UE nu reacţionează la sancţiunile impuse de SUA unor persoane şi entităţi din Bulgaria

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Unsplash.com
Foto Unsplash.com

Statele Unite au sancţionat trei cetăţeni şi zeci de entităţi din Bulgaria, din cauza corupţiei. Uniunea europeană nu intenţionează să reacţioneze la sancţiunile impuse. „Aceste măsuri au fost aplicate în cadrul judiciar din Statele Unite, se aplică persoanelor sancţionate doar referitor la activităţile acestora în raport cu SUA", a precizat oficialul UE, citat de agenţia Reuters.

„Sancţiunile americane nu se aplică pe teritoriul UE, deci nu există nimic care ar justifica măsuri simetrice din partea noastră”, a declarat joi Peter Stano, un purtător de cuvânt al Comisiei Europene responsabil de Afaceri Externe.

Administraţia de la Washington a anunţat, miercuri seară, impunerea de sancţiuni care vizează trei cetăţeni bulgari şi 64 de companii, pe fondul acuzaţiilor de corupţie, printre persoanele sancţionate fiind un oligarh suspectat că ar plănui acţiuni de influenţare a Guvernului bulgar de către Rusia.

Sancţiunile sunt cele mai puternice impuse printr-o singură decizie în cazuri de corupţie. Printre persoanele vizate se numără şi omul de afaceri Vassil Kroumov Bozhkov, care este acuzat că ar avea contracte cu Rusia prin exercitarea de influenţă asupra Guvernului lui Sofia.

Vassil Kroumov Bozhkov, activ în domeniul jocurilor de noroc, a fugit din Bulgaria în 2020, din cauza unei anchete privind extorsiune, fraude fiscale şi trafic de influenţă. El neagă acuzaţiile şi se află în Dubai (Emiratele Arabe Unite).

Sancţiunile Departamentului american al Trezoreriei îi vizează şi pe fostul deputat Delyan Peevski şi pe Ilko Dimitrov Zhelyazkov, un oficial guvernamental, precum şi 64 de companii deţinute sau controlate de cei trei. Sancţiunile constau în blocarea activelor financiare din SUA şi interzicerea tranzacţiilor sau afacerilor cu cetăţeni americani, conform Mediafax.

Premierul interimar al Bulgariei, Stefan Ianev, a declarat că a fost informat telefonic de subsecretarul de Stat american pentru Afaceri Politice, Victoria Nuland, în legătură cu impunerea sancţiunilor, o decizie care se înscrie în eforturile de combatere a corupţiei în Bulgaria. "În relaţiile cu partenerii şi aliaţii, am împărtăşit în mod clar convingerea că lupta împotriva corupţiei sub toate formele trebuie să fie în mod necondiţionat o prioritate de principiu şi la nivel practic", a reacţionat Ministerul de Externe de la Sofia.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite