Un an însângerat

Un an însângerat pentru mulţi, marcat de război, catastrofe umanitare şi atacuri teroriste. După Bruxelles, Nisa şi Istanbul, pentru a numi doar câteva dintre „teatrele de operaţiuni” ale islamismului jihadist, a venit şi rândul Berlinului.

Un nou act terorist care pare să sugereze tot mai mult o adaptare din mers a strategiilor Statului Islamic vizând destabilizarea socială, politică şi economică a „duşmanului îndepărtat”[1] prin multiplicarea unui alt gen de acţiuni, nu organizate şi executate direct, ci „inspirate” de ideologia şi de propaganda sa.

Acest nou tip de acţiuni, aproape imposibil de anticipat – plănuite şi executate de cele mai multe ori de o sigură persoană, „radicalizată” din diverse motive –, de felul celor de la Magnanville şi Saint-Étienne-du-Rouvray (Franţa) sau a celui de la Würzburg (Germania), cărora li se adaugă carnajul de la Nisa şi tragedia de acum câteva zile de la Berlin, ridică mari semne de întrebare cu privire la capacitatea statelor şi a popoarelor Europei, a Occidentului, în general, de a se adapta în mare viteză la un climat din ce în ce mai volatil, în care migraţia, fenomen firesc determinat de eterna aspiraţie a omului de a avea o viaţă mai bună, tinde să fie utilizată ca armă sau ca mijloc de presiune în cadrul unui conflict pe care Occidentul nu îl va putea aplana fără o regândire structurală a viziunii sale asupra unei lumi globalizate, dar încă profund atomizate, prin acceptarea concretă şi a altor puncte de vedere, chiar foarte diferite de ale sale.

Deocamdată însă fobiile continuă şi vor continua să se accentueze, ducând, dincolo de o serie de implicaţii majore regionale sau chiar globale de ordin politic şi economic, la adâncirea unei crize a alterităţii ale cărei semne încep să fie tot mai evidente. Dacă islamul tinde să se radicalizeze din ce în ce mai mult sub presiunea Occidentului, şi Occidentul începe să se „extremizeze”, la rândul său, sub presiunea islamului, acest proces ameninţând să devină un cerc vicios de pe urma căruia, dacă nu se poate spune că islamul va avea neapărat de câştigat, întreaga lume va avea, cu siguranţă, mult de pierdut.

[1] În scrierile şi manifestele jihadiste, „duşmanul îndepărtat” se referă la statele occidentale (Statele Unite şi aliaţii săi) considerate adversare neîmpăcate ale islamului.