Un diplomat iranian a fost condamnat la închisoare pentru plănuirea unui atentat în Franţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Protest al opozanţilor iranieni aflaţi în exil FOTO EPA-EFE
Protest al opozanţilor iranieni aflaţi în exil FOTO EPA-EFE

Diplomatul iranian Assadollah Assadi, condamnat în februarie, în Belgia, la 20 de ani de închisoare, cu privire la plănuirea unui atentat în Franţa, în 2018, vizând opozanţi ai regimului de la Teheran, şi-a retras miercuri apelul, iar condamnarea devine astfel definitivă, a anunţat parchetul federal belgian, relatează AFP.

Assadollah Assadi, în vârstă de 49 de ani, aflat în post la Ambasada Iranului la Viena la momentul faptelor, a fost, a stabilit justiţia begiană, coordonatorul acestei tentative de atentat dejucate, la 30 iunie 2018, în urma acţiunii mai multor servicii de informaţii europene.

Assadi - judecat împreună cu trei complici cu privire la „tentative de asasinat cu caracter terorist” şi „participare la activităţi ale unei grupări teroriste” şi prezentat drept un agent de la Ministerul iranian al Informaţiilor - a fost condamnat la 4 februarie, la Antwerpen (nord), la 20 de ani de închisoare, pedeapsa maximă, cerută de acuzare în cadrul procesului, la sfârşitul lui noiembrie.

Diplomatul, care a negat întotdeauna faptele, nu a fost prezent nici la proces şi nici la anunţarea hotărârii.

Avocatul său, Dimitri de Béco, a anunţat miercuri, într-o audiere de procedură, la Curtea de Apel de la Antwerpen, că Assadollah Assadi renunţă la apel.

Parchetul federal belgian nu a făcut apel, considerând „coerentă” condamnarea acestuia la pedeapsa maximă.

Astfel, această pedeapsă devine definitivă, a anunţat o sursă apropiată dosarului.

Cei trei presupuşi complici ai diplomatului, condamnaţi la 4 februarie de către Tribunalul Corecţional din Antwerpen la pedepse cuprinse între 15 şi 18 ani de închisoare, urmează să fie rejudecaţi în acest oraş flamand.

Pledoariile la Curtea de Apel au fost stabilite la 17 şi 18 noiembrie, a declarat AFP un avocat din dosar.

Acest dosar- de spionaj şi terorism - a provocat tensiuni între Teheran şi mai multe capitale europene, inclusiv Parisul.

Un atentat cu bombă urma să vizeze, la 30 iunie 2018, la Villepinte, lângă Paris, o mare reuniune anuală a Consiliului Naţional al Rezistenţei Iraniene (CNRI), o coaliţie a opoziţiei iraniene, a cărei principală membră este organizaţia Mujahedinii Poporului (MEK).

Opozanţii vizaţi în atentat au denunţat un plan de „terorism de stat”, care ar fi putut provoca o „baie de sânge”, în contextul în care la adunare au luat parte mii de persoane.

Iranul a denunţat o procedură judiciară „ilegală şi o încălcare flagrantă a dreptului internaţional”, evocând imunitatea diplomatică de care se bucura, potrivit Teheranului, Assadollah Assadi.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite