Un avion de tip Canadair s-a prăbuşit în centrul Portugaliei, în timp ce intervenea la incendiul de vegetaţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un avion Canadair s-a prăbuşit marţi, în centrul Portugaliei, în timp ce intervenea pentru stingerea incendiilor în regiunea Pedrogao Grande, devastată de sâmbătă de un uriaş incendiu de vegetaţie, a anunţat un purtător de cuvânt al Protecţiei Civile, relatează AFP.

Purtătorul de cuvânt nu a fost în măsură să precizeze apartenenţa avionului.

În total, 11 avioane intervin pentru stingerea incendiilor, inclusiv de tip Canadair, fiind trimise aeronave duminică de Spania (şase), Franţa (trei) şi Italia (două).

Potrivit BBC nu există informaţii despre victime.

Peste 1.000 de pompieri luptă împotriva sinistrului la sol, ajutaţi de aeronave trimise din străinătate.

Cel puţin 64 de persoane au murit în incendiu începând de sâmbătă, iar alte peste 130 au fost rănite.

Multe persoane au murit în maşini, încercând să fugă din zona cuprinsăă de foc.

Protecţia Civilă a anunţat că se aşteaptă ca incendiul să fie controlat ”în curând”, însă nivelul ridicat al temperturii atmosferice afectează eforturile pompierilor.

Temperaturile urmează să atingă 38 de grade Celsius săptămâna aceasta, iar intensificarea rafalelor de vânt poate reaprinde incendiul în zone în care acesta a fost controlat.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite