Europa

articolul anterior articolul urmator

Ucraina afirmă că Rusia bombardează peste 40 de oraşe în Donbas

2
26 May 2022 07:40:39
Autor: News.ro
FOTO: Profimedia
FOTO: Profimedia

Forţele ruse au bombardat peste 40 de oraşe din regiunea Donbas, în estul Ucrainei, a declarat armata ucraineană, ameninţând să închidă ultima cale principală de scăpare pentru civilii prinşi în calea invaziei lor, aflată acum în a patra lună, transmite Reuters.

Dacă nu a reuşit să cucerească capitala Ucrainei, Kiev, sau al doilea oraş al acesteia, Harkov, Rusia încearcă să preia controlul deplin asupra Donbasului, format din două provincii estice pe care Moscova le revendică în numele separatiştilor. 

Rusia a trimis mii de trupe în regiune, atacând din trei părţi în încercarea de a încercui forţele ucrainene care rezistă în oraşul Sievierodonetsk şi în oraşul geamăn Lysychansk. Căderea acestora ar lăsa întreaga provincie Luhansk sub control rusesc, un obiectiv de război cheie al Kremlinului. 

„Ocupanţii au bombardat peste 40 de oraşe din Doneţk şi regiunea Luhansk, distrugând sau deteriorând 47 de situri civile, inclusiv 38 de case şi o şcoală. Ca urmare a acestui bombardament, cinci civili au murit şi 12 au fost răniţi”, a precizat pe Facebook Armata ucraineană.  

În comunicat se precizează că au fost respinse 10 atacuri inamice, au fost distruse patru tancuri şi patru drone şi au fost ucişi 62 de „soldaţi inamici”. 

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că trupele ruseşti „ne depăşesc puternic numeric” în unele părţi din estul ţării. 

Reuters nu a putut confirma în mod independent rapoartele privind câmpul de luptă. 

 În timp ce Moscova încearcă să îşi consolideze controlul asupra teritoriului pe care l-a cucerit, preşedintele Vladimir Putin a semnat un decret care simplifică procesul de obţinere a cetăţeniei şi paşapoartelor ruseşti pentru locuitorii din districtele nou capturate.  

Parlamentul rus a eliminat miercuri limita superioară de vârstă pentru serviciul contractual în armată, subliniind necesitatea de a înlocui trupele pierdute. citiţi mai departe 

Într-o alocuţiune video nocturnă, Zelenski, comentând noile reguli de înrolare ruseşti, a declarat: „(Ei) nu mai au suficienţi tineri, dar încă mai au dorinţa de a lupta. Va fi nevoie încă de timp pentru a zdrobi această voinţă”. 

Zelenski a declarat în această săptămână că conflictul ar putea fi încheiat doar prin discuţii directe între el şi Putin. 

Rusia numeşte acţiunile sale în Ucraina o „operaţiune specială” pentru a dezarma Ucraina şi a o proteja de fascişti. Ucraina şi Occidentul spun că acuzaţia de fascism este nefondată şi că războiul este un act de agresiune neprovocat.  

  

 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

2 Comentarii

Rost
26.05.2022, 08:27:09

"Forţele ruse au bombardat peste 40 de oraşe din regiunea Donbas, în estul Ucrainei, a declarat armata ucraineană" Ce forta mare poate sa aiba Rusia daca pana si armata Ucrainei ramane paralizata de admiratie .

Molly Molly
26.05.2022, 13:07:49

propaganda vestica te confunda si ramii perplex." Eroii din Ukraina" care se predau si refuza sa lupte stiindu-si limitele confirma propaganda "fake news". Ukraine, Ukraine, te ai dus singura pe valea Simbetei cu Zelensky papet cu tot.. You deseve your destini.

-8 (10 voturi)
Modifică Setările