Ucraina+: scenariile proxime

Aţi mai auzit cumva vorbindu-se despre Crimeea? Atenţie, vă rog, să modul în care, atât în limbajul politic, cât şi în prezentările mediatice, a evoluat prezentarea situaţiei:

1. posibilă problemă; 

2. probabilă criză internă; 

3. criză; 

4; conflict între separatişti şi puterea de la Kiev; 

5. situaţie gravă în discuţia forumurilor internaţionale; 

6. anexarea de Federaţia Rusă a provinciei Crimeea ce nu va fi niciodată recunoscută de lumea democratică; 

7. acceptarea stării de fapt şi tăcerea absolută a forurilor internaţionale şi marilor puteri.

Asta înseamnă că, într-o perioadă extrem de scurtă de timp, problema Crimeea a devenit Precedentul Crimeea, introducând un element nou de referinţă în sistemul relaţiilor internaţionale, punct virtual de explozie în echililbrul de putere mondial şi anulând de facto Acordurile de la Helsinki privind recunoaşterea frontierelor trasate după cel de-al Doilea Război Mondial. Dar, poate cel mai grav dintre toate, deschizând o posibilitate reală de a crea explozii similare,în lanţ ,în ţări membre UE şi NATO.

Pentru asta nu este nevoie de o intervenţie externă, ci doar de încurajări discrete şi de susţinerea mediatică la timpul potrivit, căci există plantată demult sămânţa unui tip de autonomism-independentism foarte strâns legat de ideologica unor mişcări politice extremiste, cea mai mare parte afiliate  sau în curs de apropiere de noua familie a populismului şi extremismului de dreapta european. 

Scenariul Ucraina + presupune, foarte simplu şi eficient, exportul scenariului după care s-au desfăşurat evenimentele din Crimeea, totul centrându-se pe organizarea unui referendum care să consacre dorinţa populaţiei de independenţă şi, în consecinţă, de rupere instantanee de vechea structură statală şi recunoaşterea politică imediată a noii forumule administrative ca fiind legală şi legitimă. 

În ciuda tuturor promisiunilor făcute şi angajamentelor luate de organizaţiile internaţionale sau de celelalte organisme ad-hoc ale puterii contemporane (grupurile G7, G-20, etc) tehnica recunoaşterii unilaterale (vezi cazul Abhazia) sau a unei recunoaşteri parţiale (vezi Kosovo) continuă să fie acceptată tacit din cauza unor interese superioare economice şi de încercare de obţinere a unor poziţii strategice avansate în apropierea sau în teritorii considerate ca esenţiale în echilibrul puterii globale. 

Raţionament care a funcţionat până acum fără să producă daune colaterale mai mari decât beneficiile obţinute, deci acceptabil din punctul de vedere al marilor puteri. Numai că, în acest moment, raţionamentul respectiv a ajuns la limita maximă de funcţionare, iar depăşirea acesteia a fost marcată de apariţia discuţiei, inevitabile dealtfel, asupra liniei roşii care să separe teritoriile de interes şi, ca atare, de protecţie, ale fiecăruia dintre marii jucători. 

Pe de o parte, avem spaţiul delimitat de graniţa estică a spaţiului euro-atlantic, cu ţări membre şi UE, de cealaltă parte fiiind Federaţia Rusă. Între ele, state-tampon care pot sau nu bascula înspre una sau altul dintre marii actori. În esenţă, aceata este problema geo-strategică, rămânea de văzut cum, în afara confruntării militare directe, putea fi creată o situaţie de destabilizare într-atât de profundă încât, din interior, să apară contestaţia, lupta şi astfel să fie influenţat decisiv procesul deciziei politice. Dar şi, în subteran, cu încă un argument care nu va întârzia să fie folosit: dată fiind situaţia de război civil din Ucraina: ce legitimitate mai pot prezenta alegerile organizate de puterea de la Kiev, dat fiind că teritorii întregi sunt acum pe cale să continue celălalt scenariu, cel al Crimeii? 

Atunci au început să apară hărţile. Ca aceasta, spre exemplu, a limbii ruse vorbite în ţările fsote componente ale nu pe de-a intregul decedatului URSS:

Este vorba doar despre simple hărţi demografico-statistice? Atunci aceasta este perfect corectă. Problema apare în momentul când această realitate din teren poate fi legată de revendicări teritoriale bazate pe legătura veche care a generat atîtea conflicte: dreptul sângelui = dreptul pământului.

Problema poate fi ridicată instantaneu pe fond de tensiuni şi poate degenera grav dacă ultranaţionalismul câştigă teren şi începe să readucă pe tapet problemele niciodată uitate ale unui trecut acumulând uriaşe tragedii. Spaimele de atunci, iată, sunt mereu actuale sau reactualizabile cu mare succes electoral pe timp de criză, sărăcie şi căutare identitară.

Tocmai din aceasta cauză,în diverse cancelarii, încep să se suprapună hărţile. Cele ale primejdiilor potenţiale şi ale unui posibil răspuns. Nu este o logică a confruntării, ci este vorba despre fixarea liniei între ceea ce au fost şi, iată, rămân imperiile separate de ideologii şi realităţi mentale pe care perioada de relativă linişte de după căderea Primei Cortine de Fier nu a reuşit nicidecum să le apropie. Dimpotrivă.

În fine, pentru a epuiza acesată posibilă sesiune a hărţilor suprapuse, iată şi una care descrie foarte precis „mediul de securitate” al Federaţiei Ruse – sunt evidente punctele posibile de contact, sunt vizibile şi zonele posibile de mare tensiune.

Scenariul Ucraina + implică la modul cel mai evident extensii. Nu numai spre Odessa, care este cea mai evidentă etapă ulterioară, readucând pe masă promlema asupra controlului Bugeacului, temă de discuţie la Conferinţele de la Neuilly şi Trianon...Poate merge mai departe de Transnistria, ameninţând integritatea Republicii Moldova? Deschizând deci două zone de enormă instabilitate pe toată frontiera de nord şi est a României?

Mare atenţie, acum, la evoluţia poziţiei Federaţiei Ruse care, dincolo de avertismentele foarte dure date Moldovei – uitând complet de principiul respectării suveranităţii deciziei naţionale – transmite către Bruxelles semnalul direct că doreşte să ia parte la orice disuţie privind destinul european al Republicii Moldova. Interesant de văzut care va fi reacţia reală, dincolo de declaraţii politice, a celor de la Bruxelles, care sunt confruntaţi acum cu o posibilă situaţie de criză majoră pe modelul Ucrainei, generată, exact ca în cazul precedent, de deciziile luate (sau care ar fi trebuit luate) la Vilnius.

Momentul este extrem de bine ales de ruşi, deoarece administraţia de la Bruxelles se află deja pe picior de plecare, foarte mulţi îşi fac deja valizele, discuţiile privesc în principal şi obsesiv noii candidaţi pentru toate posturile importante, în contextul în care nimeni nu ştie (chiar dacă bănuieşte) care vor fi rezultatele alegerilor europene şi cum vor afecta ele echilibrul de putere inter-comunitar.

O perioadă de vacantare a puterii? Am merge mult prea departe spunând asta, este cel mult o perioadă de tranziţie cu toate ale sale, dar şi cu îndestul de multe incertitudini încât să facă dificilă gestionarea unei crize suplimentare.

Adică una în plus faţă de Crimeea, faţă de Ucraina cu alegerile sale la fine de mai, faţă de poziţia pe care vor trebui s-o ia începând din această seară privind rezultatele cele două referedumuri de independenţă dintr-o ţară ce s-ar putea trezi începând cu astă-seară cu mai multe fronturi simultane de război civil...

Va ceda oare Uniunea Europeană acceptând cererile ruseşti? Cum oare s-ar putea desfăşura un scenariu Ucraina + dacă populaţia rusofonă din Republica Moldova va vota in corpore pentru comunişti, anulând astfel semnalul dat pentru integrarea în Europa? Va intra oare în funcţie mecanismul trocului privind cedarea Transnistriei şi, chiar dacă va fi oferit ca soluţie, va fi şi suficient?
Cu alte cuvinte, există vreo posibilitate, oricât de absurdă sau îndepărtată ar putea ea să pară acum, în care să vorbim de a treia parte a scenariului, adică Ucraina ++ ? Fiecare semn + adăugat acestui scenariu înseamnă un minus evident de cealaltă parte care nu ştiu cât îşi mai poate permite să acumuleze eşecuri la nesfârşit şi să accepte politica faptului împlinit fără a risca o decredibilizăre care ar lăsa liberă arena pentru alte jocuri, alte structuri şi alte forţe combinatorii. Dacă asta se doreşte cu adevărat, atunci suntem pe drumul cel bun.

Atunci de-abia, harta pe care am publicat-o în deschidere acestui articol capătă sensul ei deplin...