Ucraina: „îngerii păzitori” ai protestatarilor de pe EuroMaidan

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Protestele naţionale din Ucraina nu au devenit mai puternice, potrivit echipei de relaţii publice a EuroMaidanului, însă în unele regiuni din vestul ţării au fost interzise Partidul Regiunilor, aflat la guvernare, şi Partidul Comunist. Manifestaţiile sunt susţinute de mii de voluntari şi specialişti, de la avocaţi până la ofiţeri, care îşi pun la dispoziţie energia şi resursele pentru a-i scoate din impas pe activiştii proeuropeni.

Pe 28 ianuarie şi-a prezentat demisia premierul Mykola Azarov, politician cu afiliaţie pro-rusă, ca urmare a eşecului guvernului de menţine controlul asupra manifestaţiilor naţionale şi a administraţiilor regionale, o bună parte din ele fiind ocupate de activiştii pro-europeni.

În aceeaşi zi a fost abrogată şi legea împotriva protestelor, care a fost considerată scânteia ce a transformat protestele paşnice în lupte de stradă între manifestanţi şi forţele de securitate. Aceste schimbări au fost primite cu entuziasm de activiştii ucraineni, care au rămas solidari în organizarea protestelor timp de mai bine de două luni.

Din mijlocul acestor manifestaţii s-au născut fenomene de solidaritate, un bun exemplu fiind experienţa ucrainenei Ksenia Prokonova, o avocată care sprijină cauza EuroMaidanului, aşa cum a fost supranumită Piaţa Independenţei din centrul Kievului. Ea a aflat prin  intermediul Facebook-ului de situaţia delicată a unui tânăr student de 19 ani, care risca să primească o condamnare cu închisoare pentru că a participat la proteste.

Vadim Kovaliov a fost incredibil de norocos că a fost descoperit de Prokonova. El se număra printre alţi şase studenţi arestaţi de poliţişti în urma bătăilor dintre protestatari şi forţele de ordine. Kovaliov a spus că protesta, într-adevăr, însă paşnic, dar declaraţiile sale nu au convins autorităţile.

Avocata l-a căutat pe student, care fusese între timp internat într-un spital, primind îngrijiri medicale din cauza unor vătămări suferite în timp ce se afla în custodia poliţiei. Atunci când a sosit, a fost uimită să vadă că Vadim Kovaliov era păzit de „aproximativ 20 de poliţişti, în timp ce părinţii nu aveau voie să-şi vadă fiul”.

Pe 22 ianuarie cei doi s-au prezentat în faţa instanţei de judecată, strategia Kseniei Prokonova fiind de a-i convinge pe judecători să permită arestul la domiciliu, iar nu detenţia instituţionalizată. Mizând pe faptul că tânărul fusese deja agresat în timpul arestului şi că mediatizarea acestui caz ar provoca probleme şi mai grave, Prokonova a câştigat cazul.

Victoria ei a determinat-o să caute şi alţi protestatari care se află într-o situaţie similară. Ea se numără printre cei peste 100 de avocaţi înscrişi pe lista EuroMaidan SOS, reprezentând membrii unui grup de activişti care oferă protestatarilor ajutor în probleme legale.

Demisie în semn de indignare

O altă întâmplare care a atras atenţia presei are legătură cu demisia unui ofiţer din trupele de elită ale Poliţiei ucrainene.

Mikola Kovbasa a renunţat la postul său de ofiţer din cauză că nu voia să deschidă focul sau să-şi lovească tatăl, care se afla printre protestatari.

Unitatea din care făcea parte Kovbasa a fost mobilizată în centrul Kievului cu scopul de a întări liniile de apărare ale forţelor de ordine. Planurile ucraineanului s-au schimbat radical după ce a vizionat filmarea în care un protestatar este umilit şi abuzat fizic de colegii lui din trupele Berkut.

Kovbasa şi-a dat demisia, spunând reporterilor că se simte „ruşinat” că a lucrat în cadrul forţelor de ordine.

Un motiv în plus a fost chiar tatăl său, care se afla printre manifestanţi. Conştient că ar putea primi în orice moment ordinul de a riposta în faţa protestatarilor, Kovbasa a ştiu că îi va fi imposibil să-şi îndeplinească obligaţiile pentru că risca să lupte împotriva propriului tată.


Alte ştiri pe aceeaşi temă:

EXCLUSIV VIDEO O noapte în tabăra revoluţionarilor din Cernăuţi. Ce vor, cu adevărat, românii şi ucrainenii

Un jurnalist „Adevărul” a trăit o zi şi o noapte în tabăra protestatarilor care, de vineri, au început revoluţia anti-Ianukovici, la Cernăuţi. Bâtele, centrul de comandă din sediul ocupat al Administraţiei Regionale, redacţia improvizată, punctul de prim-ajutor, zidul din saci de gheaţă şi altarul aşteaptă parcă, dintr-o clipă în alta, marea bătălie pentru independenţă.

Adevărul Live cu MRU şi Răzvan Theodorescu, despre protestele din Ucraina. „Este un teritoriu de cel mai mare interes pentru România”

Jurnalistul „Adevărul” Cristian Unteanu a discutat cu fostul premier şi ministru de Externe Mihai Răzvan Ungureanu şi cu academicianul Răzvan Theodorescu despre protestele din Ucraina, care continuă fără întrerupere de două luni.

Protestele din Ucraina şi impactul asupra sistemului european de securitate

Escaladarea manifestaţiilor anti-guvernamentale din Ucraina şi acutizarea situaţiei politice interne fac ca zona de la graniţa structurii euro-atlantice de securitate să devină extrem de instabilă. Problemele ce decurg din situaţia internă tensionată a Ucrainei sunt multiple, atât pentru securitatea europeană, cât şi pentru economia europeană şi ramurile sale adiacente.

Ianukovici a acceptat demisia lui Azarov de la şefia Guvernului ucrainean. Bucurie în rândul protestatarilor din stradă

Preşedintele Viktor Ianukovici a acceptat demisia lui Mikola Azarov din funcţia de premier. Potrivit site-ului administraţiei prezidenţiale de la Kiev, guvernul lui Azarov îşi va îndeplini atribuţiile în forma actuală până la numirea unui nou premier, informează „The Kyiv Post”.

Vladimir Putin: „Nu vom revizui condiţiile împrumutului acordat Ucrainei”

Condiţiile oricărui împrumut oferit Ucrainei, precum şi deciziile de a reduce preţurile la gaze nu vor fi revizuite a dat asigurări preşedintele rus, Vladimir Putin, în contextul în care premierul ucrainean, Mykola Azarov, a demisionat recent de la şefia guvernului, anunţă Agerpres.

Soarta Ucrainei discutată în spatele uşilor închise

La Bruxelles a avut loc marţi summitul UE-Rusia, la care a participat preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, şefa diplomaţiei europene, Catherine Ashton şi omologul său rus, Serghei Lavrov.

Cel mai bogat basarabean ar putea ajunge premier al Ucrainei

Ucraineanul Petro Poroşenko, originar din sudul Basarabiei, prezent în clasamentul Forbes 2013 al miliardarilor, cu o avere de 1,6 miliarde de dolari, este unul dintre principalii candidaţi la funcţia de prim-ministru al Ucrainei.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite