UE salută reluarea dialogului între Serbia şi Kosovo: „Din nou pe drumul cel bun”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele sârb Aleksandar Vucici FOTO EPA-EFE
Preşedintele sârb Aleksandar Vucici FOTO EPA-EFE

Dialogul dintre Serbia şi Kosovo, întrerupt timp de aproape un an şi jumătate, este „din nou pe drumul cel bun”, a apreciat reprezentantul special al UE pentru Balcanii Occidentali, Miroslav Lajcak, după o videoconferinţă purtată duminică sub auspiciul UE între preşedintele sârb Aleksandar Vucici şi premierul kosovar Avdullah Hoti.

Cu această ocazie, Vucici şi Hoti s-au pus de acord asupra agendei întâlnirii lor de joi de la Bruxelles, unde vor fi prezenţi fizic, a precizat Lajcak într-un comunicat preluat de AFP.

Oficialul UE le-a mulţumit celor două părţi pentru „angajamentul constructiv” de care au dat dovadă în timpul discuţiilor prin videoconferinţă.

Înaintea videoconferinţei de duminică, Înaltul Reprezentant UE pentru Afaceri Externe, spaniolul Josep Borrell, i-a îndemnat pe liderii de la Belgrad şi Priştina să arate „curaj politic” în această a doua reuniune în format virtual desfăşurată în cadrul reluării dialogului vizând normalizarea relaţiilor între cele două părţi.

Vucici şi Hoti au discutat pentru prima dată vineri, tot de la distanţă, cu participarea cancelarului german Angela Merkel, a preşedintelui francez Emmanuel Macron şi a unor reprezentanţi ai UE, notează AFP.

Preşedintele kosovar Hashim Thaci nu participă la aceste discuţii din cauza punerii sub acuzare pentru crime de război în timpul conflictului cu Serbia (1998-99) de către Tribunalul Internaţional pentru Kosovo. De altfel, Thaci s-a deplasat luni la Haga pentru a discuta cu procurorii responsabili de dosarul său.

După războiul sângeros de la sfârşitul deceniului 1990-2000, Kosovo şi-a autoproclamat independenţa în 2008. Serbia refuză să recunoască acest act.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite