Europa

articolul anterior articolul urmator

UE vrea să impună într-un an de zile un încărcător unic de smartphone, USB-C, spre marea nemulţumire a Apple

6
23 Sep 2021 17:39:50
Autor: News.ro

Comisia Europeană (CE) vrea să impună un încărcător universal pentru telefoanele mobile şi alte aparate electronice, în numele drepturilor consumatorilor şi al mediului, un proiect care suscită opoziţia gigantului american Apple, relatează AFP.

Această reglementare -propusă joi de către Bruxelles şi care este necesar să fie aprobată atât de către eurodeputaţi, cât şi de către statele membre - vizează să armonizeze porturile de încărcare ale smartphone-urilor, tabletelor, aparatelor de fotografiat, căştilor audio, incintelor şi consolelor de joc mobile şi ar putea ameninţa calburile de conexiune ale iPhone-urilor grupului californian.
 
Acest proiect a fost lansat încă din 2009 de către CE şi a făcut obictul, în ianuarie 2020, al unei rezoluţii a Parlamentului European (PE), însă s-a lovit până în prezent de reticenţe puternice ale industriei, în pofida faptului că numărul tipurilor încărcătoarelor existente a scăzut puternic de-a lungul anilor.
 
De la 30 câte existau în 2009, ele au scăzut la trei - şi anume comnectorul Micro USB, care a fost folosit mult timp la majoritatea telefoanelor, USB-C, o conexiune mai recentă, şi Lightning-ul folosit de Apple.
 
UE vrea să impună folosirea portului USB-C tuturor aparatelor electronice, ceea ce ar permite folosirea oricărui încărcător, în timp ce armonizarea tehnologiilor de încărcare rapidă va garanta aceeaşi rapiditate a încărcării şi ar evita ca ea să fie evitată în cazul folosirii unui apart de la altă marcă.
 
 
 
În mod logic, Bruxellesul intenţionează să decupleze vânzarea aparatelor electronice şi a încărcătoarelor.
 
”O victorie pentru consumatori şi mediu (...). Europenii s-au săturat de încărcătoare incompatibile înghesuite în sertare”, a declarat, citat într-un comunicat, comisarul european însărcinat cu Concurenţa Margrethe Vestager.
 
”Am acordat suficient timp industriei să găsească soluţii. De-acum a venit timpul legiferării”, a subliniat ea.
 
”A venit timpul să punem capăt acestui şarpe de mare”, a declarat, la rândul său, comisarul european însărcinat cu Piaţa Internă Thierry Breton în faţa presei, exprimându-şi speranţa ca textul să intre în vigoare ”în câteva semestre”.

”ÎNĂBUŞIREA INOVAŢIEI”

 
Apple, care subliniază că tehnologia sa Lightning echipează peste un miliard de aparate în lume, şi-a reiterat imediat opoziţia.
 
”Această reglementare ar înăbuşi inovaţia, în loc să o încurajeze, şi ar dăuna consumatorilor din Europa şi din lume”, a denunţat grupul la AFP.
 
Apple, care aprecia anul trecut că o asemenea legislaţie ar genera ”un volum fără precedent de deşeuri electronice”, după ce o parte a încărcătoarelor aflate în circulaţie ar deveni caduce, trage un semnal de alarmă cu privire la tranziţia de 24 de luni propusă de Bruxelles, pe care o consideră pripită, şi un haos în filierele de reciclare actuale.
 
Comisia îi replică subliniind că consumatorii europeni - care cheltuiesc aproximativ 2,4 miliarde de euro pe an numai pentru a achiziţiona încărcătoare - ar putea economisi cel puţin 250 de milioane de euro anual şi că deşeuri ale unor încărcătoare neutilizate, evaluate la 11.000 de tone pe an, ar putea fi reduse la aproape 1.000 de tone.
 
Giganţii americani ai tehnologiei ”joacă mereu lovitura inovaţiei strangulate. Aceasta nu este o reglementare împotriva inovaţiei sau împotriva a ceva, ci ea vizează să le facă viaţa mai uşoară consumatorilor europeni”, comentează Thierry Breton.
 
Bruxellesul dă asigurări cu privire la apărarea capacităţii de inovaţie a întreprinderilor - mai ales în tehnologiile de încărcare fără fir, în mod expres excluse din proiectul directivei, pentru că ele sunt considerate încă în dezvoltare, pe o piaţă ”puţin fragmentată” în prezent.
 
Asociaţia ANEC - care apărăr drepturile consumatorilor în probleme legate de norme tehnologice - a salutat proiectul directivei, însă şi-a exprimat regretul cu privire la faptul că sisteme de încărcare fără fir, aflate în plină ascensiune, nu sunt vizate.
 
”Este esenţial să se evite o fragmentare în această nişă! Cum legislaţia va lua timp pentru a fi discutată şi adoptată, va trebui să acopere şi încărcarea fără fir!”, pentru a se aplica tehnologiilor pe cale să devină majoritare în câţiva ani, pledează ANEC.
 
Eurodeputaţii au aplaudat, la rândul lor, anunţul.
 
Raportoarea dosarului, Róza Thun (PPE, dreapta), a lădat ”un imens beneficiu pentru consumatori (...), care va înverzi mediul şi va face viaţa mai confortabilă”.

 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

6 Comentarii

IonIon Codreanu
23.09.2021, 18:01:57

Da, va fi minunat așa! Ai un încărcător puternic și poți alimenta orice cu el. Acum sunt nevoit să port cu mine cabluri diferite: mini, micro-USB, USB-C și unul special pentru Nikon! Foarte incomod.

-2 (16 voturi)
defu gabi
24.09.2021, 10:07:36

Standardizarea reduce costurile pentru utilizatorul final. De asta turbeaza unele companii. Inovarea tehnologica si inventica nu stau intr-un conector modificat de la o generatie la alta de aparate pentru a le face inutilizabile. "Backwards compatibility" si "universal compatibility" in materie de hardware si software sunt in realitate o masura ecologica de reducere a abandonului prematur de echipament inca functional in parametri care ar risca sa ingroase muntii de deseuri electronice trimise cu vapoarele in Africa, Asia etc.

-6 (10 voturi)
constantin rebegea
23.09.2021, 19:47:09

Cu adevarat o lege excelenta. Am o caldare mare plina de incarcatoare nici nu mai stiu de unde sunt, o risipa uriasa plus sansa de poluare maxima.

+7 (9 voturi)
Atent Verificatorul
24.09.2021, 08:25:45

ha ha ha ha ... sa moara maimutoii de la apple de oftica

+5 (5 voturi)
Cody F. Rocco
24.09.2021, 08:52:40

sa ne intalnim, cumva la mijloc: ai adaptorul tau particularizat, dar esti obligat sa ai adaptor la usb-c inclus. o obligativitate tot trebuie sa fie - tensiunea de alimentare, sa urmeze, sa zicem, standard PD 1.0, 5V/1A, universal, iar cu mufa particulara sa obtii mai mult.

+10 (10 voturi)

Vezi toate comentariile (6)

Modifică Setările