putea fi puse „să distrugă minele antipersonal în zonele minate care se află sub jurisdicţia sa”.

Cu toate acestea, operaţiunea nu poate fi efectuată până când autorităţile ucrainene nu recapătă „controlul teritoriului ocupat acum de agresor”, au subliniat cei din delegaţia de la Kiev. În plus, aceştia au ţinut să puncteze faptul că „minele depăşesc în prezent cadrul legal al Tratatului de la Ottawa”.

Vineri, delegaţia urmează să explice de ce Ucraina nu a respectat termenul limită prevăzut pentru distrugerea stocurilor de mine antipersonal, informează AFP, citat de Agerpres.  

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite