Europa

articolul urmator

Ucraina şi noul Război Rece

13
17 Apr 2014 17:47:29
Alexandru Grumaz
Soldaţii ucraineni mobilizaţi în Estul ţării  FOTO Reuters
Soldaţii ucraineni mobilizaţi în Estul ţării  FOTO Reuters

În anii Războiului Rece, cutuma politică statua ca secretarul de Stat al SUA şi ministrul de Externe al URSS să negocieze consecinţele unei crize internaţionale.

Nici acest nou Război Rece nu pare să aibă parte de o declaraţie belicoasă explicită, dar zilele acestea preşedintele american Barack Obama şi preşedintele rus Vladimir Putin au negociat telefonic, peste capul celorlate cancelarii occidentale, modul în care criza din Ucraina trebuie dezamorsată.

Primul a declarat că NATO nu are intenţia de a se extinde, prin înglobarea Georgiei şi Ucrainei, iar al doilea a precizat că nu va continua operaţiile militare în estul Ucrainei (ceea ce nu se va întâmpla!). Diferenţa este că SUA, alături de UE, ezită să ia măsuri dure de sancţionare a Federaţiei Ruse, în timp ce aceasta îşi consolidează poziţia în estul Ucrainei. De fapt, sub presiunea trupelor ruseşti, masate la graniţa cu Ucraina, în interiorul acesteia, forţele speciale ruse au declanşat un război de gherilă împotriva actualei administraţii de la Kiev.

Cine sunt liderii acestora? Nu ştim, dar bănuim că sunt profesionişti din serviciile speciale ruseşti sau poate instruiţi de acestea. Terorismul, clamat de Kiev, are la bază separatiştii ruşi din Ucraina. Procesul de enclavizare a Ucrainei va continua (vezi exemplul Odessei) şi va avea ca rezultat o permanentă stare de nelinişte şi dorinţa de alipire la Maica Rusie, dar şi pregătirea unui nou lider pro-Moscova pentru Ucraina.

Relaţia bilaterală Moscova-Berlin constituie un element important în ecuaţia europeană, dar şi în criza Ucrainei. Putin a discutat cu cancelarul german Angela Merkel despre Ucraina. Aceste discuţii urmează o linie stabilită în timpul regimului comunist de oamenii lui Andropov, în anii când acesta era şeful KGB. Leonid Brejnev a stabilit existenţa a două diplomaţii, una condusă de Andrei Gromîko, ministrul de Externe, şi o alta, în spatele scenei, condusă de Iuri Adropov, şef al KGB din 1967 până în 1982 (El este acela care a definit şi impues conceptul de folosir a forţei militare în situaţii de felul celor petrecute în Ungaria, în 1956, în Cehoslovacia, în 1968, în Afganistan, în 1979, sau în Polonia, în 1981). Să nu uităm că, de curând, diplomaţia secretă a Germaniei s-a mobilizat pentru eliberarea lui Mihail Hodorkovski,  negociator fiind Hans-Dietrich Genscher, fostul ministru de Externe, în anii 1974-1992, şi membru în toate guvernele germane din 1969 până în 1992. El s-a întâlnit de două ori cu Vladimir Putin, în 2012 şi 2013, o dată pe aeroportul Tegel din Berlin şi apoi la Moscova, conform informaţiilor oferite Frankfurter Allgemeine Zeitung. Discuţiile telefonice sau întâlnirile cu diferite prilejuri dintre Putin şi Merkel sunt frecvente, ele fiind alimentate de investiţiile germane în Rusia şi de exporturile de energie în Germania.

Care este rolul Germaniei în această ecuaţie? Germania s-a opus aderării Ucrainei la NATO, în 2008, cu prilejul Summitului de la Bucureşti, iar acum s-a retras încet din competiţie, odată cu renunţarea lui Vitali Klitschko la cursa prezidenţială.

Germania nu doreşte un nou Război Rece, care ar accentua instabilitatea europeană şi ar deteriora relaţia bilaterală cu Moscova.

Evenimentele din ultimele zile ne arată însă dorinţa Moscovei de a anexa estul Ucrainei fără a rupe legăturile comerciale şi politice cu Europa şi, în special, cu Germania.

Sesizăm din evoluţiile evenimentelor, că punctele de vedere ale Moscovei şi Berlinului s-au apropiat în ultimii ani în atâtea probleme de politică externă, încât au ajuns uneori să se suprapună. Ceea ce spun experţii şi comentatorii deschis gândesc şi discută responsabilii ruşi şi germani.

Ce vrea Moscova de la Germania? Sprijin în liberalizarea regimului de vize pentru cetăţenii săi care călătoresc în UE, realizarea unui parteneriat strategic Rusia-UE şi unul ruso-german de modernizare.

Dar, şi mai mult, Putin vrea o nouă arhitectură de securitate pe continent

Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, alături de Vladimir Putin FOTO Reuters

Logica elementară ne spune că Moscova ar trebui să ofere ceva în schimb. Ce anume? Concentrarea pe gravele ei probleme interne, în detrimentul insistării pe conceptul aşa-zisei vecinătăţi apropiate.

Judecând după numeroasele precedente istorice, Moscova nu s-a retras niciodată de bună voie din zonele în care şi-a exercitat controlul militar şi economic.

Şi-au dat mâna cele două puteri, Germania şi Rusia, peste ţările din Europa Centrală şi de Est? Care va fi preţul? Criza energetică şi prăbuşirea economică a acestora? Doresc, pe termen lung, cele două puteri să scoată SUA din Europa? Ce ar trebui să facă Polonia şi România? Când vom găsi răspunsuri la aceste întrebări, vom avea o privire clară asupra situaţiei din Europa Centrală şi de Est în viitor.

Criza ucraineană este mediatizată în forţă de Rusia. Maskirovka pornită de Kremlin nu are limite. Maskirovka (înşelăciune, în româneşte) cere să-ţi minţi inamicul, să-l înşeli, să-l amăgeşti. Fără un motiv imediat. Cu cât minciuna e mai gogonată, cu atât mai bine. Ea nu va fi crezută, neapărat, dar va distrage atenţia. Va diminua atenţia. Va face ca duşmanul să nu te mai ia în serios. Este un procedeu veros care poate exploata slăbiciunile inamicului. Ruşii declară că sprijinul acordat organizaţiilor neguvernamentele de structurile de informaţii occidentale este la originea mişcărilor din Kiev şi, implicit, la căderea regimului Ianukovici. Aceleaşi structuri, în opinia ruşilor, au sprijinit Revoluţia Portocalie. Ei acuză, prin vocea fostului preşedinte ucrainean Ianukovici, prezenţa la Kiev, între 12-13 aprilie, a şefului CIA, John Brennen.

De partea cealaltă a baricadei, americanii văd o Rusie cu două leviere. Unul militar şi altul economic. Din punct de vedere militar, Rusia este pregătită în regiunea de sud a ţării, la graniţa cu Ucraina şi Georgia, şi datorită unităţilor militare constituite din timp de pace. SUA nu are baze militare în Europa de Est, cu excepţia bazei de la Deveselu, în construcţie, şi a bazei de la Mihail Kogălniceanu, devenită centru de defluire a trupelor americane din Afganistan, dar şi loc temporar de găzduire a 600 de militari americani din Special Purpose Marine Air-Ground Task Force-Crises Response (SP MAGTF-CR), dotate cu echipamentele necesare unor operaţii speciale. Dislocarea de forţe sugerează că SUA mută în avans pentru a preveni eventuali paşi înapoi ai aliaţilor vest-europeni, de foarte multe ori ezitanţi. În Polonia, mai este o bază americană, situată la 100 de kilometri de enclava rusă Kaliningrad, care găzduieşte bateriile de rachete antiaeriene Patriot. Reacţia unanimă a membrilor NATO din flancul estic, de la Marea Baltică la Marea Neagră, a fost solicitarea către Alianţă a dislocării urgente de forţe în această zonă. Situaţia este una complexă, care implică resurse financiare şi logistică specială.

Cât au durat pregătirile americane pentru Operaţia Desert Storm? Şase luni! În acest timp, Rusia poate să-şi îndeplinească toate obiectivele.

Ce fac ţările din flancul estic al Europei? Suferă de lipsa protecţiei militare din partea Alianţei. Dacă Polonia şi-a asigurat forţele aeriene prin cumpărarea de avioane F-16 de ultimă generaţie, România nu are capacităţi militare suficiente pentru a face faţă unor provocări militare convenţionale din Est. Însă recentul exerciţiu militar comun româno-american de la Câmpia Turzii, la care a fost prezent prim-ministrul Victor Ponta, ca şi intensificarea zborurilor avioanelor aparţinând Alianţei Nord-Atlantice deasupra României pentru supravegherea crizei din Ucraina dezvăluie determinarea NATO de a-şi securiza spaţiul aerian din proximitatea zonei de conflict.

Stabilitatea în zona flancului estic este dată numai de parteneriatele strategice ale Poloniei şi României cu SUA, care, la rândul lor, au opţiuni limitate în zonă (monitorizare, forţe aeriene şi forţe navale). Planificatorii NATO au început abia acum să elaboreze noile planuri de operaţii în zonele Mării Baltice şi a Marii Negre.

Potomac Foundation – o structură nonguvernamentală cu o lungă istorie de sprijinire a ţărilor din estul Europei şi, în special, a acelora care se pregătesc în Parteneriatul pentru Pace în vederea aderării la NATO – a sprijinit invitaţia adresată de consilierul de Securitate Naţională al Ucrainei şi de membri importanţi ai Parlamentului ucrainean generalului (rez) Wesley K. Clark, fostul comandant al trupelor NATO din Europa şi dr. Phillip A. Karber, fost asistent al secretarului apărării al SUA, Caspar Weinberger, pentru a evalua la faţa locului situaţia existentă şi a-şi exprima o poziţie non-partizană. Concluzia principală a Raportului a fost că Ucraina face faţă, în prezent, unei ameninţări situate pe un arc de cerc de 300 de grade, ameninţare care poate veni din ţările sau regiunile situate pe această circumferinţă: Belarus, regiunea Transnistria, Rusia, regiunea ocupată Crimeea şi zona Mării Negre. Ucraina, conform raportului, a efectuat cea mai mare mobilizare de forţe într-o ţară europeană, de la cel de-al Doilea Război Mondial până în prezent, fiind gata de un răspuns defensiv la un eventual atac convenţional. De asemenea, Ucraina are nevoie de sprijin militar care ar consta în avioane, tancuri şi echipamente antitanc. Până la alegerile din 25 mai, echipamente non-letale sunt extrem de necesare, conform raportului: veste de protecţie anti-glonţ pentru liderii militari care sunt ţinte frecvente ale lunetiştilor, ochelari de vedere pe timp de noapte, echipamente de comunicaţii şi combustibil pentru avioane. Sprijinul pe care Pentagonul poate să-l asigure este împiedicat de o regulă birocratică, denumită  Force Multipliers, ale cărei criterii de aplicare nu permit acest lucru. Un alt element prezentat în raport este lipsa de profesionalism a coaliţiei de guvernare de la Kiev în domeniul militar şi, implicit, nevoia de consilieri militari americani. 

Ucraina a luptat alături de forţele aliate atât în Irak, cât şi în Afganistan şi este îndreptăţită să ceară acest ajutor din partea SUA.

În acest moment, câteva din elementele planului rusesc de preluare a controlului asupra Ucrainei sunt vizible, din acţiunile derulate în ultimele zile. Oameni purtând uniformele militare ale fostelor forţe Berkut sau uniforme de camuflaj au ocupat structuri administrativ-guvernamentale în oraşele Doneţk, Sloviansk, Luhansk sau Kramatorsk. Forţele participante la manifestaţii sugerează un sprijin extern prin modul în care sunt echipate, cu ţinută militară de camuflaj, prin modul în care sunt dotate, cu pistoale mitraliere AK-47s sau prin modul de comportare. Sechestrarea echipamentelor militare ucrainene de către insurgenţi este una din metodele practicate în această perioadă de conflict. Sosirea misterioşilor soldaţi, amestecaţi printre localnicii furioşi, sugerează aceleaşi mod de acţiune care a dus la anexarea Crimeei.

Forţele speciale ruse, după unele surse, sunt deja în acţiune în diverse localităţi, sprijinind localnicii pro-ruşi în preluarea clădirilor administrative importante. În al doilea rând, trupele ruseşti sunt la graniţa cu Ucraina, în aşteptarea ordinului de luptă, realizând ultimele preparative logistice şi stabilirea reţelelor de comunicaţii.

Intrarea în Ucraina a trupelor ruse necesită constrângeri logistice şi politice suficiente pentru ca acest pas să nu fie făcut, deocamdată. Preşedintele Putin a obţinut madatul parlamentar pentru a da ordinul de luptă! Dialogul de la Geneva este, în opinia mea, ultimul pas înaintea unei invazii militare şi nidecum o soluţie a crizei.

De partea cealaltă, Kievul are o singură opţiune pentru soluţionarea divergenţelor din teritoriu– forţa, pe care, precauţi, liderii de la Kiev nu au folosit-o, încercând astfel să ocolească un conflict deschis, care i-ar fi oferit lui Vladimir Putin un motiv temeinic pentru invadarea Ucrainei. Actualele operaţii militare ale guvernului de la Kiev au fost precedate de operaţii logistice specifice, datorate faptului că Ucraina nu şi-a propus niciodată, de la câştigarea independenţei, să folosească forţele sale în Est. Un depozit de combustibil a fost construit la Izium, la 50 km nord-vest de Sloviansk şi Kramatorsk. De aici, o forţă mecanizată de aproximativ 500 de militari a plecat spre cele două oraşe, realizând puncte de trecere obligatorii. Acestor forţe li s-au adăugat militarii aparţinând forţelor speciale SBU, care au început raidurile împotriva separatiştilor.

Un fapt notabil este decizia Iuliei Timoşenko, viitor candidat la preşedinţia Ucrainei, de a crea centre de mobilizare (Kharkiv, Zaporozhie şi Dnipropetrovsk) pentru formarea de unităţi de rezistenţă armată, ce vor fi încadrate în Mişcarea Revoluţionară Naţională.

Prin avertismentele repetate date de preşedintele Putin sau de Prim-ministru Medvedev, Moscova inflamează şi mai mult situaţia. Ultima declaraţie a preşedintelui rus face referire la crimele făcute de actuala guvernare împotriva civililor ucraineni prin desfăşurarea de tancuri şi avioane împotriva acestora.

Care sunt opţiunile? Preşedintele Putin are două opţiuni acum: anexarea Ucrainei de Est, prin mijloace militare şi paramilitare, şi amânarea, apoi câştigarea alegerilor prezidenţiale (acum se poartă negocieri pentru un candidat pro-rus).

Care sunt scenariile? Toţi ochii sunt îndreptaţi spre Ucraina în zilele care vin. Putem vedea un nou scenariu similar cu cel din Crimeea sau declanşarea unui război civil în Ucraina cu intervenţia ulterioară a trupelor ruseşti în pasul al doilea. În ambele cazuri, un nou set de schimbări politice, economice şi militare va fi creionat, iar Operaţia Crimeea va părea o simplă prăjiturică, servită la micul dejun.

Urmează Transnistria şi apoi Moldova sau pasul următor va fi Georgia?

Războiul convenţional a fost readus pe planşeta planificatorilor militari. Am trecut din nou de la războaie asimetrice şi neconvenţionale la cele convenţionale sau am început să facem combinaţii între acestea. Oricum Rusia redesenează războiul convenţional prin folosirea integrală a forţelor speciale şi a operaţiilor psihologice.

Noi românii suntem pentru a doua oară într-o poziţie importantă, din anii 90 încoace (prima dată am fost în anii războiului din fosta Iugoslavie), pe care ar trebui să o valorificăm. Cine este liderul care va face din România un actor statal important în flancul estic al Europei în condiţiile crizei ucrainene?

Ironia istoriei este că la 100 de ani de la încheierea Primului Război Mondial Europa este bântuită de febra unor noi confruntări militare şi mai ales de ceea ce nu necesită o declaraţie de război sau un tratat de pace: Războiul Rece

 

 

 

 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

13 Comentarii

rodica rodica
17.04.2014, 20:39:50

Kievul e indreptatit sa ceara ajutor militar. Numai naivii pot sa creada ca-l va si primi. Ucraina e intr-un joc de sah cu mize foarte mari, in care din pacate joaca rolul de pion.

+4 (8 voturi)
Conan barbierul
17.04.2014, 22:17:37

Daca nu se poate fara federalizare, guvernul Ucrainei sa propuna macar federalizare in termenii existenti si in Federatia Rusa. Ca sa nu existe standarde duble, cum zice Putin. M-as indoi ca statele din F. Rusa au cine stie ce larga autonomie. In ce privesre afirmatia, repetata, ca Rusia are dreptul sa intervina militar in sprijinul cetatenilor rusi de pe alte teritorii, ba chiar in sprijinul celor care vorbesc rusa, ma lasa perplex. Se pare ca nu a fost doar o greseala neintentionata, e o chestie nemaiauzita. Asta ar trebui sa fie tratata de comunitatea internationala ca o declaratie de razboi, afirmatia e pe acelasi nivel si potential la fel de periculoasa ca si declaratiile si politicile rasiste din timpul nazismului. Au probabil rostul de a acredita, legitima, de a strecura in spatiul moralei internationale, aberatia ca un stat poate sa intervina in alt stat, prin orice mijloace, daca acesta are vorbitori de rusa, in cazul asta. Eu zic ca ar fi un precedent de neinchipuit in spatiul international. Ucraina ar putea interveni in Crimeea deci ca sa salveze, cu tot cu teritoriul, vorbitorii de ucraineana de acolo. Ca sa nu existe standarde duble. Sau romanii sa anexere Siberia fiindca exista comunitati romanesti pe acolo. Cat mai ramane dupa ce iau chinezii. Ca sa nu existe standarde duble. Cred ca ar trebui sa se stabileasca sus si ferm, categoric, ca standardele le stabileste ONU, nu o tara sau alta. Cred ca e extrem de important sa se dezumfle urgent aceasta gluma si sa fie tratata de catre occident ca o declaratie de razboi. Practic, ce face? Vazandu-se lipsit de motive, de legitimitate, in planurile de expansiune agresiva, armata, isi inventeaza pur si simplu motive pe care le declara valabile cu ceva timp inainte. Adica armata rusa poate invada si anexa toate teritoriile ce au populatie ce stie rusa. Motive se gasesc. Cred ca la ONU ar trebui sa se condamne si interzica astfel de argumente iar NATO ar trebui sa o ia ca o declaratie ostila, ca pe o amenintare explicita. E repetata afirmatia, si asta inseamna ca ea este vazuta la Moscova ca o piesa necesara, importanta, a politicii rusesti in continuare, o politica care nu poate fi decat de expansiune, cel putin de amenintare cu interventie armata in politica interna a altor tari. Acceptarea pasiva de catre comunitatea internationala a acestui fals principiu, cred ca e foarte periculoasa, exista riscul sa se acrediteze, adopte tacit un drept la adresiune militara, de natura sa mineze si mai mult intelegerile internationale si granitele acceptate, stabilitatea statelor. Cred ca trebuie reevaluat Ceausescu al lui patetic apel pentru "neamestec in treburile interne ale altor state". Musulmanii ar putea sari sa salveze musulmanii din Rusia, chiar cu pamant cu tot? Sau acela e terorism? Ca nu e clar. Nu e dublu standard atunci cand Rusia isi aroga dreptul sa invadeze o tara pe motive lingvistice si terorism atunci cand teroristii isi apara credinta cum inteleg ei, prin mijloace violente? Vedeti si voi ca armele pot fi cu greu folosite, chiar pentru apararea suveranitatii, in tarile care pretuiesc omul, si ca agresiunile se desfasoara practic in zone civile. Oamenii sunt folositi inerent ca scuturi civile. Devin niste elemente de genistica. Daca armele propriu-zise nu mai pot fi folosite in razboaiele actuale, mai ales in lumea dezvoltata, atunci trebuie, in schimb, instituit si intarit, dati dinti, dreptului international, realizata adeziunea unanima la acesta, apararea lui si raspunsul international solidar in cazul incalcarii dreptului, asta ramane, vedeti si voi, singura arma utilizabila. Asa ca faptul implinit sa nu mai fie o politica si faptul sa fie reversibil si reparat negresit. Se observa ca in democratii sau in cvasidemocratii, acolo unde oamenii sau opinia lor conteaza in aritmetica puterii interne si internationale, razboiul se da pentru cucerirea mintilor oamenilor, armele folosite sunt propaganda, dezinformarea, inscenarea, televiziunea, santajul energetic, sicanele economice, asimilarea culturala, epurarea etnica subtila. Notiunea de scut uman a aparut prima data acolo unde prima data omul oarecare a valorat mai mult decat eliminarea inamicului. Si pentru UE, faceti, domnule, o diplomatie competenta, puternica, si eficienta, o armata, un guvern, chiar o justitie, o curte suprema-ceva, ca sa existe una la care sa apelezi, dupa ce o distruge PSD-ul pe asta din tara. Daca nici acum nu se fac astea, atunci cand? Extremistii au aparut in UE din cauza crizei economice si ca efect al libertatii de miscare in conditiile diversitatii culturale. E probabil sa se atenueze cu timpul si prin iesirea din criza. Dar amenintarea de securitate ar trebui sa aiba efect contrar celor extremismului si ar trebui sa apara niste reactii si sa lase niste urme in arhitectura UE.

+2 (6 voturi)
Mircea Constantin
17.04.2014, 23:31:50

E o mica problema, occidentul nu e in stare si nici nu isi doreste sa interpreteze nebuniile lui Putin ca pe o declaratie de razboi. Pentru ca insasi aceasta interpretare ar presupune o atitudine ostila concreta fata de Rusia, iar occidentul nu-si permite sa fie ostil fata de Rusia. Cu cat situatia se prelungeste, cu atat mai mult incep sa cred ca pe langa lasitatea proverbiala si perena a liderilor vestici, exista si un soi de intelegere intre cele doua parti. Ucraina nu e interesanta pentru Hitler-ul feminin de la Berlin si nici nu are resurse care sa gadile lacomia SUA. Asa ca nimeni din cancelariile vestice nu-si va permite sa-i spuna descreieratului de la Kremlin in fata ce gandeste. Pentru asta au mahalagii si clovni ieftini, ca Basescu. Papagali preocupati sa linga in vest si sa scuipe inspre est, papagali de care la o adica, occidentul se poate dispensa fara regrete, pentru ca teama de ursul sovietic e mult mai mare decat pofta pentru telurul din Apuseni sau gazele de sist de la Pungesti. Va spun eu, conflictul asta nu a aparut prin decizie unilaterala, iar rezultatele vor fi surprinzatoare.

+2 (6 voturi)
M Costi
18.04.2014, 07:15:56

Dle Al Grumaz , articolul dvs. este , in general , obiectiv si bine argumentat , insa prea mare si dificil de urmarit . Cand ajungi sa citesti finalul , ai pierdut deja ideile de la inceput ! V-ati propus sa abordati multe subiecte , nu e rau acest lucru , insa cred ca ar fi fost mai bine daca le-ati fi tratat separat in 3 sau 4 articole , de amploare mai mica . Am o singura observatie : O confruntare militara , la care va referiti de nenumarate ori in articol , nu cred ca e dorita de niciuna dintre parti ! Ucraina , nu e pregatita de asa ceva , e clar , insa daca va fi pusa intr-o situatie imposibila de Rusia , va riposta iar forta disperarii si ura nationalista pot cauza multe pierderi chiar si unei armate mult mai puternice , cum e cea rusa. Un razboi stii cand il incepi , nu si cand se va termina...! Cat despre o eventuala confruntare militara intre NATO si Rusia , e de neconceput pt ambele parti , inevitabil se va finaliza cu folosirea armelor nucleare. Iar acest lucru nu poate insemna altceva decat ...Sfarsitul Omenirii !

+5 (5 voturi)
Stefan Banciu
18.04.2014, 08:36:50

Comentariu considerat abuziv.

Vezi toate comentariile (13)